duminică, 24 mai 2020

Repere de ieri, repere de mâine


Am avut grijă să pun în coș hanțele specifice. Anul ăsta am apucat să le port pe baltă de vreo două ori, înainte să vină valul. Oricine știe,  de la a doua ieșire pe bălți împătimitul intră în rutina mulților ani de viață pescărească, aia cu tradiții, ticuri și superstiții. Și chiar când era să scap de zgura iernii și să-mi ostoiesc dorul de ducă a venit spaima, izolarea și statisticile negre. Știți voi, tabloul ăla de zi cu zi cu evoluția nenorocirilor. Tablou cu numere, apropo, nu cu cifre.
Paranteză de câteva vorbe, ca să știe lumea: cifrele reprezintă exact seria valorică de la 0 (zero), apoi 1 (unu)  până la 9. Numerele sunt taman o combinație oarecare între două ori mai multe cifre. Ca să fie mai simplu, e oarecum similar cu literele și cuvintele.
Gata paranteza.

luni, 11 mai 2020

COVID scenaristul, piesa și personajele

... sau teatrul în care jucăm cu toții
Că oamenii nu sunt toți la fel e o axiomă. E atâta adevăr în enunț că e destul să bagi de seamă la ce se vede cu ochiul (liber, dacă vreți).  De la trăsături fizice la perspectiva din care privim lucruri, întâmplări și conjuncturi, diferențele dintre indivizi sunt evidente. Aceasta din urmă este o altă față a diversității, aceea care ține de nivel de înțelegere, de relaționare cu ce ne înconjoară și de adaptarea comportamentului propriu la evenimente. Mare parte dintre semeni nu reușesc, cu nici un chip, să accepte chestiunile abstracte. Nici nu se străduiesc, de altfel. Mă rog, se poate nuanța de la abstractul palid, cât de cât ușor de intuit, la cel adânc, care presupune un efort de imaginație dar și de nivel de acceptare că sunt lucruri pe care nu le știi, nu le-ai văzut, nu le-ai atins, dar poți înțelege că ar putea fi și nu le negi apriori existența.
Cum ar fi Credința, dacă vreți.

vineri, 1 mai 2020

Zgomote și semnificații



Multă vreme am crezut că viața ar fi mai frumoasă dacă n-ar trebui să suportăm agresiunea unor zgomote.  Am mai avut o pornire să fac o analiză a echilibrului dintre confortul meu auditiv (și, ca urmare,  psihic) și multitudinea de generatori acustici care mă înconjoară. Conchideam, la vremea aia, că nu-i ușor să trăiești asaltat de urletul motoarelor turate, de claxoane și sirene. De Guță și lătratul câinilor. Când tocmai scapi de una, vine ailaltă. Ca să trăiești cât de cât sănătos la cap îi musai să găsești un drum de fugă.
Paranteză: m-am gândit ce frumoasă ar fi viața  într-un mediu fără zgomote agasante! Și mi-a fost dat să trăiesc o experiență egală cu o revelație. Într-o cameră anecoică. Acolo am avut înțelegerea deplină a ceea ce înseamnă „liniște apăsătoare” și, credeți-mă, nu mi-a plăcut. Totul seamănă cu un mormânt. Mi-am dat seama că, de-ar fi să aleg după acest criteriu, aș alege fără ezitare viața cu tot ce presupune, ignorând inconfortul decibelilor în exces.
Gata paranteza.