Dacă încep cu o banalitate risc să îmi
pierd interesul. Îmi dau seama câtă bogăție e în temă și-mi e nițel frică încă de
la primul rând. Nu-i prima oară când mă tentează subiectul. De obicei mă descurajează
gândul că nimic din ce aș avea de zis nu
s-a mai spus. Eventual cu mai mult miez și cu vorbe mai potrivite decât ale
mele. Și totuși... La drept vorbind, în ce fel aș putea să-mi dau cu părerea? Luând
distanță? Așa, ca și cum ai avea nevoie de perspectivă? Ori poate chiar abordarea
de a trata dragostea ca pe un subiect de
analiză este prin ea însăși nepotrivită? Mă gândesc că nu-i nimic mai dificil
decât să încerc să explic simțirile. Trăirile de suflet, oricare ar fi
ele. A încerca să definești sentimente e
ca și cum ai vrea să prinzi în pumni parfumul florilor. Probabil că oamenii „la
locul lor” s-ar întreba la ce bun. Și trebuie să admitem că ei, oamenii ăștia
care nu-și pun întrebări cu al cărui răspuns nu au ce să facă, sunt aproape
toți cei care ne umplu viața. Dezamăgitor? Hm! N-aș zice. Păi cum ar fi traiul
nostru de zi cu zi dacă toți oamenii de lângă noi s-ar frământa mereu, chinuiți
de angoasele întrebărilor pierdute în fum?! Gata, destul cu preambulul
justificativ. În fond, aveți dreptul la propriile gânduri, la propriile trăiri
și, firește, nici o altă părere nu e mai justificată decât a voastră.
sâmbătă, 26 martie 2016
vineri, 18 martie 2016
TRILURI ȘI RENAȘTERE
Ziua de mâine va fi atât de bună pe cât
vei vrea tu să fie.
Poate vei
deschide ochii fără tragere de inimă. Vei fi dormit numai 4 ceasuri sau, norocos ori disperat, 18. Nici
nu contează, întotdeauna primul contact cu lumea pe care-o conștientizezi e
nașpa.
Rău, adică, pentru academicienii
neacomodați.
Mie, unul, în unele dimineți când trag de mine să părăsesc scutecele, două lucruri îmi colorează viața în
roz (culoarea pițipoancelor și a sentimentului că ai noroc în viață): guguștiucii și lumina mierie care se
insinuează printre faldurile perdelei groase de pluș. Guguștiucii pentru că au
chef de-o tăvăleală chiar înainte de a da colțul ierbii, nu așteaptă ghioceii
ca să-și trâmbițeze chemarea și,
risipind visele, nuanța ștrengară a soarelui alungând umbrele din odaie. Zvon de primăvară, chef de viață nouă.
Nu-mi place neam să mă agreseze dimineața,
la prima oră, un soare amendat de nori. Deși, de-ar fi să fim raționali, nu-i
greu să-nțelegem că o nesfârșită succesiune de zile însorite și călduroase, așa
cum suntem tentați să ne dorim, ar
însemna un final incandescent precum infernul.
De fel, ating extazul matinal când se
combină două componente: tonalități de pescăruși cântând ei știu ce (jur că i-am
auzit aici, la marginea Bucureștiului, de nenumărate ori!) și lumina caldă a
soarelui mângâindu-mi ochii când deschid fereastra. De-aicea pornind, știu când
vine primăvara. Și-atunci am trufia să înțeleg ce e aia reînviere. Simt cum
lepăd, zi de zi, o piele șerpească hibernală, lipsită de viață și mă las îmbătat de bucuria că
reînvierea din primăvara asta o să-mi croiască o piele nouă, brodată cu vise și
bucurii neîncepute.
Și de-aia deschid bine urechile odată cu
fereastra matinală. Ca să-mi acordez cântul renașterii cu trilurile primăverii.
Aferim! Să vă fie bine și primăvara asta!
Ștefan,
18.03.2016
sâmbătă, 12 martie 2016
DESPRE MINE ȘI ISTORIE
Într-o stare normală, de om
normal, ăla care trăiește zilele normal, una după alta, fără dileme teoretice,
fără, Doamne ferește, nopți bântuite de nesomnuri, gândul că un firicel de praf
din viforul istoriei are gravat pe el
numele lui nici nu există. Pentru că
istoria e doar statistică și cifre. Nici vorbă de trăiri, nici vorbă de simțiri. Ca un fel de
film fără de sfârșit din care doar viața în sine lipsește.
vineri, 4 martie 2016
GOLFUL MAICII DOMNULUI έξι
SPRE
ATHOS sau La BABIS House 2
„Bună dimineața, frumoasa mea!!”
Se-ntinde ca o pisică și-mi răspunde
torcând: „bună dimineața, Bubu”! și zâmbește. Primul zâmbet al zilei e mai
dulce decât nectarul de pe masa Herei. „Șșșșșst! mai încet, Maia doarme încă”,
zice Prințesa mai apoi, încercând să coboare din pat fără prea multe
zgâlțâieli.
„Ia-mă-n brațe!”, poruncește măria-sa și cine-s io să
mă opun?! Poate că mai scârțâie șalele,
mai fulgeră junghiuri pe la balamale dar n-am, cu nici un chip, dram de
intenție să nu-i dau ascultare. Că doară ce cale-i mai bună să-ncep ziua decât
drăgălindu-mă cu Prințesa mea de 7 ani!marți, 1 martie 2016
GOLFUL MAICII DOMNULUI πέντε
ORANGE
BEACH
Fiecare nou răsărit e ca o victorie. De ce? Întâi pentru că-i vacanță. Doi pentru că, dacă în copilăria zilei zburdă pe cer prea mulți nori, sunt premise ca ziua să fie nițel ratată. Sigur, e convenția care spune că orice zi lipsită de soare e o zi răpită plajei dar, la o adică, vei compensa cu vizite. Fie la obiective turistice frenetic mediatizate de promotorii locului, fie să-ți hrănești viermele care se cheamă shopping. Fie vorba-ntre noi, la unii putem vorbi liniștiți despre balauri. Știu eu vreo două cazuri.
Fiecare nou răsărit e ca o victorie. De ce? Întâi pentru că-i vacanță. Doi pentru că, dacă în copilăria zilei zburdă pe cer prea mulți nori, sunt premise ca ziua să fie nițel ratată. Sigur, e convenția care spune că orice zi lipsită de soare e o zi răpită plajei dar, la o adică, vei compensa cu vizite. Fie la obiective turistice frenetic mediatizate de promotorii locului, fie să-ți hrănești viermele care se cheamă shopping. Fie vorba-ntre noi, la unii putem vorbi liniștiți despre balauri. Știu eu vreo două cazuri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)