joi, 31 decembrie 2015

TIC-TAC...

2016

Ce mai faceți?
Am avut ceva treburi de rezolvat și n-am mai trecut de multișor pe-aici.
Dar, așa cum bine știți, când anul de azi stă să se stingă cel de mâine pâlpâie promițător după colț. Că de-aia-i vacanța de final de an, să-ți tragi sufletul și să te uiți nițel în urmă ca să ai o bună perspectivă asupra drumului care ți se deschide.
Ce-a fost?
Cam ca la voi.

Câteva zile care mijeau de-a lungul apei, nițel purpuriu, nițel galben de soare. Bucurie în colțul ochiului că sunt, că ești martor, speranță că ziua se va întregi în bucurii pentru mine, pentru tine dar și pentru prietenii tăi.


Câteva zile care-și isprăveau timpul în apusuri vineții, dincolo de dealuri, la adăpost de nori desenați în fiori sângerii.
Alte, multe, zile cenușii, fără viață, doar din cele care risipesc timpul fără rost.
Și noi, trecând prin toate, împlinindu-ne viața, trăindu-ne destinul.
Gândesc  toate astea pe când mă bărbieresc, uitându-mă la cel din oglindă. Mă gătesc pentru noaptea dintre ani. Stau acolo, în fața oglinzii, și-mi dau seama  că cel care mă privește suferă de o dualitate inevitabilă. E el, cel care trăiește odată cu timpul, sunt eu, adică el și încă ceva, un abur care nu piere...
Eh... gânduri de om care-și rade barba!
A mai trecut un an, prieteni!
În ce mă privește, sper să am mereu înțelepciunea să accept ce-am trăit ca pe un dat.
Ce mi-o fi dat să mai trăiesc? Sper să fiu la fel de înțelept și să primesc zilele care vin ca pe un dar.
Același gând bun și pentru voi! Trăiți bucuriile din plin și lăsați tristețile să treacă.


Ștefan, 31.12.2015