Doamna A. a împărtășit cu noi o
satisfacție care, cinste ei, chiar nu merita să se consume într-un mediu
restrâns. Doamna A., după cum s-a demonstrat, a trecut de nivelul protestelor
periodice și comune din spații largi (să nu-mi spună mie că n-a fost prezentă
în piață după ordonanțele alea negre) la
atitudine concretă față de abuzuri, ilegalități
și călcat pe gât cetățeanul. A dat în judecată ANAF și CNAS.
Și a câștigat.
Doamna A. a ținut morțiș să arate
agresorului că nu cedează. Săraca de ea, s-a trezit într-o bună zi asaltată de
o Tentaculă a Măriei-Sale STATUL. Și a ripostat.
În acest punct m-am trezit, oarecum rușinat.
Deși am încă urme de talpă ANAF pe grumaz, eu n-am mers până la capăt. Am
priceput mecanismul, toată lumea îl știe. E acolo un raport natural
între Măria-sa STATUL, ca un conglomerat de organe atotputernice și noi,
contribuabilii, o masă fără contur și fără personalitate. Că așa ne vor. Statul, ca un instrument fals pozitiv menit să se pună în slujba celor mulți și
noi, o turmă amorfă, înghesuită cu biciul
către una ori alta dintre strungi unde, vezi bine, suntem datori să ne lăsăm
mulși.
Cum bine vedeți, mulgătorii de la strungi
nu-s mereu aceiași. Se schimbă odată cu ciobanul șef cam de câte ori ne pricopsim cu alegeri
democratice. Le știți, alea precedate de
bunătăți. Cândva pungi cu de-ale gurii și o pereche de papuci, acum cu
oarece majorări de pensii și salar gras de la buget. Iluzorii precum apele de
deasupra nisipurilor, atunci când arde soarele-n deșert iar nefericitul însetat
visează oaze răcoroase și izvoare cu ape cristaline.
Doamna a sărit peste strungă. Putea, la o
adică, să aleagă resemnarea căii comode, să se lase mulsă de câteva sute de
lei. Nimic împovărător, mă hazardez să spun că suma imputată abuziv n-ar fi
dezechilibrat un buget critic, de supraviețuire. Dar a preferat să rămână în
propria stare de echilibru, aceea de posesoare de valori pe care personajele
care populează Tentaculele nu le înțeleg. Or fi auzit despre ele dar, de pe
poziția lor, sunt la fel de abstracte și fără sens precum fantasmagoriile lui Picasso
ori muzicile alea de doi bani de acum doua secole care „n-are nici bas și nici
ritm”, cum găsești, fără efort, la un Guță ori Florin Salam, fost Fermecătoru.
Doamna A. a sărit strunga și i-a dat în
judecată.
Ce-o fi fost în mintea ei? Să ai la-ndemână
doar niște argumente de bun simț, unele dovezi concrete pe care Tentaculele, de
regulă, le ignoră seniorial și să te încumeți să te iei la trântă cu ditamai
STATUL! Să ignori toate sfaturile binevoitoare ale unor amici avocați și
apropiați din familie! Unde te trezești, femeie!?
Parcă o văd, cu o amărâtă de praștie în
buzunar și câteva pietricele adunate din praf, gata să se ia la harță nu cu
unul, ci cu vreo 2-3 Goliați! Un ANAF precum
mulțime de anaconde colcăind în mlaștina fetidă a banului public, CNAS, punguța cu mulți bani plină de găuri,
unele văzute altele doar bănuite, pe unde curg averi și, nu în ultimul rând, doamna
cea legată la ochi care, nefericita de ea, nu întotdeauna își trage principial
basmaua pe ochi. Frustrant, când te gândești că mulțime de anonimi s-au tot expus
în piețe doar ca să-i apere ei, doamna cu balanța, esența. Simbolul.
Știți, nu avea de partea ei decât dovezi
concrete, bunul simț și credința. Ori, mai bine zis, convingerea că merită să-ți aperi convingerile, indiferent de șanse. .
Și a câștigat!
Oh, să nu uit!
Mai e banca! Entitatea discretă, care nu se afișează precum Themis. Probabil pentru că e greu să
atribui băncii, ca instituție, un simbol
pozitiv. Așa că banca respectivă a preferat atitudinea struțului, presupus
neutră. „Eu nu știu, n-am auzit... mă rog, știu dar nu e lupta mea, lupta mea
ar putea fi numa’ după analiză.”
Aici, trebuie să recunosc, banca ar putea
avea niște analiști raționali care vor fi luat decizia firească, după
algoritmi, scenarii, prognoze și alte interese.Vorbim de bani, la urma urmei,
prințul argumentelor finale. Presupun că nici nu s-au obosit să convoace un
meeting al vreunui board semnificativ ierahic, socoteala era simplă. Ăștia de
la ANAF or fi ei de tot rahatul dar, în ecuația contondentă, Doamna A. flutură
o praștie amărâtă. Acceptăm că are dreptate și ar putea să-i tragă una-n freză lu’
ANAF dar, come on, noi lucăm în excel!
Dincoa’ suntem noi, niște prăpădiți care aplaudăm când
David rămâne în picioare, care știm că e bine doar când nu e rău (vedeți ce
bine prind citatele din personaje celebre?!) când niște lupte izolate, la colț
de vremuri tulburi, pot naște speranțe. Rămâne numai să deschidem bine ochii,
să înțelegem și să nu renunțăm. STATUL
nu e infailibil.
Poate că, în vreo conjunctură pe care nici
nu pot să mi-o imaginez, STATUL va deveni aliatul cetățeanului ci nu
instrumentul ciobanilor la strungă.
P.S.
Doamnă A., cu mult respect vă spun că undeva, în planul valorilor care pot îndrepta lucruri strâmbe, puteți avea un onorabil loc de
frunte. Am așa, un gând că n-ați fost întotdeauna convinsă că veți dovedi. Greșesc,
oare, dacă afirm că vă măcinau îndoieli?
Că atâtea sacrificii, frustrări, cu
greu s-ar fi putut echilibra la final în dreaptă măsură?
Dar n-ați renunțat.
Respect, Doamnă A. !!
Ștefan,
17 Iunie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu