După vot, mi-am temperat pornirea euforică.
Începând cu Decembrie 89’
mi-a fost dat să trăiesc câteva momente pe care, dat fiind starea de
dinainte, le-aș fi putut socoti numai bune să mă-mbăt. De la momentul inițial,
când am scăpat de Ceaușescu, până la sfârșitul erei Dragnea. Un final în doi
timpi, Dragnea la locul lui, pupila în zona jenantă a istoriei. De la beția din acel 22 Decembrie la amețelile
ulterioare. Mai toate urmate, firesc fiziologic, de mahmureli.
Așa că m-am bucurat cu reținere.
Doamna de plastilină a politicii mioritice a plecat. Nici ea nu
știe unde. Nici n-are importanță, a fost destul să fie „o femeie civilizată,
neconflictuală, deosebit de
comunicativă” care „nu s-a dezis niciodată de inițiativele ... de îmbunătățire
a legilor justiției”. Competentă, la o adică, să conducă un guvern în România.
Vai nouă!
Din gafe-n gropi, Doamna în cauză va fi adăstat în istoria
acestei țări, iacă-tă, vreun an și nouă luni.
Și, ca să vedeți că soarta dă unora mai mult decât merită, va fi
pomenită în manualele școlare. Și mă-ntristez.
Apoi îmi amintesc că nu există efect fără cauză. Atât de strâns legate una de alta
încât ar fi absurd să te-aștepți să iasă un perete alb dacă-l pensulești cu
vopsea neagră. Doamna a fost exact rezultanta unui vot care a permis unui grup
să facă ce vor „pentru că ei pot”. Sunt legitimați. Atât de legitimați încât
limita legii nu există decât acolo unde o fixează ei iar despre limita bunului
simț nici nu merită să vorbim. Așa încât remarci lejere despre sex anal ori
„ești liberă diseară” sunt doar mici glumițe. Pe măsura măsurilor celor care le
emit.
Ei ne-au condus.
Ei sunt efectul.
Cauza suntem, pe de o parte,
noi, acea parte dintre cei care strecurăm o hârtiuță prin fantă din când în când.
Pe de alta ei, cerșetorii urnelor.
Noi, cei care tot căutăm ieșirea din labirint, ademeniți de o
sirenă într-o parte, amăgiți cu o lumânare în cealaltă parte. Noi, neinstruiți
civic și lipsiți de educație de grup, incapabili să alegem grâul din neghină.
Ei, politicienii, cei care au crescut la umbra acestor vremuri,
animați mai mult de interese meschine decât de menirea firească a celui care se
pune în slujba celor mulți. Dureros este că cei potențial pozitivi ies din
arena politică, rejectați de o clasă care nu se lasă contaminată cu anticorpi.
Și iară mă-ntristez.
N-am fost euforic, deși, după cum am tot desenat mai sus, aș fi
avut unele motive. Sigur că era esențial să scăpăm de rău. Dar nu prea văd cum
arată binele de după.
Întâi pentru că nu e simplu să scoți apă din piatră seacă și
nici bani dintr-o punguță flască. Decât, poate, dacă ăștia buni și noi vor lua
împrumuturi precum ăia vechi și răi. Altminteri enunțuri precum colectări mai
ample la buget și atragerea fondurilor europene am mai auzit, la televizor
arată frumos.
Apoi pentru că ăștia buni și noi de azi sunt tot unii vechi de
mai alaltăieri. Numai că pe vremea aia lupul PNL purta păr cu etichetă USL și,
iacă-tă potriveală, era în tandrețuri cu
cel rău de azi.
Ca să vezi cum le aranjează viața și pronia politică de pe la
noi! Ba rândaș la coada vacii, ba naș la nunta fetii! Curat corectitudine
politică, dacă știți ce vreau să zic. Dacă nu, vă spun în două vorbe.
Cică ar fi la unii peste ocean un concurs care premiază cea mai
inspirată definiție pentru un enunț dat. Cu ceva ani în urmă tema a fost
„corectitudine politică”. Premiul a fost luat de următoarea definiție
(traducere aproximativă stoarsă dintr-o amintire de acum mulți ani):
„Corectitudine politică este un concept aberant enunțat și
întreținut de o presă aservită politic care încearcă să valideze ideea că este
posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată”.
Și de-aia m-am bucurat cu reținere.
Ba mai mult, nu mi se
pare că cei care clamează azi ceea ce pare o victorie ar avea așa mari motive
să se împăuneze. Mă încumet să spun că meritele lor sunt minore în comparație
cu imensa, decisiva contribuție a
domnului Liviu Dragnea. Nimeni n-ar fi
putut scoate în relief mai bine decât Liviu Dragnea care este esența partidului
pe care, vremelnic, l-a condus. Atât de relevant, de pregnant, încât a reușit
să clatine convingeri electorale care păreau de nezdruncinat. Poate părea
paradox dar, din acest punct de vedere, ar trebui să privim apariția acestui
personaj politic ca pe un fapt pozitiv. Un fel de mucegai la originea
penicilinei.
Al doilea factor major este societatea și reacția la rău. Strada
și votul din 26 mai.
Și abia apoi penele de păun de la pălăriile celor buni de azi.
Ștefan,
11.10.2019 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu