luni, 30 decembrie 2019

Alegerile lui nea Gheorghiță


A trecut ceva vreme după electorala prezidențială dar zilele trecute m-am înfiorat de efectul peren al prostiei asupra celor din jur.
Mi-am amintit ce le tot spuneam băieților, preocupat să pun în mintea lor adevăruri simple, folositoare. Simple pentru că aș fi vrut să înțeleagă fără efort ce vreau să spun, folositoare pentru că orice părinte speră ca odrasla (...lele, în acest caz) să n-o dea de gard și să aibă parte doar de ce e bun în viață.
Sfatul de căpătâi a fost „ grijă mare la alegeri!”.
La vremea când le tot repetam ca un apucat sfatul ăsta de căpătâi nu despre înțelesul electoral era vorba. Ca să limpezim de la început, nici pe urmă n-a fost, niciodată n-am sfătuit pe cineva să aleagă, politic vorbind, oarece partid ori pe anume candidat. Ci despre viață. Despre faptul că, în afară de perioada în care pui capul pe pernă și dormi, iei decizii, tot timpul faci alegeri. Conștient ori doar din inerție.  E simplu, cum ziceam, nu există viitor fără alegeri. Consecutiv, nu există alegeri fără consecințe. De exemplu, alegi să te-mbraci subțire și, consecintă, o să răcești. Ori alegi să mergi pe strada X și-ți rupi piciorul într-o groapă ori pe strada Y unde îți vei întâlni viitoarea nevastă.
Cum se întâmplă în unele situații de acest fel, juniorii au asimilat sfaturile doar în perioada în care erau permeabili la „ce spune tata”. Firesc, pe măsură ce trecea vremea, poziția de sfătuitor a părintelui  s-a estompat. Ei câștigau ceva ani și centimetri iar eu  realizam că  sfaturile mele, pe nesimțite, nu mai au aceeași greutate. Ei capătă zi de zi  propria experiență de viață, d-asta din zilele lor, nu d-alea mucegăite de-ale noastre, eu mă pierd în căutări. Ei încrezători că au dreptate, eu disperat că știu prin ce trec.
Într-un final, mi-am amintit că fiecare generație are propriile repere. Mă abțin să spun „valori”, câtă vreme e un cuvânt cu înțeles subiectiv, necuantificabil.

vineri, 27 decembrie 2019

Despre fotbal, ieri în Trivale, azi prin Giurgiu

Și nu numai...

Să nu mă-nțelegi greșit, am crescut mai la vale de Colentina, unde, după ce ai trecut de gura Oborului către Doamna Ghica, era posibil să vezi pomi albi pe marginea drumului și borduri roșii pe de lături.
Nu era întâmplare, ca să știi.
Nu era cale să trăiești acolo fără să știi oarece nume pe care, când le rosteai, unii să lăcrimeze clătinând pozitiv din cap, alții să te privească încruntați. Nu-s trufaș, dar am aruncat un ochi pe o pagină de net unde găsești o listă după alfabet. Doar ca să trezesc amintiri vechi și să am cu ce să-mi pregătesc apărarea, vine văr-miu la mine mâine să-mi zică La Mulți Ani și să pună note la vreo 4 sticle de Crâmpoșie de Drăgășani de la ălălalt văr, dinamovist și el. Bea, se strâmbă când zic „Pârcălab” ori ”Dumitrache” și pune pe masă Bazil Marian și gemenii Dumitriu II-Ionescu.
Și, dacă tot avem informațiile la un clic distanță, dăm drumul la amintiri.
N-a crescut p-aicea. Știu sigur că prin Giulești circulă un virus similar, o altă formă de A(F1-M) de la A -  Atins iremediabil, F1 de la Fără Remediu, M de la Major.
Vai nouă!

miercuri, 25 decembrie 2019

CRĂCIUN 2019

Să vă fie bine!

Să nu vă-ncerce necazuri, ci doar zâmbete și glume,
Bucurii și-un sac cu daruri de la cel mai darnic Moș,
S-aveți masa plină ochi cu tot felul de legume,
Cum ar fi cârnați, sarmale, și, pe lângă, caltaboș.

Nici să știți ce-s alea lacrimi, ori durere, ori suspin,
Doar din cele bune fie-n sac, bine-nțeles.
Iară noi, pe lângă Moșul, vă urăm s-aveți din plin
Liniște, mereu un zâmbet, sănătate în exces!




