Mă-nvrednicesc,
de câteva ori pe săptămână, să ies la ceva „mișcare” primprejur. Nu
vă-nchipuiți că e vreo chestie doldora cu
atribute sportive, fizice. Singurul lucru cu care mă pot lăuda, în afară
de ieșitul din lâncezeală, e că nu mă plimb lălăit. Știți voi ce spun, încerc
să țin un pas alert că alergatul nu-mi e chiar la-ndemână. Zice-se că plimbarea
de genul „grăbit” e taman nimerită ca să-ți activeze mușchi și funcții cu
oarece importanță în organism. Aș putea
trăi bine mersi și lenevind dar lumea zice că mișcarea îți prelungește viața.
Personal, aș putea fi de acord dacă plimbarea asta nu s-ar produce în mijlocul
unui oraș îmbâcsit de praf și exces de noxe de tot felul. Că doară miile de
țevi de eșapament scuipă ce au de scuipat fix la nasul nostru, cum bine se
știe. Așa că, judecând drept, tare-aș opina că aș fi mai protejat de mizerii
stând relaxat în fotoliul din sufragerie.
În
fine, hai să zicem că, totuși, plimbarea e un câștig.
Tot
câștig ar putea fi veșnicile polemici pe care le port cu partenerul de ieșeală.
E o stare interesantă de lucruri, eu, cum bine mă știți, nu mă dau în lături să
am câte o părere despre orice. El, că nu v-am spus încă, a ajuns la limita de
sus de suportabilitate așa că orice-aș zice eu despre orice, el e „de invers”.
Eh,
nici n-aveam de gând să vă vorbesc depre asta, fir-ar să fie! Trebuie să mă mai
controlez, nu-i deloc benefic să bați câmpii decât dacă vei fi având de zis
ceva cu miez la final. Altminteri vânturi apa prin ciur doar de dragul
vorbelor!
În
fine, să trecem...
Azi
ne-am pus de acord cu privire la vreo două subiecte.
Primul
a fost că Iordănescu cel mic de la Naționala cea mare a găsit o mărgică. Ba, dacă
ne gândim bine, chiar două. Lucru pentru care el și unii dintre băieții din
echipă sunt mândri precum găina babei. De fapt, eu și opoziția am ajuns la
concluzia că fotbalul nostru, ăla care a trăit vremuri atât de frumoase nu cu
mult timp în urmă, suferă, încet dar temeinic, o involuție ca de la cal de
curse la gloabă de ham. Și, după o analiză adâncă și plină de miez, amândoi
l-am scutit pe vremelnicul antrenor al Naționalei de vina exclusivă a
degradării fenomenului fotbalistic de pe la noi. Mă rog, discuție lungă și
largă. Nu mă dau în lături de la o șuetă cândva, de-oți fi amatori.
Al
doilea lucru la care am bătut palma, consensual, s-a petrecut fix pe drumul de
întoarcere, la o intersecție. Semaforizată, ca să știți. În trei timpi. Adică,
mai clar, banda a treia de lângă ax e pentru cei care așteaptă să facă stânga
iar semaforul e setat într-o a treia fază de permisiuni. E complicat cum am
explicat? Sper că nu, altminteri ori eu nu-s destul de inteligent ori voi nu
sunteți în cea mai bună formă.
Ei,
și uite cum stăm noi cuminți pe trotuar, așteptând verdele să traversăm.
Regulamentar, pe zebră, se-nțelege.
Filmul:
Puhoi
de mașini vin din stânga și se varsă către înainte, așa cum e legal și corect.
Noi bâțâind de pe un picior pe altul. Acolo, pe banda a treia, cum vă spuneam,
șir gras de mașini așteaptă timpul trei al semaforului, ăla care le dă voie să
meargă în drumul lor, adică la stânga. Pricepeți, da?
