vineri, 7 mai 2021

Pana de la pălărie ori haiducia din umbra lui Arthur

 

Cred că pe la 4-5 ani a reușit soră-mea să mă sature de „Punguța cu doi bani”. Mi-o tot citise, răbdătoare, până când i-a fost clar că e un efort inutil, știam nu numai fiecare cuvând din poveste ci și fiecare detaliu din ilustrații. Aveam unele neclarități, trebuie să mărturisesc, cum mama naibii vor fi intrat atâtea bogății pe ciocul minuscul al cocoșului și cum o fi reușit orătania să-și târască ditamai burdihanul ticsit cu toate cele până la gospodăria moșului. Dar, vezi bine, puteam să le ignor câtă vreme începeam să cred  că orice ființă obidită poate ieși dintr-un coșmar al sărăciei dacă are stomac tare. În aceeași conjunctură am început să pricep ce e aia metaforă. Pe de-o parte avuția din burta cocoșului iar pe de alta penibilul mărgicii din ciocul găinii.

Din când în când ai noștri taie panglici.

Sau ai lor, nu are importanță, tot o apă, dacă privești la vremile din urmă. Și, de n-o fi o panglică, mai duduie niște tobe și slobozesc câte-o veste roz, agreată de toată lumea.