sâmbătă, 30 iulie 2016

SUPERMARKET, oameni și oameni

Când și când, nevasta îmi pune lesa și mă târăște la cumpărături. E știut, cea mai dragă activitate din lume îmi este cea a statului degeaba. Fiindcă lumea are o nedreaptă înclinare să potențeze lenea cu valențe negative eu încerc să mă feresc de impresii proaste și mă descriu, protector, ca fiind o fire aproape perfect contemplativă. Altă perspectivă asupra lenei, de bună seamă.

sâmbătă, 16 iulie 2016

EURO 2016 - Miss Europa, Portugalia

Despre Marin, cocoșul jumulit și prețul coincidențelor

Marin de la 3 ar fi zis că „în viață, ca să ai noroc, îți trebuie și nițică șansă!”  Ar fi putut fi una dintre cugetările lui monumentale cu care ne delecta acolo, în spatele blocului nostru, la una dintre cele 3 mese de piatră. Remi, șah, table și dezbateri. Viață socială trainică, relații de buni vecini și, rareori, mici ciocniri. Nesemnificative. Eram împreună în acel timp. Acum e altfel. Vremuri stinse de lumea cea nouă de după ’89. Interesant cum noua societate, plină de libertăți, a diluat sentimentul de solidaritate cu vecinul și a consolidat pornirile egocentrice din noi.
N-am devenit mai buni.
Un mega-eveniment precum Euro 2016 ar fi fost subiectul cel gras pe care l-am fi devorat cu desfătare mult și bine. 

duminică, 3 iulie 2016

EURO 2016

Italia – Germania

Ori perisibilitatea tradițiilor

Poate că vă veți fi întrebat și voi, de ce n-ar merge ulciorul de multe ori la apă?! Cu toții ne lăsăm pătrunși de înțelepciunea populară și clătinăm pozitiv din cap când zicerile proverbelor se tot confirmă.

Poza de pe cruce și rahatul câinelui

Azi am numai patru poziții pe listă.
Despre necesitatea imperioasă a listei de cumpărături ar fi binevenită o discuție mai aplicată. E interesant cum niște mascului plini de ei, dăruiți cu destulă minte cât să producă, din când în când, câte-o zicere plină de miez (de care, apropos,  sunt atât de mândri!) nu pot purcede către piață decât după ce consoarta le-a desenat pe bilețel ce au de târguit. Azi, cum ziceam, n-au fost decât patru, n-am scos lista din buzunar și m-am întors cu toate în plasă. N-a fost nevoie să mai fac un drum! De-aia zicea și mama că are băiat deștept!