vineri, 14 aprilie 2023

Printre oameni, în autobuz

 -          ...că io i-am spus dă ’eri, ăăă, de-a...seară ne’esti-mi, ăăă, treb’e să fii deștept, dreacu, că-i plină lumea de tâmpiți!! 
Vorbele-i ies nițel poticnite însă tonul e al unui om convins că tot ce spune e plin de miez. Ba mai mult, e peste poate de inteligent. Ca mai toți cei aflați temporar ori aproape veșnic în situația lui, simte că abia acum adevărurile îi stau la îndemână. Plutește un nor de jur-împrejur, motiv pentru care ăilalți iau ceva distanță. Pe bună dreptate, damful individului nu încurajează pe nimeni să stea aproape.
-          ...i-am zis, păi știi tu ce-o să fie mâine în supra...supre.. aia...market?
Tanti care i-a căzut victimă privește intens pe geam. Autobuzul nu-i prea aglomerat dar nici pe departe gol. Aș zice că-i atât de plin cât poate fi pe la ora 3, poate 3 jumate după-amiază.
-          Nene, da’ nu poți să te ții? e revolta unei puștoaice mai îndrăznețe care-l admonestează  pe amețit. Nu vezi că deranjezi pe toată lumea? Vezi-ți d-ale tale și lasă lumea-n pace!
-          Hîc! las, las... da’ ce fac?! mai mormăie ceva fără înțeles și trage mai abitir de agățătoare.
Pentru o vreme pare concentrat pe echilibru dar, firește, nu-l ține mult. Drept e că nici șoferul nu ajută, o fi la orar și nu tândălește pe drum. Așa că echilibrul individului e afectat de amândoi factorii, șprițul de dinainte și slalomul de-acum din trafic. Hîc! sughiță iară și cercul se mai lărgește nițel. Că nu-i doar damful, dacă mă-nțelegi, e și protecție, poți să știi cât mai ține ăla consumația înăuntru, Doamne feri?! Acu’-acu’ te pomenești c-o externalizează!
Se eliberează un scaun, unul dintre cele duble. Omu’ se precipită satisfăcut și-l ocupă. Are o tovarășă de loc între două vârste care, pare-se, e prea obosită ca să renunțe la scaun ori, cine știe, o fi călită de-acasă și o beție de nivelul ăsta n-o dezechilibrează.
-          ... am fost cu un to’arăș, ăăă, nu-l mai văz’sem de fro șapte-opt ani. Pauză, pare să socotească și vine apoi cu precizări: ba mai mult, că abia se măr’tase fi-mea, stai... cre’ că zece...
Doamna antrenată nu pare interesată, așa că omu’ atacă direct.
-          Da tu de unde vii?
Doamna se-ntoarce pe jumătate spre el, nițel ofuscată, nițel amuzată. Ne-așteptam cu toții la una din două, ori îl ignoră ori îl tamponează dur, poate-l descurajează.
A ales a treia.
-          Păi nu mă vezi? Obosită, trei sacoșe la picioare, de unde-aș putea veni? De la dans?

Pauză pentru efect.

-          De la muncă și cumpărături, că mâine-poimîine e Paștele, nu?

-          Aha, păi nu i-am zis io ne’stii, tre’ să fii deștep’ că proști e peste tot! I-am zis aseară, ăăă,  mâine io mă duc la supra... sur.. aia, market, da’ nu mă duc ca prostu la 11 ăăă, mă duc chiar când deschide. Tre’ să fi’ deștept!

Clatină cu înțeles din cap apoi îl lovește o revelație: „nuu! Nu când s-a măr’tat fi-mea... ăăă, când s-a măr’tat fi-sa! Iote, cre’ că-i zece ani pă puțin.”

Mai sughiță odată și, pentru o vreme, se  uită pe geam.

-          Păi când ieși la pensie? zice reluând dialogul. Mai ai? Iote și mata laa... anicipații ăia, cum să zic, ăștia de tot iese înainte... da’ unde lucrezi?

Doamna tace.

Omu’ bâțâie iară din cap, ai zice că a descoperit iarăși un adevăr dacă nu cumva o fi doar o dificultate obiectivă de a-și ține dovleacu’ ferm.

-          ...aaa, de la supra...supre... aia market zici că vii? păi și io... ai dreacu’ tâmpiți! m-am dus fix când au deschis ăia... ce să 'ezi, lume puhoi! I-am zis ne’estii, soro n-o să crezi câtă lume... la ora aia! Bă, da’ proastă lume! ...n-ai loc de idioți!

De la o vreme tace.

Nu mă pot abține și întorc capul, doar atât cât să-l zăresc moțăind. Doamna a pus o sacoșă între ei, nu strică o protecție.

Am coborât unde aveam de coborât. Omu’ a rămas pe locul lui, legănându-se ba în față, ba în lateral, ba căzând în somnolență, ba tresărind din moțăială, enunțând câte-un adevăr decisiv.

-          ... zece? pă puțin... da’ proști mai e unii... 

 

Ștefan,
14.04.2023

duminică, 2 aprilie 2023

Alți speciali, la semafor

 

Mă-nvrednicesc, de câteva ori pe săptămână, să ies la ceva „mișcare” primprejur. Nu vă-nchipuiți că e vreo chestie doldora cu  atribute sportive, fizice. Singurul lucru cu care mă pot lăuda, în afară de ieșitul din lâncezeală, e că nu mă plimb lălăit. Știți voi ce spun, încerc să țin un pas alert că alergatul nu-mi e chiar la-ndemână. Zice-se că plimbarea de genul „grăbit” e taman nimerită ca să-ți activeze mușchi și funcții cu oarece importanță în organism.  Aș putea trăi bine mersi și lenevind dar lumea zice că mișcarea îți prelungește viața. Personal, aș putea fi de acord dacă plimbarea asta nu s-ar produce în mijlocul unui oraș îmbâcsit de praf și exces de noxe de tot felul. Că doară miile de țevi de eșapament scuipă ce au de scuipat fix la nasul nostru, cum bine se știe. Așa că, judecând drept, tare-aș opina că aș fi mai protejat de mizerii stând relaxat în fotoliul din sufragerie. 
În fine, hai să zicem că, totuși, plimbarea e un câștig.
Tot câștig ar putea fi veșnicile polemici pe care le port cu partenerul de ieșeală. E o stare interesantă de lucruri, eu, cum bine mă știți, nu mă dau în lături să am câte o părere despre orice. El, că nu v-am spus încă, a ajuns la limita de sus de suportabilitate așa că orice-aș zice eu despre orice, el e „de invers”. 
Eh, nici n-aveam de gând să vă vorbesc depre asta, fir-ar să fie! Trebuie să mă mai controlez, nu-i deloc benefic să bați câmpii decât dacă vei fi având de zis ceva cu miez la final. Altminteri vânturi apa prin ciur doar de dragul vorbelor! 
În fine, să trecem...
Azi ne-am pus de acord cu privire la vreo două subiecte. 
Primul a fost că Iordănescu cel mic de la Naționala cea mare a găsit o mărgică. Ba, dacă ne gândim bine, chiar două. Lucru pentru care el și unii dintre băieții din echipă sunt mândri precum găina babei. De fapt, eu și opoziția am ajuns la concluzia că fotbalul nostru, ăla care a trăit vremuri atât de frumoase nu cu mult timp în urmă, suferă, încet dar temeinic, o involuție ca de la cal de curse la gloabă de ham. Și, după o analiză adâncă și plină de miez, amândoi l-am scutit pe vremelnicul antrenor al Naționalei de vina exclusivă a degradării fenomenului fotbalistic de pe la noi. Mă rog, discuție lungă și largă. Nu mă dau în lături de la o șuetă cândva, de-oți fi amatori.
Al doilea lucru la care am bătut palma, consensual, s-a petrecut fix pe drumul de întoarcere, la o intersecție. Semaforizată, ca să știți. În trei timpi. Adică, mai clar, banda a treia de lângă ax e pentru cei care așteaptă să facă stânga iar semaforul e setat într-o a treia fază de permisiuni. E complicat cum am explicat? Sper că nu, altminteri ori eu nu-s destul de inteligent ori voi nu sunteți în cea mai bună formă.
Ei, și uite cum stăm noi cuminți pe trotuar, așteptând verdele să traversăm. Regulamentar, pe zebră, se-nțelege.
Filmul:
