...câteva zile, Ziua 9,

1989 decembrie 25

Mergem  la ai mei.

„Iau și un cozonac?” Ăla micu’ face fițe la încălțat iar eu alerg cu încălțările după el prin casă. Frățioru’ăl mare se oferă să mă ajute, nu, mersi, lasă-l să zburde, pun eu mâna pe el! Întrebarea nevestei pică destul de nepotrivit,  asta e chiar problema ei, la o adică. Îmi stă-n gât să-i zic că n-are decât să ia, dacă e „bazată” și rupe concurența. La masa de Crăciun suntem toți ai noștri. Cozonaci vor mai fi, care de care mai crescuți, mai pufoși și mai vrednici de aprecieri. În loc de asta, preventiv, îi zic că nu e cazul, face mama cozonaci și n-o să ne mai omorâm cu dulciurile după ce umplem instalația cu de-ale porcului.

Aleea dintre lumi

...sau paranghelia de la capul mortului

Ieri, ca de obicei în astfel de zile, Maia s-a trezit devreme.Când am făcut ochi și am deschis ușa bucătăriei, ea înșira pachețele cu de-ale gurii pe masă, aprindea candele pe lângă ele și dădea rotocoale cu fum de tămâie pe deasupra. Le „numește”. Îi pomenește în gând pe cei care au trecut dincolo, în lumea aia mai bună, plină de verdeață. Cea lipsită de întristare și suspin. Urmează să le-mpărțim la cimitir sau oriunde în altă parte, celor în nevoie. Multe sunt cele ce ne leagă de cei plecați. Amintiri în primul rând. Câte-un lucrușor ori o poză. Și dragoste. Care, știți bine, nu trece.

Crăciun 2014

Un gând bun pentru tine, cel care ești acum aici.

Fie ca aceste zile de Sărbătoare să-ți bucure sufletul ! Sărbători cu dragoste îți doresc!

...câteva zile, Ziua 8,

1989 decembrie 24,

Teroare! Teroriști. Frica sălășluiește pe fiecare stradă. La televiziune se adresează apeluri la unitate, forțe necunoscute, ostile Revoluției, deschid focul în multe locuri cheie.

...câteva zile, Ziua 7,

1989 decembrie 23

Televiziunea este punctul central al existenței tuturor. Comunicate, atenționări, apeluri la calm, apeluri la mobilizare, știri șocante, puncte de rezistență a unor elemente contra-revoluționare. Armata e cu noi, Securitatea e cu noi, toate formele organizat militarizate sunt cu noi, totuși se mai trage. Suntem bulversați cu toții. Cine trage?

...câteva zile, Ziua 6

1989 decembrie 22

În holul de la intrarea personalului apar, de peste tot, cei care-am făcut noapte albă. Nici unul dintre noi nu mai are gânduri limpezi, nu putem trece senini peste cele pe care le-am văzut și auzit noaptea trecută, cățărați pe casă. Nimeni nu știe cu adevărat ce-o fi fost acolo, la adăpostul beznei care acoperă de-a rândul cele bune dar și mârșăviile iadului. Putem doar intui, putem chiar să ne asumăm certitudini, de-ar fi să judecăm prin prisma celor petrecute la Timișoara unde, nu mai e un secret pentru nimeni, ticăloși lipsiți de Dumnezeu au asasinat oameni lipsiți de apărare doar pentru că îndrăzneau să ceară un drept elementar, acela de a fi liberi și de a spune, neîngrădiți, ce gândesc. Nimeni nu are dubii, precis azi-noapte au murit oameni acolo, undeva, în centru.

...câteva zile, Ziua 5,

1989 decembrie 21,

Spectacol și azi. Nu știu de ce-ar trebui să se mai țină, nu prea mai interesează pe nimeni, probabil că organili de pe la teatru și toarșu’ colonel țin morțiș să ne facă să credem că nimic nu s-a schimbat, că viața de azi și mâine trebuie să fie precum cea pe care-o tot trăim de amar de ani încoace, cu ei sugându-ne vlaga și noi resemnați, cu jugulara la vedere.

...câteva zile, Ziua 4,

 1989 decembrie 20,

Spectacol azi.

