sâmbătă, 26 martie 2016

DRAGOSTE

Dacă încep cu o banalitate risc să îmi pierd interesul. Îmi dau seama câtă bogăție e în temă și-mi e nițel frică încă de la primul rând. Nu-i prima oară când mă tentează subiectul. De obicei mă descurajează gândul că  nimic din ce aș avea de zis nu s-a mai spus. Eventual cu mai mult miez și cu vorbe mai potrivite decât ale mele. Și totuși... La drept vorbind, în ce fel aș putea să-mi dau cu părerea? Luând distanță? Așa, ca și cum ai avea nevoie de perspectivă? Ori poate chiar abordarea de a trata  dragostea ca pe un subiect de analiză este prin ea însăși nepotrivită? Mă gândesc că nu-i nimic mai dificil decât să încerc să explic simțirile. Trăirile de suflet, oricare ar fi ele.  A încerca să definești sentimente e ca și cum ai vrea să prinzi în pumni parfumul florilor. Probabil că oamenii „la locul lor” s-ar întreba la ce bun. Și trebuie să admitem că ei, oamenii ăștia care nu-și pun întrebări cu al cărui răspuns nu au ce să facă, sunt aproape toți cei care ne umplu viața. Dezamăgitor? Hm! N-aș zice. Păi cum ar fi traiul nostru de zi cu zi dacă toți oamenii de lângă noi s-ar frământa mereu, chinuiți de angoasele întrebărilor pierdute în fum?! Gata, destul cu preambulul justificativ. În fond, aveți dreptul la propriile gânduri, la propriile trăiri și, firește, nici o altă părere nu e mai justificată decât a voastră.

vineri, 18 martie 2016

TRILURI ȘI RENAȘTERE

Ziua de mâine va fi atât de bună pe cât vei vrea tu să fie.
Poate vei  deschide ochii fără tragere de inimă. Vei fi dormit numai  4 ceasuri sau, norocos ori disperat, 18. Nici nu contează, întotdeauna primul contact cu lumea pe care-o conștientizezi e nașpa.
Rău, adică, pentru academicienii neacomodați.
Mie, unul, în unele dimineți când trag de mine să părăsesc scutecele, două lucruri îmi colorează viața în roz (culoarea pițipoancelor și a sentimentului că ai noroc în viață): guguștiucii și lumina mierie care se insinuează printre faldurile perdelei groase de pluș. Guguștiucii pentru că au chef de-o tăvăleală chiar înainte de a da colțul ierbii, nu așteaptă ghioceii ca să-și trâmbițeze chemarea și,  risipind visele,  nuanța ștrengară a  soarelui alungând umbrele din odaie. Zvon de primăvară, chef de viață nouă.
Nu-mi place neam să mă agreseze dimineața, la prima oră, un soare amendat de nori. Deși, de-ar fi să fim raționali, nu-i greu să-nțelegem că o nesfârșită succesiune de zile însorite și călduroase, așa cum suntem tentați să ne dorim,  ar însemna un final incandescent precum infernul.
De fel, ating extazul matinal când se combină două componente: tonalități de pescăruși cântând ei știu ce (jur că i-am auzit aici, la marginea Bucureștiului, de nenumărate ori!) și lumina caldă a soarelui mângâindu-mi ochii când deschid fereastra. De-aicea pornind, știu când vine primăvara. Și-atunci am trufia să înțeleg ce e aia reînviere. Simt cum lepăd, zi de zi, o piele șerpească hibernală, lipsită de  viață și mă las îmbătat de bucuria că reînvierea din primăvara asta o să-mi croiască o piele nouă, brodată cu vise și bucurii neîncepute.
Și de-aia deschid bine urechile odată cu fereastra matinală. Ca să-mi acordez cântul renașterii cu trilurile primăverii.
Aferim! Să vă fie bine și primăvara asta!

Ștefan,

18.03.2016

sâmbătă, 12 martie 2016

DESPRE MINE ȘI ISTORIE

Într-o stare normală, de om normal, ăla care trăiește zilele normal, una după alta, fără dileme teoretice, fără, Doamne ferește, nopți bântuite de nesomnuri,  gândul că un firicel de praf din  viforul istoriei are gravat pe el numele lui  nici nu există. Pentru că istoria e doar statistică și cifre. Nici vorbă de trăiri, nici vorbă de simțiri. Ca un fel de film fără de sfârșit din care doar viața în sine lipsește.

vineri, 4 martie 2016

GOLFUL MAICII DOMNULUI έξι

SPRE ATHOS sau La BABIS House 2


„Bună dimineața, frumoasa mea!!”
Se-ntinde ca o pisică și-mi răspunde torcând: „bună dimineața, Bubu”! și zâmbește. Primul zâmbet al zilei e mai dulce decât nectarul de pe masa Herei. „Șșșșșst! mai încet, Maia doarme încă”, zice Prințesa mai apoi, încercând să coboare din pat fără prea multe zgâlțâieli.
„Ia-mă-n brațe!”, poruncește măria-sa și cine-s io să mă opun?! Poate că mai scârțâie  șalele, mai fulgeră junghiuri pe la balamale dar n-am, cu nici un chip, dram de intenție să nu-i dau ascultare. Că doară ce cale-i mai bună să-ncep ziua decât drăgălindu-mă cu Prințesa mea de 7 ani!

marți, 1 martie 2016

GOLFUL MAICII DOMNULUI πέντε

ORANGE BEACH   

Fiecare nou răsărit e ca o victorie. De ce? Întâi pentru că-i vacanță. Doi pentru că, dacă în copilăria zilei zburdă pe cer prea mulți nori, sunt premise ca ziua să fie nițel ratată. Sigur, e convenția care spune că orice zi lipsită de soare e o zi răpită plajei dar, la o adică, vei compensa cu vizite. Fie la obiective turistice frenetic mediatizate de promotorii locului, fie să-ți hrănești viermele care se cheamă shopping. Fie vorba-ntre noi, la unii putem vorbi liniștiți despre balauri. Știu eu vreo două cazuri.