Ștefan, 
25.12.2019

duminică, 20 octombrie 2019

Istoria la zi și contribuția majoră


După vot, mi-am temperat pornirea euforică.
Începând cu Decembrie 89’  mi-a fost dat să trăiesc câteva momente pe care, dat fiind starea de dinainte, le-aș fi putut socoti numai bune să mă-mbăt. De la momentul inițial, când am scăpat de Ceaușescu, până la sfârșitul erei Dragnea. Un final în doi timpi, Dragnea la locul lui, pupila în zona jenantă a istoriei.  De la beția din acel 22 Decembrie la amețelile ulterioare. Mai toate urmate, firesc fiziologic, de mahmureli.
Așa că m-am bucurat cu reținere.
Doamna de plastilină a politicii mioritice a plecat. Nici ea nu știe unde. Nici n-are importanță, a fost destul să fie „o femeie civilizată, neconflictuală,  deosebit de comunicativă” care „nu s-a dezis niciodată de inițiativele ... de îmbunătățire a legilor justiției”. Competentă, la o adică, să conducă un guvern în România.
Vai nouă!

sâmbătă, 12 octombrie 2019

Trotuarul și orașul

Trotuarul ar fi fost unul normal, croit pentru necesitățile firești ale cetățeanului. De la gard până la bordură măsoară vreo 3 metri, poate nițel mai mult. Adică destul cât să circule o mamă și-un tată care-și plimbă bebicu-n cărucior pe un sens și, eventual, alții la fel care-ar merge pe celălalt sens. Fără să se izbească unii de alții.
Numai că București e un oraș marcat, la tot pasul, de cei care-l locuiesc. Ar fi putut fi invers, orașul să-și pună amprenta personalității asupra cetățeanului, dar nu e. Dintr-o rațiune simplă, nu-i destul să ai statut de capitală ca să și arăți precum alte capitale. Eventual europene, dar nu-i musai. 

vineri, 27 septembrie 2019

Părul și oglinda


Individul care mă privește zilnic din oglinda de la baie este, progresiv, nemulțumit. E o bună bucată de vreme de când tot are impresia că vechitura asta de pe perete trebuie aruncată, e plină de umbre,  ambiguități ba uneori chiar de tupeu. Pare să ascundă intenționat rozul sănătos, să scoată la iveală zonele obosite de sub ochi și să falsifice raportul firelor de păr.
Revoltător!
Ar trebui să funcționeze o oarecare discreție. Un filtru, o reținere. Nu te apuci tu, oglindă personală, din baia personală, să scoți în evidență ceea ce, de bun simț, ar trebui să rămână în casă! Ok, știm cu toții ceea ce nesimțita habar n-are, acum hăt, niște ani, mă uitam insistent în ciob sperând ca puful de deasupra buzei să se fi înnegrit oleacă, semn că azi-mâine, oi fi pui de bărbat. Nici nu vreau să pomenesc de secvența ailaltă, acum hăt… niște ani, har Domnului că ‘mneai nu e martor, când mă uitam la puful de sub… lasă, nu e important.
Trebuie făcut ceva!

miercuri, 4 septembrie 2019

Agresiunea protecției confidențialității asupra confidențialității


Dacă veți fi fiind destul de „fezandați”, poate vă amintiți că circula un banc, acum vreo 35-40 de ani, cum că oamenii se temeau să mai aprindă veioza ori  aragazul. Pe la radio și Tv, singurele canale de comunicare „în masă” la acea vreme, tovarășul și tovarășa erau prezenți  în orice emisiune, direct ori prin ricoșeu. Așa că cetățenii suprasaturați  suflau și-n iaurt.
Azi, cu voia Domnului, ne e dat să trăim o eră incredibilă. Vreau să spun, incredibilă prin prisma a ceea ce puteam să ne imaginăm pe vrema aia. De la scrisoarea din armată la scrisoarea online. De la bătut magazine pentru cumpărături la țopăit ici-colo pe saituri. De la scuipat pe degete să dai pagina bunicului „Sportul” la unul-două-enșpe clickuri pe pagini virtuale de sport.
Răsfăț! Mură-n gură!

sâmbătă, 31 august 2019

Fierbințelile vacanței


Vacanța, de-ar fi să forțez o analogie, e perioada aia pe care o aștepți „ca mortu’ colacu’”.  
Am avut, preț de-o clipă, tentația să dezvolt ideea cu mortul și eventuala lui foame de colac, bine că mi-a trecut, revăd titlul și-mi dau seama că o luam razna.
Pentru vacanță te pregătești cam de când s-a terminat cea de dinainte. Adică te-ntorci acasă din cea actuală și, pe lângă tristețea finalului, îți optimizezi tonusul gândindu-te la cea de anul viitor. Musai să clădești un echilibru, știți bine.

