Dacă
veți fi fiind destul de „fezandați”, poate vă amintiți că circula un banc, acum
vreo 35-40 de ani, cum că oamenii se temeau să mai aprindă veioza ori aragazul. Pe la radio și Tv, singurele canale
de comunicare „în masă” la acea vreme, tovarășul și tovarășa erau prezenți în orice emisiune, direct ori prin ricoșeu.
Așa că cetățenii suprasaturați suflau și-n iaurt.
Azi, cu
voia Domnului, ne e dat să trăim o eră incredibilă. Vreau să spun, incredibilă
prin prisma a ceea ce puteam să ne imaginăm pe vrema aia. De la scrisoarea din
armată la scrisoarea online. De la bătut magazine pentru cumpărături la țopăit
ici-colo pe saituri. De la scuipat pe degete să dai pagina bunicului „Sportul” la
unul-două-enșpe clickuri pe pagini virtuale de sport.
Răsfăț!
Mură-n gură!
De-aș
spune că nu-mi place s-ar mânia Domnul. Că, vorba aia, ce sens ar avea să asuzi
din greu dacă aceleași foloase ți se servesc fără efort. Nici nu e întrebare
din moment ce nu aștept vreun răspuns.
Așa că
m-am lăsat sedus de Windows, Android, e-mail și fel de fel de derivate. Conturi
ici, clickuri colea, o aplicație – două pe telefon. Vorba aia, toate-ți fac
viața ușoară, de ce să nu profiți?
„Confidenţialitatea ta este importantă pentru
noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi
cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.”
Ăstea
două rânduri de mai sus transmit un mesaj public regăsit, în aceeași formă ori
în forme diferite cu același sens, pe toate site-urile pe care omul doritor de o informație oarecare
deschide o pagină. După mine, enunțul ăsta e de o perversitate maximă. E
întrecut doar de alt enunț, de data asta scris pe hârtie și lipit pe unele uși
ale unor clădiri publice, citez aproximativ: „Această clădire nu prezintă
siguranță în utilizare, dacă intri pe ușa asta o faci pe riscul tău!”
Lumea
intră. Nu știu ce spune legea, bănuiesc că
cel care a lipit afișul se consideră (ori chiar o fi) exonerat. El ți-a
spus!
Mai acum
vreun an ne-am pricopsit cu un instrument de apărare.
GDPR.
Binevenit,
să fie primit!
Mă
chinuiau, pe contul de mail, zilnic, câteva mail-uri de la indivizi, vânzători de toate cele ori
numai ofertanți de cine știe ce servicii pe care nu le voiam. Spam, știți voi. După
momentul GDPR e cu totul altceva. Zilnic
primesc de la 50 în sus.
Despre
experiența navigării pe orice site nici nu vreau să vorbesc. Vreau, nu vreau,
îi musai să îmi expun datele personale. Mai exact, vreau o pereche de pantofi? Ori
un motor mic pentru barcă? Ori un ghiozdan pentru nepot? Ori cum s-a terminat
Astra – CFR aseară?
Atunci
e normal să permit unele violuri virtuale, cum ar fi cum „mă cheamă pe ID”, unde
mă aflu, de câte ori am vrut ( i-am accesat), ce și cum îmi place (ce produse /
informații mă interesează). Și, de-oi fi vreun nesătul, nici nu e cazul să mă
mai deranjez să-i caut, știu ei unde și cum mă pot găsi și-mi tot trimit după
aia cât să-mi prisosească. Iertat să-mi fie conotația păcătoasă,
Ei sunt
absolviți, să ne-nțelegem. Îți pun la dispoziție un buton spre o ușiță către un
document în limbaj avocățesc care îți explică. Documentul e, la scară față de
informația pe care o cauți, cam ca o Enciclopedie versus un nume de stradă.
Cine mama dracului stă să citească toate cele de-acolo? Ca să nu mai vorbim că,
pentru majoritatea, e un fel de chinezească.
Poate
n-ai înțeles, confidențialitatea ta este icoană pentru ei! Ai deplină libertate
de alegere! Nu ți-e clar? GDPR este instrumentul perfect creat întru apărarea dreptului tău
personal!
Ca un
apendice, poate v-ar tenta să deschidem o discuție despre aplicațiile pentru
telefoanele mai deștepte decât mulți dintre cei care le folosesc. Să
presupunem, la o adică, cum că ați avea nevoie de o aplicație care v-ar ajuta
să bateți un cui în peretele de la baie. Să nu fiți foarte surprinși dacă
ofertantul o să v-o deie absolut gratuit, numa’ să-i dați voie să arunce un
ochi pe lista voastră de contacte și, fără nici un interes, pe albumele de
fotografii. N-are nici un sens să-l suspectați de ceva necurat, el vinde
ciocane și cuie virtuale, vrea permisiunile astea just for fun.
Vă las
acum.
Merg la
bucătărie să-mi fac o cafea. Sunt liniștit, aragazul este, încă, offline.
Ștefan,
01.09.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu