Doamna A. a împărtășit cu noi o
satisfacție care, cinste ei, chiar nu merita să se consume într-un mediu
restrâns. Doamna A., după cum s-a demonstrat, a trecut de nivelul protestelor
periodice și comune din spații largi (să nu-mi spună mie că n-a fost prezentă
în piață după ordonanțele alea negre) la
atitudine concretă față de abuzuri, ilegalități
și călcat pe gât cetățeanul. A dat în judecată ANAF și CNAS.
Și a câștigat.
Doamna A. a ținut morțiș să arate
agresorului că nu cedează. Săraca de ea, s-a trezit într-o bună zi asaltată de
o Tentaculă a Măriei-Sale STATUL. Și a ripostat.