Fierbințelile vacanței

Vacanța, de-ar fi să forțez o analogie, e perioada aia pe care o aștepți „ca mortu’ colacu’”.  

Am avut, preț de-o clipă, tentația să dezvolt ideea cu mortul și eventuala lui foame de colac, bine că mi-a trecut, revăd titlul și-mi dau seama că o luam razna.

Pentru vacanță te pregătești cam de când s-a terminat cea de dinainte. Adică te-ntorci acasă din cea actuală și, pe lângă tristețea finalului, îți optimizezi tonusul gândindu-te la cea de anul viitor. Musai să clădești un echilibru, știți bine.

Domnul Tăriceanu între prea mult și excesiv

Domnul Tăriceanu a luat, într-un final, decizia corectă. La deal, din păcate pentru el, nu se mai poate.  Așa că își pune punga sub cur și-și dă drumul la vale.  

Am stat o vreme într-o cumpănă  cât e drept să-l evoc pe conu’ Iancu și cât e loc pentru o analiză fără zâmbete care, de m-ar duce mintea destul, și-ar găsi locul în cele de mai jos.

Am un anumit cerc de amici care l-ar aplauda pe conu Iancu.

O oarecare minoritate, însă,  m-ar bate la fund cu argumente serioase, cum ar fi ălea care zic că poți să râzi ca prostu’ la crâșma satului  de Farfuridi ori coana Mița cu condiția  să ai scăfârlia suficient de țapănă cât să suporte și oalele civice sparte drept în moalele proprii și, în plus, pe cheltuială persoană fizică.

Rezonanțele Săpoca

Nu-mi amintesc vreo dimineață în care să se trezească după mine. Curtea era mare, treburi erau multe iar în ADNul său nu se încurcase nici-o crenguță cu leneveală. Acum, dacă mă uit în urmă, nici nu știu dacă tata muncea atât  pentru că trebuia, pentru că și alții ca el trudeau la fel de mult ori pentru că iubea munca și rodul trudei. Nu se crăpa bine de ziuă și el robotea prin curte să pună toate cele la rostul zilei. Pe când făceam eu ochi el deja era plecat cu nenea Varga la cine știe ce utilaj cât casa care avea nevoie de priceperea și vlaga lor de zi cu zi. Deie-le Domnul odihnă acolo unde sunt, poate în curtea din spate a raiului amândoi șurubăresc la o dragă ori poate că El i-o fi așezat la umbră, la odihnă și le-o fi dat pe mână oarece ucenici pe care să-i învețe datoria trudei și bucuria muncii bine făcute.

Factura și mama soacră

Am deseori meciuri cu soacră-mea. Ba mai blânde, cu câte-o vorbă-n răspăr, ba  cu retras ambasadele. Lesne de înțeles,  nu-mi permit să ies decât arareori țanțoș din dispute ca să nu ruinez niște privilegii greu dobândite. Mai știu  eu cum se tulbură apele-n dormitor?! Doamne feri!
Ieri ne-am luat de la factura de curent. Electric. Ca să  știți,  în ultima vreme senioara umblă noaptea huhurez prin casă.  Nu știu cum se orientează,  cum evită colțul  mesei și  cum reușește să găsească ușile,  eu, unul, dau în  gropi și ziua, darmite la miezul nopții. 
Ei, și,  după două, trei aventuri de genul ăsta scap de inhibiții și-i zic: