Preambul din 16.11.2014
Bună seara, domnule Iohannis!
„Eu sunt Ștefan din București. Alegător conștiincios. Cel care
tot sădește speranțe în buletinul de vot atunci când oameni ca dumneavoastră sau ca domnul Ponta par să aibă mare nevoie de suportul meu. Știți despre ce
vorbesc, momentele alea din viața noastră, cei mulți, neștiuți și cuminți, în care vă
străduiți să ne convingeți că suntem, de fapt, tare importanți. Noi decidem
viitorul, noi suntem, în ultimă instanță, responsabili, prin votul nostru, de
toate cele care ne așteaptă dincolo de orizontul închiderii urnelor.”
Frate, mai e nițel și se adună 11 ani!
Mi-a fost greu să uit bagajul de speranțe puse în votul din
Noiembrie 2014. Doamne, ce repede trec anii!
Mâine fi-voi iară important. Votez.
Alte împrejurări sunt prin afară, ’năuntru o distribuție
tulbure a grupurilor din fundal. Altminteri tabloul din prim plan e mereu
același la evenimentele de gală, cum e cel de mâine.
Sunt mereu doi prim-balerini angajați în dansul ăla din
jocul cu un singur scaun. Știți voi, când stă muzica ăl mai sprinten (ori mai
aproape) își instalează șezutul pe scaun. În principiu, pentru cel puțin 5 ani.
Dacă nu se petrece vreun seism politic neplăcut.
Evident, față de acum 10 ani personajele din față sunt
altele, altminteri lumina cade la fel. Sigur, felul în care vezi tabloul nu e
chiar același pentru toată lumea, ce e personajul din lumină pentru unii e
dracul cel întunecat pentru alții. Posibil să poată fi făcută o analogie cu
teoria paharului umplut pe jumătate.
Nicușor Dan vs. George Simion. Pe fundal un plan confuz
cu tabererele susținătorilor, unii mai la vedere alții undeva în ceață, abia
zăriți.
În lumea largă factori de influență. Bate vânt rece de
război dinspre est, dincolo de gard. Lupul cel rău nici nu se mai obosește
să-și schimbe blana, rămâne ce-a fost mereu, un agresor fără scrupule. Istoria consemnează
că singurul principiu al Rusiei în relația cu cu ceilalți este „Ce-i al meu
e-al meu, ce-i al tău e al tău doar dacă nu decid eu că-i tot al meu!”
Până la urmă nici nu e o surpriză. Nici principiul balaurului
din stepă nici războiul cu Ucraina. Surpriză este că lumea s-a trezit brusc
într-un scenariu în care albul e departe de a fi alb, judecând după canoanele
împănântenite. Până mai ieri, lumea albă avea certitudinea că Sfântul Sam
Gheorghe va ucide negreșit balaurul cel negru și neplăcut biblic. Ei bine, nu
numai că Sfântul Sam nu-l ucide ba chiar i-a oferit fiarei ofrande. Mielul Ucraina
pentru început și, de n-o fi de ajuns, tare mă tem c-o să urmeze oarece gustări.
Cică balaurul are coada lungă și musai are nevoie de spațiu confortabil
împărțind lumea după principiul enunțat mai sus. Principiu pe care Sfântul Sam
e gata să-l agreeze dacă se satură din noile taxe vamale, Canada, Golful Mex...
scuze! Canalul Panama și, deocamdată, Groenlanda. Nu închidem lista că lumea-i
largă. Numai că lucrurile s-ar cam putea complica, resursele sunt numărate și China nu-i chiar
oarecine, musai să stea și ’mneai la masă.
La noi?
N-a fost grozav nicicând. Cei de la butoane ne-au vândut
mărgele și bombonele doar cât să nu băgăm de seamă cum se adapă ei și-ai lor pe
săturate din bugetul de stat. Evident, când nu mai pot fura își pun palma-n ...
și-și văd de drum, să plătească fraierii.
În fine, să nu pierdem esențialul, mâine sunt iarăși
important.
M-am așezat paralel cu poziția importantă de acum 10 ani
și, drept să spun, m-am simțit inconfortabil.
Nu pentru că nu mi-am limpezit de la primul tur, de acum
două săptămâni, opțiunea de vot. Îmi place să cred că primarul meu s-a calificat
în finală taman pentru că, laolaltă cu alții, i-am dat și eu votul. Clar că o să-l dau din
nou.
Doar că nu mă mai îmbăt aiurea cu așteptări de fată mare.
Acum mai bine de 10 ani scriam cele de mai jos.
Acum nu am nici măcar așteptările de atunci. Nu pentru că
domnul Nicușor m-ar dezamăgi prin el însuși, chiar îl creditez cu mai multe
bune intenții decât pe fostul...
Însă mă bântuie un fior de speranțe în vânt, așa cum au fost
de obicei până acum. La drept vorbind, nici nu vreau cine știe ce performanțe pentru
că știu bine pe ce scaun se așază și ce alonjă are din poziția aia. Aș vrea
numai ca modul în care ne reprezintă pe noi, cei care chiar l-am instalat acolo
(Doamne-ajută!) să-mi dea încredere să merg și data viitoare la vot.
Altminteri...
Ah! Să nu vă las confuzi! Oponentul domnului Nicușor Dan
nu e absolut deloc o opțiune! N-am zis o vorbă despre individ pentru că, în ce
mă privește, este o eroare a istoriei.
Jenantă pagină în care istoricii viitorului ar face bine să-l
pomenească printr-o notiță de subsol marcat cu o steluță.
La vremea aia îi scriam domnului Iohannis. Se-nțelege că,
de fapt, îmi scriam mie doar ca să mă aflu-n treabă.
Bună seara, domnule
Iohannis!
Eu sunt Ștefan din București. Alegător conștiincios. Cel care
tot sădește speranțe în buletinul de vot atunci când oameni ca dumneavoastră sau ca domnul Ponta par să aibă mare nevoie de suportul meu. Știți despre ce
vorbesc, momentele alea din viața noastră, cei mulți, neștiuți și cuminți, în care vă
străduiți să ne convingeți că suntem, de fapt, tare importanți. Noi decidem
viitorul, noi suntem, în ultimă instanță, responsabili, prin votul nostru, de
toate cele care ne așteaptă dincolo de orizontul închiderii urnelor.
Mă apasă, periodic, tristeți de alegător. Sufăr,
cam după fiecare tur de scrutin, la intervale mai mici ori mai mari de timp, serioase
traume post-electorale. Îmi zic că, dacă
chiar aveți dreptate, apăi fii și nepoții mei au tot
dreptul să mă pună la zid și să-mi pună-n cârcă toate cele care ne umplu viața de zi cu zi: traiul
din ce în ce mai greu, prețuri care ne cocoșează, școli care promovează proști cu diplome,
sistem de sănătate din care s-au scurs către alte meleaguri mii-zeci de mii de
doctori, uciderea lentă a cercetării, anihilarea dezvoltării prin reducerea
tembelă a investițiilor, exodul creierelor, neîncetatele furăciuni, confuzia care cuprinde
încet-încet mințile românilor, cancerul clasei politice,
parlamentul aleșilor = pavăza hoților, diluarea
continuă a valorilor morale, minciuna ca
instrument de guvernare, disprețul față de lege, supremația bunului plac și suprimarea
bunului simț, validarea furtului și a minciunii prin
comisii „autorizate”, calomnia și noaptea rațiunii, răutatea și invidia, dispariția spiritului
civic, cultivarea individualismului feroce și al ascensiunii în detrimentul celui de-alături. Cine suntem, Doamne? Privesc în urmă și încerc să văd ce anume din trecutul nostru validează, potențează vria asta morală către fatalitate. Către fără întoarcere.
Unde-am greșit?! Mă tot întreb...
Politic vorbind, trec dintr-o confuzie
în alta. Tranzițiile electorale
succesive dinspre anul ’90 către zilele noastre au cultivat temenic în mintea mea sentimentul deznădejdii și al bolii făr’de leac. Trăiesc coșmarul alegerii
inutile. Unii rezolvă simplu, refuză să aleagă. Alții, precum mine,
se agață de un fuior de fum, o speranță că, poate, de data asta răul cel mai mic se va dovedi a fi mai
mult decât atât și că, din speranța sădită într-un peticel de vot, va răsări, Doamne’ajută, binele mult-așteptat.
Bună seara din nou, domnule Iohannis!
Sunteți, zilele acestea,
sâmburele de speranță din buletinul meu de vot.
Dumneavoastră, omul care păreți a fi.
Nu mă sfiesc să vă spun, nu cred în bunele
intenții ale clasei politice din amărâta asta de țară. Vi se pare că e prea mult și prea înverșunat ce vă spun? Vi se pare că greșesc? Dacă da, mă-ntreb ce argumente viabile, de bun simț, ați putea găsi astfel încât să-mi spulberați convingerile clădite
de atâtea și atâtea realități care mi-au suprimat speranțele. Cum veți reuși să-mi demonstrați că toți cei care se
pretind oameni politici au abandonat, precum misionarii care răspândeau cuvântul Domnului în cele sălbăticii, somnul liniștit al omului fără griji fiindcă-i chinuia vocația jertfei
personale în a-și subordona interesele proprii în
favoarea semenilor lor. Mai citesc odată
fraza anterioară și, chiar dacă sensul este profund pozitiv, mă umflă râsul confruntând enunțul cu realitatea faunei
politice românești.
Să nu mi-o luați în nume de rău, nu cred nici în vectorul dumneavoastră politic, domnule Iohannis. Nu văd diferențe majore, decisiv
contrastante între alianța care vă susține și cealaltă alianță. Mă chinuie, eligibil, ca și la alegerile
anterioare, criteriul nesănătos definit prin „mai degrabă ăsta decât celălalt”. Într-un fel, este mecanismul aproape
subliminal care atenuează dezamăgirile de după. Mizez, totuși, pe buna
dumneavoastră credință. Vreau să cred că sunteți într-adevăr
atât de echilibrat în gând și acțiuni pe cât păreți a fi. Că veți fi suficient de
rigid în a rămâne în interiorul unor principii sănătoase și destul de
flexibil pentru a accepta că ați putea să nu aveți întotdeauna dreptate. Că veți fi mereu de
partea legii, a celor care o apără și o aplică. Că veți fi de partea
noastră, a celor mulți, neștiuți și cuminți, nu de partea
noilor nomenclaturiști locali sau centrali, emanații ale unui sistem
politic pervers. Că nu veți dori să schimbați legile care nu vă plac, cum ar fi legea aia cu traficul
de influență „de pe timpul lui Stoica pe care am votat-o ca proștii”. Că nu veți încerca să ne explicați, precum
majoritatea politică de azi, că rolul unor
instituții ale statului (DNA cel mai vizibil) care
astăzi încearcă să trateze cancerul este malefic și trebuiesc
eliminate (risc un pariu, în acest sens: n-o să treacă anul și, dacă onorabilul domn Ponta se va cocoța în scaunul râvnit, se vor găsi oarece tratamente stomatologice de
scos dinții fără anestezic). Că veți rămâne același om cu bun simț care păreți acum a fi. Vreau
să cred că, dacă ați putut fi un bun gospodar la Sibiu,
poate avem norocul să fiți la fel de bun și în fruntea țării. Știu, altul e
scaunul și altele pârghiile. Alte premise, alte orizonturi. Dar încă mai cred
că omul contează.
Mai risc o confesiune: cred că puteți fi mai mult decât ”mai degrabă...”. Vreau să cred că veți reuși, în felul dumneavoastră calm și nespectaculos, să relevați celor care vă cred nepotrivit pentru o sarcină atât de grea, că nu confruntarea trebuie să definească activitatea unui președinte, nu
calomnia, nu tupeul, nu impostura și minciuna, nu agresivitatea continuă, nu atacurile la familie, nu răul, în diversele lui forme, trebuie sa
caracterizeze personalitatea liderului unui neam. Știu, se vede, aveți un handicap
complet nepotrivit cu postura în care v-ați aflat în aceste
zile: habar n-aveți să vă certați! Știți ce mă doare cel mai tare? Că acum, într-o
vreme de nefericită cumpănă, ceea ce este pozitiv în firea dumneavoastră ar
putea fi pârghia prin care răul profund de dincolo va prevala. Vai de neamul
nostru!
Dar știți ce-aș vrea să cred înainte de toate?
Că, de-o da Domnul să fiți următorul președinte, veți găsi puterea să plătiți către cei mulți creditul cu care
v-au îndatorat, mai degrabă decât către grupul politic pe care-l reprezentați acum. Greu? Cu
siguranță. Imposibil? Rămâne să ne arătați că nu.
P.S.
Mă bătea un gând că, poate, ar merita
să tratez cumva tema onorabilei etnii din care vă trageți, dat fiind
repetatele încercări ale celor care vă combat de a vă găsi oarece bube-n cap.
Apoi mi-am amintit că au tot circulat zvonuri că primul nostru președinte democratic
ales ar avea, ca și dumneavoastră, rădăcini într-o altă etnie decât cea neaoș daco-romană.
Două comentarii scurte:
-
Cei îngrijorați pe chestia asta
sunt exact cei care-l votau entuziaști pe dl Iliescu
cu ceva vreme în urmă și nu păreau deranjați că...
-
S-a mai spus, poate fi un lucru comun deja, dar, dacă
acum un secol și jumătate un neamț care, vezi bine,
nu avea nici în clin nici în mânecă cu neamul românesc a putut clădi
fundamentul statului modern român, oare n-am putea spera ca istoria să se
repete?
Ștefan Mitan
16.11.2014
Azi e taman seara din preziua
alegerii din 18 Mai 2025. Ce trece vremea...