Ei,
și uite-l pe el, „specialul de trafic” din B-666-YIY. Mnealui conduce un SUV
negru botezat într-o cristelniță specială cu (numele) numărul de mai sus. Iată,
așadar, atribute suficiente ca să pricepem cu toții că lui nu i se aplică de-a
valma și riguros regulile după care trăim noi ăștilalți, comuni și banali. Nu,
el e în altă clasă, aceea care se bucură de unele ajustări la restricții și
bonusuri de la viață.
Mnealui,
cum s-a văzut numa-ndată, voia să facă stânga doar că nu-i conveneau condițiile
de fapt. Pe banda aia, pe care ne-specialii banali se încolonau conștiincios,
se adunaseră prea multe mașini după gustul lui. Așa că se angajează pe banda
doi, „mimează” că ar merge drept înainte, depășește astfel întreaga coloană de pe
banda trei, depășește chiar și zebra pietonilor și se poziționează voinicește
în pole-position așteptând verdele pentru stânga. Precis, dacă ar fi permis un
control mai intim, s-ar constata că mnealui e dotat cu două ori chiar trei perechi
de ouă. Ori, dacă nu el, atunci tac-su.
Ei
bine, io și opoziția ne-am pus de acord să inițiem o petiție printre ăștia
de-alde noi, banalii. Propunem un proiect de lege care să permită unui număr
maxim de patru (4) participanți la trafic, banali, depășiți cu tupeu și maximă
nesimțire în situații de acest gen, să coboare din mașini echipați legal cu
câte-o bâtă dintr-un material adecvat și să remodeleze dizainul bolidului
special al posesorului de două-trei perechi...
Putem
accepta amendamente, firește. E posibil ca unii oameni să observe că nu bolidul
se face vinovat de nesimțire ci cele două-trei perechi de...
După
ce am epuizat discuția despre caz până ce subiectul se diluase destul, ne-a
venit în minte o chestie care ne scăpase.
În
intersecția aia sunt montate puzderie de camere de luat vederi! Puneți voi
ghilimelele, n-or fi puzderie dar, în context, sunt atât de multe încât mi-e
greu să cred că o muscă s-ar încumeta să treacă pe roșu și să nu fie observată
pe înregistrări. Și-atunci io și opoziția am reușit să reîncălzim subiectul,
întorcându-l pe câteva părți.
Prima
parte – oare care ar fi rolul acestor camere? Sunt puse acolo ca să ce? Doar ca
să fie cheltuiți niște bani de-ai mei, ai tăi, ai celor mulți, bani publici
adică? Derivație la subiect, știm noi cum se cheltuie banu’ public... și să te ții
discuție pe temă adițională!
A
doua – oare camerele astea, puse ele în sistemul specific, oferă imagini întru
înregistrare? Dacă da (că așa s-ar putea crede) la ce-or servi oare acele
imagini?! Paranteză „crezi că se uită cineva la ele?” întreabă opoziția.
A
treia – parcă ieri-alaltăieri ne-au scos ochii alți „speciali”, legiutori de
felul lor, că astfel de nesimțiri tupeiste (nu cred că-i pleonasm da’, chiar
de-o fi, lasă-l așa, sună binișor) vor fi amarnic pedepsite, stai că le arătăm
noi lor! Iote taman prilejul potrivit s-o facă.
„Mai
zic odată, crezi că se uită cineva la filmele alea?! zice opoziția. Și, dacă
s-o uita, crezi că n-or avea și ei grijă să bage de seamă cine-i personajul?
Că, vorba aia, nu te-apuci să dai cu pietre-n câine decât după ce afli cine-i
stăpânul, nu?!”
„Eh,
zic. Atunci, dac-așa stă treaba, io zic că se aplică propunerea de proiect de
lege.”
Aferim!
P.S.
Vă
veți fi dat seama că scrierea de mai sus e doar un pamflet.
Cum
e bine știut, aici vin în vizită doar oameni extrem de inteligenți și am
deplină convingere că veți fi priceput, nici vorbă ca între mine și partenerul
de mișcare să fie vreun dezacord...
Ștefan,
02.04.2023
