BULINA ROȘIE - Recunoștință

 

Zilnic primesc mail-uri.  Clienți, un coleg, o rudă, un prieten...

Și multe, multe telefoane. 99% dintre ele pe „mobil”.  Pe unul sau altul dintre ele. Condiție de om modern, nu-i așa?!   Cu mail-ul, se știe, e mai complicat. Implică un PC, adică  „ personal computer” (calculator, ca să nu ieșim din limbajul de pe plai), un program de poștă electronică, oarece bază de cunoștințe legate de domeniu.

Telefonul? Nimic mai simplu. Apeși butonelul verde și, după banalul „alo”, poți vorbi în voie cu fii-ta’ din Italia sau frate-tu’ din State.  Știți pe cineva de lângă voi, cât de cât întreg, care n-ar fi în stare s-o facă?!

Comunicăm nu-i așa?! Baza întregii noastre existențe, comunicarea, elementul care leagă toate cele. 

  Gândiți-vă că aproape toate lucrurile care ne înconjoară, banale, dar care ne fac viața ușoară poartă în ele inteligență și muncă.Progres, tehnologie, inovație=uriaș bagaj de cunoștințe. Acumulări chinuitoare, revelații teoretice, experimente repetate, perseverente, neștiute, epuizante nopți nedormite,  lupta continuă cu convenționalul...

Concluzii, sinteze, formulări... e=mc².

BULINA ROȘIE - Atitudini

De-acasă până la serviciu nu fac mai mult de 30...  ori, hai să zic... 40 de minute. Existența mea matinală, modul în care încep „să funcționez” în perioada premergătoare orelor de serviciu este una ușor de pus în tipar. Robot. Trezit, ceva mișcare, bărbierit, spălat dinți, duș, îmbrăcat, „servici ușor / mersi” țuc-țuc, pornit mașina, go Planet! De cele mai multe ori, habar n-am ce se petrece dincolo de geamurile mașinii. Privesc fără să văd...

FIORI RECI

Vecinul meu din FUKUSHIMA

Un avion se prăbușește. Zeci de oameni pier, zdrobiți... nici nu vreau să-mi imaginez.

 Un tren deraiază...

Un autobuz plin de pasageri plonjează în gol de la 20 metri...

Iată, ne zgâlțâie un cutremur care depășește în grozăvie până și limitele scalei de măsură. Vine apoi un val uriaș care mătură un țărm (sau mai multe), în lung și-n lat. Imagini șocante cu mașini, vapoare și case purtate de val, haotic, ca niște jucării în cadă.

Șoc, groază, durere, întrebări.  

8 MARTIE

Mama și Tu...

Mă trece un fior, din când în când. Ca un curent între două geamuri.

Un geam care suflă și unul care trage.

BULINA ROSIE - Tu cum îți iubești copilul?

 

Cineva mi-a spus o poveste.

Sunt povești, după cum bine știți, care stârnesc furtuni de gânduri, de trăiri. De rememorări și îndoieli. De ce? Pentru că, de regulă, fiecare poveste are un tâlc, un fel de adevăr fundamental, la care ne raportăm și noi. Parcă regăsim acolo, în acel tâlc, un ceva din ce simțim, din ce-am trăit sau, chiar mai simplu, din ce credem noi că e un adevăr rupt din viață și despre care ne-am format de mult o părere clară.

Dar... mai întâi povestea.