miercuri, 28 august 2019

Domnul Tăriceanu între prea mult și excesiv

Domnul Tăriceanu a luat, într-un final, decizia corectă. La deal, din păcate pentru el, nu se mai poate.  Așa că își pune punga sub cur și-și dă drumul la vale.  
Am stat o vreme într-o cumpănă  cât e drept să-l evoc pe conu’ Iancu și cât e loc pentru o analiză fără zâmbete care, de m-ar duce mintea destul, și-ar găsi locul în cele de mai jos.
Am un anumit cerc de amici care l-ar aplauda pe conu Iancu.
O oarecare minoritate, însă,  m-ar bate la fund cu argumente serioase, cum ar fi ălea care zic că poți să râzi ca prostu’ la crâșma satului  de Farfuridi ori coana Mița cu condiția  să ai scăfârlia suficient de țapănă cât să suporte și oalele civice sparte drept în moalele proprii și, în plus, pe cheltuială persoană fizică.

luni, 19 august 2019

Rezonanțele Săpoca

Nu-mi amintesc vreo dimineață în care să se trezească după mine. Curtea era mare, treburi erau multe iar în ADNul său nu se încurcase nici-o crenguță cu leneveală. Acum, dacă mă uit în urmă, nici nu știu dacă tata muncea atât  pentru că trebuia, pentru că și alții ca el trudeau la fel de mult ori pentru că iubea munca și rodul trudei. Nu se crăpa bine de ziuă și el robotea prin curte să pună toate cele la rostul zilei. Pe când făceam eu ochi el deja era plecat cu nenea Varga la cine știe ce utilaj cât casa care avea nevoie de priceperea și vlaga lor de zi cu zi. Deie-le Domnul odihnă acolo unde sunt, poate în curtea din spate a raiului amândoi șurubăresc la o dragă ori poate că El i-o fi așezat la umbră, la odihnă și le-o fi dat pe mână oarece ucenici pe care să-i învețe datoria trudei și bucuria muncii bine făcute.

vineri, 9 august 2019

Factura și mama soacră

Am deseori meciuri cu soacră-mea. Ba mai blânde, cu câte-o vorbă-n răspăr, ba  cu retras ambasadele. Lesne de înțeles,  nu-mi permit să ies decât arareori țanțoș din dispute ca să nu ruinez niște privilegii greu dobândite. Mai știu  eu cum se tulbură apele-n dormitor?! Doamne feri!
Ieri ne-am luat de la factura de curent. Electric. Ca să  știți,  în ultima vreme senioara umblă noaptea huhurez prin casă.  Nu știu cum se orientează,  cum evită colțul  mesei și  cum reușește să găsească ușile,  eu, unul, dau în  gropi și ziua, darmite la miezul nopții. 

Ei, și,  după două, trei aventuri de genul ăsta scap de inhibiții și-i zic:

luni, 17 iunie 2019

Conu' contribuabil față cu ANAF

Doamna A. a împărtășit cu noi  o satisfacție care, cinste ei, chiar nu merita să se consume într-un mediu restrâns. Doamna A., după cum s-a demonstrat, a trecut de nivelul protestelor periodice și comune din spații largi (să nu-mi spună mie că n-a fost prezentă în piață după ordonanțele alea negre)  la atitudine concretă față de abuzuri, ilegalități  și călcat pe gât cetățeanul. A dat în judecată ANAF și CNAS.
Și a câștigat.
Doamna A. a ținut morțiș să arate agresorului că nu cedează. Săraca de ea, s-a trezit într-o bună zi asaltată de o Tentaculă a Măriei-Sale STATUL. Și a ripostat.

marți, 4 iunie 2019

Marți, radiografia ceasurilor rele


Marțea mă trezesc fără chef.
Cinstit să fiu, nivelul chefului e cât se poate de egal cu cel de luni. Și oarecum la fel ca ăla de vineri.
Da’ marți e serios rău.
Bunăoară ultima marțe a fost grav.

sâmbătă, 1 iunie 2019

O altă față a imposibilului


Poți învăța din orice, chiar dacă enunțul poate părea un șablon verbal.
Nu este.
Trebuie doar să nu uiți să ții ochii mereu deschiși și mintea întotdeauna trează. Cumul de condiții obligatorii fiindcă nu-i destul să vezi.
Azi am văzut din nou Liverpool – Barcelona. Spun din nou pentru că văzusem meciul live, la vremea lui. Dar trebuia să scap de întrebări, trebuia să găsesc semnificații în sedimentele experienței în direct. Azi aveam oarece timp de weekend, prin definiție prețios și din categoria „e păcat să-l irosești pe prostii”.   Dar, cum bine știți, o experiență care te și încarcă cu semnificații merită din plin retrăită.

luni, 27 mai 2019

Gânduri la umbra votului de ieri


M-am bucurat, firește. A ieșit cum am sperat să iasă. Nițel  disperat, fără să accept că ar fi putut fi altfel.
Deși...
Nu-mi curg ziele-napoi așa că uneori mă supăr pe mine că îmbătrânesc și tot sper că, Doamne’ajută, de data asta o să tragă mai greu balanța spre alb. Trece vremea și-mi dau seama că pe talgerele cântarului sunt doar oameni, nu principii.
Sunt bucuros, nu extaziat.
N-am deschis șampania dar m-am răsfățat în gânduri suficient de pozitive ca să mi se pare că iese soarele. Cam ca atunci, prin 2007, când am invitat nevasta la dans deși n-aveam nici orchestră nici pick-up, da’ nici n-aveam nevoie, trebuia să dansăm așa că am cântat eu valsul. Ieșise Convenția. Și un președinte la care nici nu mă gândeam, la vremea aia, da’ n-avea importanță, plecau cei răi.
Aseară n-am dansat deși, drept să spun, simt că aș fi avut cu mult mai multe motive s-o fac.
Da’ încă de-aseară mi-e a bucurie cât încape și a tristețe cât să șovăi.
Primul gând.

duminică, 26 mai 2019

Pândind exitpolul. Șefu’ la vot, noi în sufragerie


Nu e vesel, săracu’ de el! Pare că mustața e mai grea azi decât acum vreo doi ani și jumătate.  Azi n-am reușit să-i văd dinții. Soacră-mea clătina a compasiune din cap și mă uit a mirare spre ’mneaei.
Că de ce?!
„Păi, zevzecule, de câte ori să-ți zic? Nu știi că am informații de proximitate? I-e frică de dentist.”
Fraatee!! N-aș fi vrut, da’ mi-au ieșit nițel ochii mai mult decât la evenimente de interes comun.
„Adică cum?”
„Nu că nu s-ar bucura, zice. E ditamai omu’n stat, el face, el desface și numai când tace ia decizii grele. Acum s-a săturat de critici despre dinți galbeni cu rădăcini compromise.
Și d-aia...”
„Adică nu-i stau în gât exitpolurile?!” întreb cu juma de glas.
„Nici vorbă”, zice, privind la mine de sus și la fi-sa cu regret. Uite ce-a găsit, netoata!
„Excit polurile astea sunt praf în ochi!”
De obicei e plictisită în faza asta. De la a treia explicație în sus renunță. Nu-i vina ei că sunt greu de cap. O să moară cu convingerea că într-o viață anterioară eu am fost un bolovan amorf lângă gardul lor din spate.
Mă repliez câteva secunde cu speranța că oi reuși să emit măcar patru vorbe deștepte.
„Adică zici că n-a pierdut?!”
Mi-a părut rău, puteam să mai tac 5 secunde poate scoteam ceva mai bun...
„Adicăă, vreau să zic, e trist că-l dor dinții?!”
Nevasta încearcă, milostivă, să mă trezească. Îmi plasează un cot în zona ultimei coaste de pe partea ascunsă vederii. Nu-și permite frondă pe față, face și ea ce poate și mă susține mai discret.
„Chîî, îîîh, păi peste nici o oră vedem exit po...”
„Prostii! Excit polurile alea sunt fix bombonele pentru fraierii de la televiziuni.”
Se apleacă, concesivă, spre mine și zice cu voce joasă: „a trimis deja hitmen la secții, să supravegheze numărarea. E o marjă rezonabilă în care lumea poa’ să creadă că 2+2 fac 1,5. Și 18% e o iluzie, în realitate vorbim de 36.”
N-am mai apucat să deschid gura.
Întâi că nu pot combate la chestiuni de matematică, mi-ar fi adus aminte că am trecut de bacalaureat doar că profei i s-a făcut milă.
Apoi pentru că nevasta, cu bunăvoință, nimerise fix în același loc, sub aceeași coastă.


Ștefan,
26.05.2019

Scadența lui „Noi muncim, nu gândim!”

Mă trag din generația care a adoptat, oarecum lejer, sintagma „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.
N-a apărut din senin, mlaștina din care a răsărit conceptul a fost proprietatea comună. Sacul tuturor în care noi, contributorii, eram datori să depunem ce e al nostru și din care propaganda se chinuia să ne convingă că, negreșit, o să tot curgă lapte și miere pentru toți. N-a fost rău, pentru unii.

sâmbătă, 25 mai 2019

Alegeri - gânduri elective, selective


Mâine merg din nou la școală. Trec de cerberul decorativ de la poartă, pășesc pe holul lung, mobilat cu uși, las în dreapta panoul cu poze și intru în aceeași clasă care găzduiește aceeași secție de votare cu aceleași cabine unde tot intru și strecor hârtiuța prin fantă.

