Politica și chinul vocației

 

Probabil că oamenii ăia deștepți care înțeleg ce e în mintea noastră vor fi știind când anume se întâmplă. Și de ce. Fiin’că în frageda pruncie mai toți purtătorii de puță visează că vor fi aviatori iar cealaltă jumătate doctorițe. Cum se știe, nu durează mult, până-și dau seama și unii și alții că strugurii-s acri și că, oricum, mai mișto e mecanic ori croitoreasă. Ba și-n agricultură e mult de lucru, la urma urmei.

Și uite-așa, vremea trece, mai o planetară, mai o rochie cu dantelă, mai o recoltă în prag de toamnă. Vine vremea pirostriilor în casa Domnului și unu-doi țânci la repezeală, cât îi patul primitor și nevasta fierbinte. În fine, ce să mai explic, știți și voi. Abureala aia cu aviatorii și doctorițele e de mult risipită-n vânt. Acum vise sunt doar alea din somn, de cum se trezesc viața  le pune-n cârcă cele ale traiului de zi cu zi.

Supernova PNL

 

Vedeam zilele trecute pe un post de televiziune un crâmpei dintr-o poveste despre Univers.

Ideea centrală a crâmpeiului ăla de poveste era că, totuși, nimic nu e veșnic. Știți, e destul de greu de imaginat din perspectiva unei vieți de om dar, zicea nenea ăla care explica, totul are un final, se risipește, dispare. Uneori renaște, dar nu neapărat la fel. Și, când spun totul, înseamnă că TOTUL de-a binelea, fără excepții.

În particular, ideea asta era centralizată pe nașterea, existența și dispariția stelelor. Evident, cu tot ce presupune corolarul astronomic al unei asemenea entități. N-o mai lungesc, remarcabil mi s-a părut modul fastuos în care orice stea care și-a trăit traiul și s-a răsfățat multă, multă vreme pe cer își încheie existența. Adică într-o uriașă, mirobolantă, flamboiantă explozie astfel încât norocoșii care sunt prin preajmă (înțelegeți, sper, ce vreau să spun), cască ochii mari, impresionați și definitiv căzuți în admirație.

Supernova! Ce splendoare, ce spectacol!

O minte mai deschisă ar putea să găsească tot felul de analogii, surprinzătoare ori ba, întâmplări personale ori te miri de unde, suprapunând întâmplarea în cauză peste evenimente din altă lume, din alte sfere. 

Bunăoară, Partidul Național Liberal versus o supernovă.

Numa’ încercați să evaluați nașterea, creșterea și trăirea PNL în istoria neamului în general și, de-a dreptul, în viețile noastre. Poate nu știți prea multe, doar ce veți fi învățat pe la școală ori, mai nou, ce ați aflat scormonind coclaurile internetului. Dar, rezumând, pot garanta lucrurile simple și evidente, partidul a luat ființă cândva, cumva, s-a pus pe picioare cumva, cândva, a trăit viața lui de partid așa cum a fost (nu neapărat cum ar fi trebuit să fie, din perspectiva unora cărora le-a influențat viața) și, inevitabil, o să dispară cândva, cumva.

Știți ce? Nenea ăla deștept care știa de-ale Universului ne-a explicat că o stea, când trage să moară, dă niște semne. De regulă, de bătrânețe stelară. Știți cum e, stelară ori ba, nici-o bătrânețe nu vine cu flori și vioiciune, ci cu betegeli, gâfâili, oarece poticneli. La ea,  la stea, poți fi sigur că tot procesul ăla de la cap la obștescul sfârșit e un proces natural și inevitabil, care curge într-un fel de algoritm aproape matematic, atât de riguros și previzibil e.

Că veni vorba de analogii, poate-ați băgat de seamă, PNL-u’ pare cam bolnav. O să ziceți că, deh, nimic nou sub soare, doar eu ziceam mai sus, e tot ceva care s-a născut, a trăit și, ca toate cele, dispare. I-o fi venit ceasu’. La noi la bloc așa se vede, că PNL devine, pe zi ce trece, o Pitică și, mâine-poimâine, buuum! O supernovă.

Mă rog, sunt și sceptici care zic că n-o să fie chiar o explozie, că supernova, cum știe toată lumea, nu moare ca o proastă, neștiută și nebăgată-n seamă. Nu, ea face ditamai spectacolul, ca un imens foc de artificii.

PNL supernovă?! bați câmpii, zice vecinu’ de la șase. Mai degrabă o să iasă din istorie ca un pârț tras în lift pe tăcutelea, să știi de la mine.

 Ștefan, 28.11.2021