Se afișează postările cu eticheta referendum. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta referendum. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 mai 2019

Alegeri - gânduri elective, selective


Mâine merg din nou la școală. Trec de cerberul decorativ de la poartă, pășesc pe holul lung, mobilat cu uși, las în dreapta panoul cu poze și intru în aceeași clasă care găzduiește aceeași secție de votare cu aceleași cabine unde tot intru și strecor hârtiuța prin fantă.

Peticel plin de speranțe, mica mea contribuție la învestirea unora sau altora în poziții dominante, accesorizate cu drepturi și, de cele mai multe ori, cu superdrepturi.

vineri, 21 septembrie 2018

De-a referendumul


Vouă, AMA ‘75

Cred că în chestiunea asta intrăm într-o zonă sensibilă. Ar putea fi unul dintre acele subiecte care  dezbină și nimeni nu-și dorește asta. Nimeni dintre ai noștri, știți voi ce spun.
Așa că, dacă toată lumea agreează o dezbatere pe subiect ar fi bine să „semnăm un contract” cu una-două prevederi care să stipuleze că nimeni nu se supără pe nimeni chiar dacă opinia celuilalt îi ofensează convingerile.
Amintiți-vă că, de multe ori, adevărul este unul singur dar poate arăta diferit dacă nu-l privești din același punct ca al partenerului de discuție. E ca noaptea, într-o camera în care lumina vine pe fereastră. Dacă ești la geam o să vezi bine trăsăturile celui din fața ta, dacă privești din partea opusă e doar o siluetă.
Și, dacă tot m-am pornit, o să vă spun și eu ce cred.