Teatrul de Revistă Constantin Tănase, același spectacol de duminică. Înșirăm cablurile, cablăm microfoanele, monitoarele, repetiții. Undeva, pe după ora 7 seara, la vremea telejurnalului, se răspândește fulger vorba că e Ceaușescu la televizor, vorbește despre evenimentele de la Timișoara. Alergăm cu toții către cel mai apropiat televizor, eu mă opresc la pompieri, e lume ciopor acolo, pompierii, portarul, câteva femei de serviciu, câțiva de la Tănase, chiar și Arșinel. Ascultăm cu toții ca-n biserică glasul Domnului. „Agenturi, elemente, tulburări, dușmani ai revoluției socialiste și al poporului”. Chestii d-astea. Trebuie să ne fie clar tuturor că nu-s decât niște agitatori periculoși de care nu trebuie să avem milă. Cu toții înghițim în sec. De obicei, ne-am fi activat fiecare sistemul ăla care lăsa să treacă pe lângă noi minciunile lui, acel mecanism de apărare care ajuta să ne trăim viețile fără să ne detestăm prea mult. Și-atunci, cinste ție Maestre, s-a auzit, peste televizor, peste liniștea resemnată din încăpere, vocea inconfundabilă a lui Arșinel: „ da’ zecile de morți, da’ femeile și copii împușcați ca niște câini pe străzi sunt tot dușmani, bată-vă Dumnezeu să vă bată?!”

Spectacol, pe scenă artiștii își fac treaba, noi la fel. Spectatori din loc în loc. Merge totul bine, numa’ că nu reușim să scăpăm de senzația babei care se piaptănă.

Ziua 5, 1989 decembrie 21,

...câteva zile, Ziua 3,

 1989 decembrie 19,

Trebuie să schimb oglinda de la baie. Nu știu când va fi ziua, da’ mi-e din ce în ce mai clar că mâine-poimâine o să mă bărbieresc pe pipăite. Oglindă comunistă, într-o baie comunistă de apartament făcut pentru clasa muncitoare. Niciodată clară cristal, petele de pe dedesupt au tot câștigat teren pe nesimțite. Poate că n-ar strica și ceva becuri stânga-dreapta, ca în cabinele actorilor, chioru’ ăsta de deasupra oglinzii mă cam enervează.

... câteva zile, Ziua 2,

 1989 decembrie 18

Ies repede din bloc, nu mă atrage de loc o conversație matinală cu nea Gheorghiță, vecinul de la 6, electrician pe șantier și posesor al tuturor adevărurilor despre orice. Un „bună dimineața” convențional și doar o informație de o credibilitate rezonabilă: urlă Europa Libera și Vocea Americii despre evenimentele de la Timișoara. O fi, nu mă surprinde. Eu n-am ascultat deloc, aflu eu mai multe la muncă.

Decembrie ’89 – câteva zile

Preambul

Interesant câte semnificații scot capul din aceeași idee exprimată în mai multe moduri.

Ca să încep cu începutul, inițial mă chinuia gândul că-i musai să vă zic una-două ori mai multe despre cele  trecute prin noi, cei care eram atunci, în zilele și nopțile care ardeau, din preajma Crăciunului necreștinesc din ’89. Mă gândeam să încep evocând banala remarcă asupra scurgerii timpului. Ceva precum „privesc peste umăr (dreptul ori ălălalt) la cei 25 de ani scurși de la acel moment crucial...” ori „parcă a fost ieri, nici nu știu când au trecut...” ori „ce repede îmbătrânim...” ori altele.  Ideea era, ca să depășesc preambulul, că poți să pui pe masă o singură idee da’ s-o vopsești ba în roz, ba în verde. Ia gândește-te cât de diferit sună „25 de ani” față de „un sfert de secol”. Parcă-i vorba despre altceva, așa-i?!

Și de-aia voi încerca să stau departe de judecăți de valoare ori concluzii și să vă spun doar povești. Nu fabulații, doar întâmplări. Așa cum mi-au fost spuse și mie, atât de reale pe cât vor fi fost ele în mintea și relatările celui de la care le-am luat.