Puhoi de mașini vin din stânga și se varsă către înainte, așa cum e legal și corect. Noi bâțâind de pe un picior pe altul. Acolo, pe banda a treia, cum vă spuneam, șir gras de mașini așteaptă timpul trei al semaforului, ăla care le dă voie să meargă în drumul lor, adică la stânga. Pricepeți, da?
Ei, și uite-l pe el, „specialul de trafic” din B-666-YIY. Mnealui conduce un SUV negru botezat într-o cristelniță specială cu (numele) numărul de mai sus. Iată, așadar, atribute suficiente ca să pricepem cu toții că lui nu i se aplică de-a valma și riguros regulile după care trăim noi ăștilalți, comuni și banali. Nu, el e în altă clasă, aceea care se bucură de unele ajustări la restricții și bonusuri de la viață.
Mnealui, cum s-a văzut numa-ndată, voia să facă stânga doar că nu-i conveneau condițiile de fapt. Pe banda aia, pe care ne-specialii banali se încolonau conștiincios, se adunaseră prea multe mașini după gustul lui. Așa că se angajează pe banda doi, „mimează” că ar merge drept înainte, depășește astfel întreaga coloană de pe banda trei, depășește chiar și zebra pietonilor și se poziționează voinicește în pole-position așteptând verdele pentru stânga. Precis, dacă ar fi permis un control mai intim, s-ar constata că mnealui e dotat cu două ori chiar trei perechi de ouă. Ori, dacă nu el, atunci tac-su.
Ei bine, io și opoziția ne-am pus de acord să inițiem o petiție printre ăștia de-alde noi, banalii. Propunem un proiect de lege care să permită unui număr maxim de patru (4) participanți la trafic, banali, depășiți cu tupeu și maximă nesimțire în situații de acest gen, să coboare din mașini echipați legal cu câte-o bâtă dintr-un material adecvat și să remodeleze dizainul bolidului special al posesorului de două-trei perechi...
Putem accepta amendamente, firește. E posibil ca unii oameni să observe că nu bolidul se face vinovat de nesimțire ci cele două-trei perechi de...
După ce am epuizat discuția despre caz până ce subiectul se diluase destul, ne-a venit în minte o chestie care ne scăpase.
În intersecția aia sunt montate puzderie de camere de luat vederi! Puneți voi ghilimelele, n-or fi puzderie dar, în context, sunt atât de multe încât mi-e greu să cred că o muscă s-ar încumeta să treacă pe roșu și să nu fie observată pe înregistrări. Și-atunci io și opoziția am reușit să reîncălzim subiectul, întorcându-l pe câteva părți.
Prima parte – oare care ar fi rolul acestor camere? Sunt puse acolo ca să ce? Doar ca să fie cheltuiți niște bani de-ai mei, ai tăi, ai celor mulți, bani publici adică? Derivație la subiect, știm noi cum se cheltuie banu’ public... și să te ții discuție pe temă adițională!
A doua – oare camerele astea, puse ele în sistemul specific, oferă imagini întru înregistrare? Dacă da (că așa s-ar putea crede) la ce-or servi oare acele imagini?! Paranteză „crezi că se uită cineva la ele?” întreabă opoziția.
A treia – parcă ieri-alaltăieri ne-au scos ochii alți „speciali”, legiutori de felul lor, că astfel de nesimțiri tupeiste (nu cred că-i pleonasm da’, chiar de-o fi, lasă-l așa, sună binișor) vor fi amarnic pedepsite, stai că le arătăm noi lor! Iote taman prilejul potrivit s-o facă. 
„Mai zic odată, crezi că se uită cineva la filmele alea?! zice opoziția. Și, dacă s-o uita, crezi că n-or avea și ei grijă să bage de seamă cine-i personajul? Că, vorba aia, nu te-apuci să dai cu pietre-n câine decât după ce afli cine-i stăpânul, nu?!” 
„Eh, zic. Atunci, dac-așa stă treaba, io zic că se aplică propunerea de proiect de lege.”
Aferim! 

P.S.

Vă veți fi dat seama că scrierea de mai sus e doar un pamflet.
Cum e bine știut, aici vin în vizită doar oameni extrem de inteligenți și am deplină convingere că veți fi priceput, nici vorbă ca între mine și partenerul de mișcare să fie vreun dezacord...

 Ștefan,

02.04.2023

miercuri, 8 martie 2023

Dulăul în țara Justiției dubioase

 

Adu-mi aminte, de ce ieșeau zeci de mii de oameni în piață acum câțiva ani?
Ah, da, revolta omului ne-special împotriva siluirii justiției. Atunci trăiam un fel de mândrie că eu, ei, cei care ieșeau seară de seară în piață erau cetățeni care n-au mai suportat tupeul, aroganța și s-au opus tentativelor unei clase ticăloșite de a fura legal.
Nici acum nu știu dacă finalul revoltei a fost un succes al cetățenilor ori doar o iluzie a victoriei.
Pe măsură ce trece vremea, mă încearcă tot mai mult sentimentul eșecului. Pare că, la momentul de atunci, ăia cu musca pe căciulă și rahat pe tălpi au ajuns la o concluzie care, din perspectivă, seamănă cu râma din cârligul pescarului. Și-au zis că cel mai potrivit e să zică cum vrea mulțimea și să facă exact cum vor ei.  
De unde văd eu (și, drept să zic, nu m-am strofocat să fac analize temeinice, doar ce mi se pare că văd fără efort) Doamna Justiția e cam perversă. Pare că-i place să fie siluită din când în când. Dacă n-ar fi un concept abstract ci o doamnă oarecare, aș zice că-i treaba ei, s-o fi săturat de modalități clasice, banale și plictisitoare și-o vrea și ’mneai oleacă de divertisment deviant. Uite-acuma mă gândesc, poate chestia aia cu legatul la ochi o însemna altceva decât ni se servește nouă. Oricum, cu basmaua pe ochi, nu-i de mirare câte năzdrăvănii se pot petrece pe din dos.
Altminteri, în dosul conceptului s-au ițit măcar două rămurele: dreptatea pentru căței și justiția pentru dulăi. M-aș mira să trebuiască să detaliez, fac pariu că, dacă tot sunteți aici și citiți scriitura asta, clar că sunteți mult mai inteligenți decât ăilalți, care n-o citesc.
Drept urmare, se dovedește că dulăul Oprea e cât se poate de nevinovat.

sâmbătă, 4 martie 2023

Permisiuni

 

Cred că am mai scris pe-aici, pe undeva, despre protecția datelor personale și pseudo-legislația care ne ferește de indiscreții și furt de date din dispozitivele proprii.

Că telefonul, computerul din casa omului ori alte dispozitive cu funcții similare sunt cât se poate de personale cred că e inutil de demonstrat. La fel de inutil este o argumentație care trebuie să demonstreze că tot conținutul unui astfel de dispozitiv este bun personal, fiecare dintre posesori având drept inalienabil la proprietatea și confidențialitatea datelor conținute.
Accesarea fără acceptul proprietarului este, presupun, ilegală.
Accesarea cu acordul acestuia este, firește, permisă. 

Deunăzi m-am crucit iarăși.
Ia priviți:

Se afișează permisiunile pentru toate versiunile acestei aplicații.

Această aplicație are acces la:

Identitate
•             găsește conturi pe dispozitiv

Persoane de contact
•             găsește conturi pe dispozitiv
Locație
•             locația aproximativă (bazată pe rețea)
•             locația exactă (bazată pe rețea și GPS)
•             accesare comenzi suplimentare ale furnizorului locației

Telefon
•             citește starea și identitatea telefonului

Fotografii/Media/Fișiere
•             citește conținutul stocat pe USB
•             modifică sau șterge conținutul stocării USB

Stocare
•             citește conținutul stocat pe USB
•             modifică sau șterge conținutul stocării USB

ID dispozitiv și informații despre apel

•             citește starea și identitatea telefonului

Altele

             primire date prin internet
•             vizualizează conexiunile la rețea
•             creează conturi și setează parole
•             împerechează gadgeturi Bluetooth
•             accesează setările Bluetooth
•             acces deplin la rețea
•             citire setări de sincronizare
•             rulează la pornire
•             controlează vibrarea
•             împiedicare intrare dispozitiv în repaus
•             activează/dezactivează sincronizarea” 

Dacă mă-ntrebi pe mine, această aplicație are acces la toate cele care se găsesc în telefonul tău. Odată instalată, ți-ai dat acordul să împarți informațiile de pe telefonul tău cu, bănuiesc, furnizorul aplicației. Benevol și în total acord.
Eu voiam doar să plătesc parcarea pe un loc public în București. Mi-am luat seama. Am bâjbâit vreo douăj’ de minute până am găsit o bucățică de trotuar liberă între alte două mașini.
Ca să știți, aplicația pe care am refuzat s-o instalez este „Parking Bucuresti”.
Bineînțeles, este gratis pe App Store.
Informațiile de mai sus, care detaliază permisiunile pe care utilizatorul le acordă instalând aplicația, nu sunt la vedere ci sunt ascunse în dosul unui buton.
Apropo, câți dintre utilizatori se obosesc să verifice lista de permisiuni avizate implicit la instalare?