Peticel plin de speranțe, mica mea contribuție la învestirea unora sau altora în poziții dominante, accesorizate cu drepturi și, de cele mai multe ori, cu superdrepturi.

vineri, 17 mai 2019

Amintiri din fașă


A fost un fel de concurs cine-ce-își-amintește.
La mine amintirile embrionare (nu fiți critici, e o figură de stil, înghesui aici primii 5-6 ani de viață atestată) sunt aproape inexistente. Prima amintire destul de cețoasă e când m-a întors din drum, în satul vecin, o rudă de-a bunicilor. Eram supărat că ai mei plecaseră la câmp de vreo două zile și mă lăsaseră cu mamaia Lica. Bănuiesc că mi-era dor de ei și mă copleșise un exces de încredere în mine. Tot ce reținusem era că ieșiseră din sat în direcția aia. Din câte-mi dau seama, la vremea respectivă aveam mai multe perechi în nădragi decât în zilele noastre.
Ehh!
P-ormă mai sunt ceva umbre prin celulele de dindos. Nenea, fratele tatii cel mic, Domnu’ să-i mângâie creștetul cu dreapta, care înărca, noaptea târziu, căruța cu fân, bombănindu-l pe tataia că l-a lăsat singur. Tataie era meseriaș și rațional, cumpănise ce-ar fi mai potrivit să pună în ulcior, apă ori țuică. Când i-a fost sete lu’ nenea era deja târziu. Ulciorul era uscat și mirosea a prună.  Tataie zăcea pe arie iar nenea făcea inventarul sfinților, amin! Mi-aduc aminte că urca una câte una furcile cu fân pe creasta căruții, eu cățărat pe culme, mutându-mă dintr-un loc în altul să le presez, bucuros că sunt de ajutor. Făceam treabă!  
La ea, nevasta, încă trăiește filmul cu ta-su’ și mă-sa care cărau mobila cea nouă în casă. Statistic, s-a dovedit că avea doi (2) ani. Asta n-ar fi nimic, da’ își aduce aminte că mămica l-a bombănit pe berbecu’ de tăticu’ pe motiv c-a venit cu mâna-n gură, fără tăblia de la capul patului!
Poftim, poți să n-o crezi?!
M-a umilit după aia cu aducerea aminte de top: gândiți-vă cum e să fii copil de 3-4 ani, în tramvai, cu mama și ăia doi frați, în drum spre tăticu (său). Habar n-avea cine poate fi nenea ăla care i-a cerut voie mămichii să-i ghicească fetiței. Aici, să mă ierte, se revoltă toate cele din sinapsele proprietate privată. Toată lumea știe, ghicitoarele sunt alde Omida mama & fica (ho, știu că e cu un i mai lung), clarvăzătoarele Fenomena ori Plenara, vrăjitoarea Argentina. N-am auzit veci de vreun gagiu! Ea nu, mi-a potolit protestele cu descrierea: nene în floarea vârstei, alb la față și vorbă blândă. „O să fii inginer chimist, zice că i-a zis. Și o să faci mâncăruri bune (se leagă, după cum o să vedeți). O să faci doi copii și o să fii fericită în căsnicie!”
Acuma, ca să puneți în context, toată competiția asta se încinsese în bucătărie, pe lângă blatul de plăcintă de dovleac (slăbiciunea mea) și cea de mere (preferata lu’ nepotu’ de 8 ani, prezent și el, care întindea coca pe masă și presăra făină în tavă).
Nepotu’ aprobă cucerit cu totul, în ce-l privește toate sunt la locul lor. Că nu v-am zis, concursul a plecat fix de la o zicere de-a lui: „Maia, dacă nu erai așa bătrână și erai mai tânără trebuia să fii bucătăreasă, că tare bună mâncare știi să faci!”. Eu dau din cap nițel învins, la chimie a fost pe-acolo, feciorii's fix doi,  cu bucătereala e meseriașă (dă consultații la telefon, eu n-o laud că nu vreau să-i dau nas) da’ n-a nimerit-o cu ingineru’. În plus, mi-e greu să potrivesc chestia cu căsnicia.
Nu pricep cum de i se luminează ochii, eu trudesc de niște zeci de ani să-i fac viața amară.

Ștefan, 
17.05.2019