O altă față a imposibilului

Poți învăța din orice, chiar dacă enunțul poate părea un șablon verbal.

Nu este.

Trebuie doar să nu uiți să ții ochii mereu deschiși și mintea întotdeauna trează. Cumul de condiții obligatorii fiindcă nu-i destul să vezi.

Azi am văzut din nou Liverpool – Barcelona. Spun din nou pentru că văzusem meciul live, la vremea lui. Dar trebuia să scap de întrebări, trebuia să găsesc semnificații în sedimentele experienței în direct. Azi aveam oarece timp de weekend, prin definiție prețios și din categoria „e păcat să-l irosești pe prostii”.   Dar, cum bine știți, o experiență care te și încarcă cu semnificații merită din plin retrăită.

Să recapitulăm: după meciul tur mă lăfăiam comod în balta certitudinilor. Fotbalistic, meciul care confirma scara valorilor și dădea valoare analizelor normale a fost cel din tur, de la Barcelona. Bun, nu întrutotul echitabil, englezii (mă rog...) nu meritau o corecție de dimensiunea acelui 0-3. Că au avut și ei ocazii cât casa, că spaniolii au căpătat mai mult decât meritau,  mă rog, toate discuțiile între virusați se terminau cu o concluzie: Barca e Barca! Precum bancul ăla cu posesorul de Rols Royce care a rămas în pană în junglă și sună la service. În 10 minute lângă el aterizează un elicopter din care coboară un gentleman la costum, sobru și țeapăn ca un englez ce se afla. Își pune mănuși, albe și ridică plin de importanță capota. Peste umăr, proprietarul observă că sub capotă nu era motor.

Stupefiat, se uită mai lung și exclamă: „cum e posibil?! îngaimă el bâlbâit, fără motor!!  Eu am mers cu mașina asta!”

Răspunsul vine imediat de la țeapănul cu mănuși, ușor iritat și superior: „domnule! Un Rols e un Rols!”

Așa că era cât se poate de natural ca un Rols Barca, chiar fără să tureze cine știe ce,  să-i tragă un 3-0 Cenușăresei Liverpool.

Aș paria că niște suporteri catalani s-au și grăbit să facă rezervări la hoteluri în Madrid.

La Liverpool lucrurile ies din matca firescului și virează în paranormal. Am convingerea că există acolo oarece portaluri, oarece vortexuri doar de cormorani știute. Nu-i normal să intri pe teren fără cel mai bun atu, ba chiar alte atuuri consacrate, să trimiți în iarbă o echipă oarecum peticită cu câțiva băieți care, în antecedent, dețineau un loc oarecum al lor pe banca rezervelor. Nu-i deloc normal ca lucrul ăsta să se întâmple fix la meciul retur al unei semifinale. La mama competițiilor europene. Oamenii normali la cap puteau doar să spere că Rolsul n-o să-i umilească prea rău.

Pare-mi-se că în Liverpool nu-s prea zdraveni la mansardă.

Mă gândeam că cel mai firesc lucru ar fi fost o victorie mică a spaniolilor ori, că tot au sacii-n căruță, acolo, un egal. Mă rog, cu mult noroc, englezii ar putea furniza o surpriză frumoasă, o victorie de orgoliu cu 1-0 ori 2-1. Greu de crezut dar hai, treacă de la noi.

Dar să-i tăvălești cu 4-0 e ireal! E imposibil! S-o fi întâmplând, cum bine știm, în scenarii moralizatoare pe la Hollywood. Vere, aici e viața adevărată, să fim serioși!

4-0.

Nu vreau să aud explicații tehnice. Știu fiecare meci de fotbal este și va fi unic, până la finele timpului. Irepetabil.

Nu mă va satisface nici-o analiză savantă a niciunui specialist al fenomenului numit fotbal. Azi, după ce am revăzut returul de poveste de pe Anfield, oscilez ezitant între mitul lui Anteu și vortexuri paranormale.

Nu știu cum va fi astăzi la Madrid.

Știu doar că nici Tottenham nu vine de nicăieri, că doară și calificarea lor în finala finalelor 2019 a fost una de poveste.

Mai știu că și unii și ceilalți vin din lumea în care „imposibil” nu este un verdict definitiv  ci doar o altă formă a muncii și a credinței.

Mai e fix o juma de oră.

Ștefan,

01.06.2019, ora 21,30