sâmbătă, 15 decembrie 2018

Capcana urâtului și planul A, B, C...


Nu ne întreabă nimeni.
Ne ocupăm docili locul în caruselul vieții de zi cu zi și trăim felia de viață pe care, de ne-ar întreba cineva, n-am avea habar s-o definim. C-o fi predestinare, că nici vorbă de destin, trăim cum ne-am așternut. Trăim, și noi, acolo...
Hm, dacă vei fi fiind cârcotaș ai putea să-ntrebi ce treabă ar avea „cineva” să ne-ntrebe. Ori, dacă tot întreabă, nu-i musai să-i răspundem.

duminică, 28 octombrie 2018

Cutremur 5.8


6 milioane de Euro!
6 milioane de Euro!
Ca să aflăm că alert.ro e o glumiță menită să creeze imagine. „Știm că e un pericol real și de-aia suntem preocupați să facem ceva! Iote, am pus pe roate un sistem care vă avertizează. N-a fost simplu, vai de mama noastră ce-am muncit, scump da’ merită, că doar nu ne uităm la bani când e vorba de voi, cei de care ne pasă!
Mircea, fă-te că muncești!”

vineri, 21 septembrie 2018

De-a referendumul


Vouă, AMA ‘75

Cred că în chestiunea asta intrăm într-o zonă sensibilă. Ar putea fi unul dintre acele subiecte care  dezbină și nimeni nu-și dorește asta. Nimeni dintre ai noștri, știți voi ce spun.
Așa că, dacă toată lumea agreează o dezbatere pe subiect ar fi bine să „semnăm un contract” cu una-două prevederi care să stipuleze că nimeni nu se supără pe nimeni chiar dacă opinia celuilalt îi ofensează convingerile.
Amintiți-vă că, de multe ori, adevărul este unul singur dar poate arăta diferit dacă nu-l privești din același punct ca al partenerului de discuție. E ca noaptea, într-o camera în care lumina vine pe fereastră. Dacă ești la geam o să vezi bine trăsăturile celui din fața ta, dacă privești din partea opusă e doar o siluetă.
Și, dacă tot m-am pornit, o să vă spun și eu ce cred.

sâmbătă, 15 septembrie 2018

Din adâncurile absurdului PLÂNGERE LA PLÂNGERE


Jandarmeria depune plângere la Parchetul General.

 Jandarmeria a fost profund afectată de evenimentele din 10 august 2018.
Contextul e unul cunoscut. De aproape doi ani, de când PSD,  democratic ales ca urmare a indiferentismului politic al unei populații neimplicate și a analfabetismului civic ( si nu numai civic) a altora și-a canalizat prioritățile pe spălarea de păcate penale a liderului și a clicii (cu aeleași bube-n cap)  care-l înconjoară. În ciuda oponenților și a unui elementar bun simț, aleșii majoritari   zburdă pe tarlaua deciziilor fără nici un fel de reținere. Oamenii au un țel, folosesc  conjunctura și, mai ales, stau confortabil pe o incredibilă bază de tupeu și sfidare a oricărei norme. Bunul simț nu intră-n discuție, e o noțiune irelevantă. E oarecum de înțeles, structura lor personală i-a asociat într-un grup în care nu este, în nici un caz, un ingredient de agregare. Până la urmă nu lipsa bunului simț este cel mai grav lucru ci sideranta lor disponibilitate de a ignora, de a anihila orice normă care se opune sau nu  folosește scopului, interesului individual și implicit de grup.

duminică, 10 iunie 2018

Învățături de miting PSD


Învățăturile tătucului mustăcios către țară


Ce veți citi mai jos nu e o analiză ci sedimentele impresiilor personale după evenimentul  măreț de aseară: mitingul PSD din Piața Victoriei.
Paranteză: cu timpul, în ce mă privește, mi-am dat seama că viața îmi tot predă fel de fel de lecții și că aș face bine să casc ochii și urechile, să analizez, să trag concluzii și, în măsura în care mă ajută mintea, să-mi potrivesc pașii în acord cu ce-am învățat dintr-o lecție ori alta. Ăstora li se zice, generic, învățături de viață, după cum bine știți.
Așa că taifunul ășta mediatic din presa noastră care a culminat cu evenimentul în sine, mi-am zis, trebuie că e doldora de învățături precum biblioteca din Alexandria. Aia de-a ars, ailaltă, care-oți vrea voi.
Lecția de aseară, dimpreună cu tot preambulul cel bramburit de dinainte (miting mare să fie, tema declarată nu contează) nu m-a dezamăgit. Setos de învățături mi-am pus carnețelul și pixul la-ndemână și-am purces la notițe.

sâmbătă, 17 martie 2018

Țopăiala printre ani


E îndeobște cunoscut că Tatăl nostru carele e în ceruri e necuprins de înțelept. Toată lumea știe că Lucrarea Lui care se vede nu e nici pe departe efectul unor improvizații pe genunchi ci numa’ și numa’ rodul unor adânci și întemeiate cugetări divine. Unele limpezi și transparente că până și-un Gâgă cum aș fi eu le pricepe, chiar fără să mă-ncrunt ca atunci când vreau să par că aș gândi.

sâmbătă, 24 februarie 2018

Dragobete 2018

Bună dimineața!

Bună dimineața, îi spun.
Nu-mi e-a trezire și, perfid, 
Mă trage somnu’n așternut,
Nu-mi arde ochii să-i deschid 
Dar mă adun.
Îi mângâi chipul și-o sărut.

Și-mi trece.
Bate lumina în perdea,
Alungă somnul de sub pleoapă
Și-l las, fără regret, să plece.
E-o altă zi cu Eu și Ea
Și-un vis de ziuă stă să-nceapă.

Întâi zâmbesc.
Și Ea surâde. Eu sunt aici și Ea-i aproape, 
Un vis al Ei, un vis al meu,
Visez și nu mă mai trezesc,
O viață-n doi, cu Ea și Eu,
Atenți să n-o lăsăm să scape.

Ștefan

24.02.2018

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Vama Veche în decembrie


Vama Veche în 28 Decembrie e dragostea fierbinte din poala iernii.
E promisiunea de vis ciudat pe care vara n-are de unde să ți-o releve.
E chemarea spre cămara din spate, unde habar n-aveai că sunt dosite atâtea bunătăți.
Vama Veche în 28 decembrie  e casa mării cea neștiută de cei mulți, e dorul de Ravel în geana dimineții și toana rebelului.
Miezul fiorului din capul pieptului, căutătura lungă dincolo de albul valului.
Vama Veche în 28 Decembrie e legământul nostru că nimic nu se schimbă. Suntem aici, amețiți de nemărginire și vrăjiți de atâtea cânturi și iubiri cât numai nisipul de sub tălpi le știe.







Ștefan, 04.01.2018