Ștefan,
04.03.2023

vineri, 17 februarie 2023

Viața dulce de la Stat și Omul Altfel

 
Au fost demarate cercetări.
Știți voi, uneori natura se plictisește de șabloane și o mai ia razna. Ne mai minunăm când auzim de câte-un vițel cu 5 picioare, câte-un pui pe bătătură cu două capete, ocazie cu care unii dintre noi își scuipă-n sân, a lucru necurat. 
Dar mai greu de asimilat este deviația de la normal a unuia de lângă noi, unul croit aparent firesc, așa cum a lăsat Ăl de Sus, două mâini, două picioare și toate cele anatomice la locul lor și în deplină bunăcuviință. Păi cum Doamne iartă-mă să nu mă nedumeresc? Ce, voi nu v-ați închina? Tot românu’ știe măcar două-trei perle de înțelepciune strămoșească, rod al experienței de viață mioritică. Vorbe pline de miez sunt numai bune ca să-nețelegem sufletul românului și atitudinea lui față de aspectele vieții de zi cu zi. Bunăoară, dragostea față de vecin și preocuparea pentru sănătatea caprei acestuia. Ori, în alt plan, sănătoasa poziție față de muncă, slujbă și salarizare. Că de-aia se zicea în popor „Și? cum facem? ne mai dați ceva ori rămânem cu ce-am furat?” ori „voi vă faceți că ne plătiți, noi ne facem că muncim”. Sau „timpul trece, leafa merge”. 
Românu-i croit să tragă multă spuză pe turta personală.
De când mă știu el aruncă un ochi peste gard și se pune pe numărat caprele vecinului. De-or ieși mai puține decât ieri, apăi o fi taman bine.
Tot de-o vreme visul românului e o slujbă bună, cu muncă puțină și bani mulți. Că doară cine-ar zice „ia-mi Doamne?!” Și-n zilele noastre Domnu’ e Măria-Sa Statul. La Stat viața și munca e ajustată numa’ potrivit pentru băieți și fete pe care Stăpânii, ăia aleși la urne mai ales, îi cunosc îndeaproape, că sunt din neam. Așa că poți să pui prinsoare că prin împărăția birourilor  de la Stat o să tot găsești ba un nepot, ba o nepoată, ba vreo rubedenie de-a nașului unui Cineva. Angajați prin concurs, firește. Pricepuți la ce au de făcut precum o babă la mitralieră. Da’ nu-i nici un bai, mi-aduc aminte de altă vorbă înțeleaptă: „la noi la calorifere multă minte nu se cere, să fii prost să ai putere”.  Așa că rubedenia „zace ca bou pă coadă” într-un post care s-a ivit taman pentru el și prestează exact munca pentru care a fost angajat. Să facă nimic. Până una-alta să se mulțumească, acolo, cu 1200 – 1300 de euro pe lună. Și, de-o fi răbdător și nu uită să zică săru-mâna, în doi-trei ani îl avansăm, ce dracu’!
Și uite de-aia îi iau acuma „omului altfel” probe ADN.
Omul Altfel s-a trezit într-o bună dimineața că nu mai suportă viața la biroul de la Stat în care primește bani frumoși doar pentru a semna condica.
Nedumerit?
Păi cum aș putea să nu fiu?! Ba și-ngrijorat nițel!
Mi-am zis că dumnealui o fi vreun pui de cuc. „Ăsta, vorbeam cu nevastă-mea, a nimerit acolo din greșeală, pun prinsoare că nu-i plasat nici de nașu’ nici de tacsu’. Păi cine-a mai pomenit să-ți dai demisia pentru că ai o slujbă unde nu faci nimic cât îi ziulica și-ncasezi bani frumoși la care cei mai mulți nici nu visează?!”
Apoi am gândit că nu-i român. Și-am băgat de seamă cum îl cheamă: nu, nenică, român sadea!
Hm! Dar dacă o fi având vreo deformație genetică străină de neam? Dacă mâine-poimâine ne stricăm cu toții și ne apucăm să muncim temeinic doar de dragul de a ne face treaba cum se cuvine?! Dacă ne pomenim că în slujbele alea grase de la Stat vor funcționa doar d-ăia anormal de competenți, puși acolo pe principii defecte, străine de rubedenii, cum ar fi profesionalism de exemplu? Ce ne facem? Dacă ne paște vreo defecțiune d-asta la nivel național?!
Nu de alta da' se-alege praful de zicalele alea suculente din folclor. Nu tu o capră care crapă, nu tu furăciune de la stat, nu tu muncă fără trudă. Păi ce facem? Ne batem joc de tradiții, ignorăm obiceiuri sănătoase?

- Nee! zice nevasta. Precis e de la Covid!

Ștefan,

17.02.2023