Au fost momente în care,
mărturisesc, n-am mai putut continua să citesc știrile referitoare la azilele…
tot caut un cuvânt care să le descrie, altul decât cele deja spuse, scrise,
vorbite. Pentru că cele deja utilizate mi se par, pe măsură ce trece timpul și
tot apar documente, mult prea ușurele.
Mă gândeam la „…abjecției umane” ori „ azilele lui Dante” (hm, pare
neinspirat, ca un alint). Lagăr, Auschwitz, etc.
Mă împrăștii în mai multe gânduri
deodată.
Nici nu știu dacă voi reuși să fac
ordine acolo, abia răsare unul că se ițește, intempestiv, un altul. Poate că
n-ar strica să încep cu o concluzie, apoi să înșir argumente.
Ori să pun boii la jug mai întâi.
Până la urmă, oricum e bine câtă vreme reușesc să expun tot ce mișună acolo
unde se nasc gânduri.
Ne confruntăm, încă o dată, cu
Statul SFERĂ.
Aș paria că am mai descris
pe-aici, pe undeva, ce vreau să zic cu enunțul ăsta. Da’ nu-i bai, reiau.
Statul Sferă este organismul
cocoțat bine mersi pe contribuțiile noastre cetățenești, bugetul, la o adică.
Ba nu numai contribuțiile noastre ci tot ce înseamnă avuțiile naționale,
veniturile din interior ori din afară. Caracatiță este deja un cuvânt consacrat
și, desi uzitat până la epuizare, mă tem că, totuși, e termenul cel mai aproape
de înțelesul corect.
De-ar fi să creăm o altă imagine,
eu m-am gândit la sferă, acel corp geometric perfect, elegant, fără colțuri și
asperități. Nu ai de unde s-o apuci. Imaginați-vă sfera asta plutind într-un
câmp mai mult ori mai puțin amorf, frumos delimitat de hotarele noastre de la
sud la nord și de la est la vest. Câmpul ăla cu de toate, țara „de la margine
de mare / unde valurile fac noduri albe, ca o barbă nepieptănată de crai”. Țara
cu bogății văzute și abia bănuite, cu oameni frumoși și buni… pardon, cu oameni
de toate felurile, bună parte dintre ei suficient de neștiutori încât să pună mâna voinicește la întărirea
sferei. Ah, dar hai să încercăm să devoalăm oarece mecanisme ale sferei. La
drept vorbind, nici n-o fi mare filozofie, Statul este exact ce sugerează enunțul,
adică toate acele organisme declarativ organizate și funcționând în beneficiul
oamenilor frumoși și buni… pardon! iar am dat-o de gard! Mă rog, niște milioane
de oameni care au avut norocul să se nască aici. Sfera pe care-o văd eu este
modelul de auto-organizare a Statului, cu tot ce ține de dumnealui, parlament,
ministere, prefecturi, poliții, consilii de toate felurile, agenții, comitete
și comiții, și altele, altele, altele, Domnul le-o ști pe toate! Dacă tu,
cititorule, n-oi fi avut niciodată treabă cu niciuna dintre aceste tentacule
ești, fără îndoială, un om fericit și cu mintea neagresată de interacțiunea cu
Ei. Dacă, însă, într-o zi umbrită de ghinion, a trebuit să treci pragul uneia
dintre ele, vei ști bine ce vreau să zic.
Din câteva nefericite ocazii am
tras concluzia (fără effort, a venit complet spontan) că în manualul de
funcționare a Sferei sunt statuate măsuri destinate exclusiv apărării membrilor
proprii împotriva agresiunilor populației, acei oameni fru… ptiu, fir-ar! mă
rog, oamenilor care se tot amăgesc că au drepturi cetățenești. Ăilalți, adică,
v-ați prins, ăia din afara sferei. Că, uite,
am uitat să menționez un alt organ al Statului, unul atât de important
încât chiar mi-e jenă că mi-a scăpat: Partidul.
Partidul e-n cele ce sunt /
și-n cele ce mâine vor râde la soare…
Ei bine, Partidul este
responsabil pentru dialogul cu, mă rog, oamenii. Aburire, mai pe românește. Procedeul acesta
este studiat, analizat, dezvoltat în laboratoarele Partidului astfel încât
cei dinafară (a sferei, se-nțelege) să înghită, de preferință
nemestecat, abureli fără substanță care să le dea impresia că și ei contează.
Că au drepturi, că trăiesc bine, că doar cârcotașii dușmănoși nu recunosc viața
bună în care se scaldă nația noastră. De-ar fi să găsim un loc în care se plasează
Partidul, n-aș ezita să-l așez, seniorial, în centru. De-acolo se nasc
toate cele organe și organisme care se așază, geometric, de jur împrejur,
desăvârșind Steaua Morții. Să mă iertați, paralela s-a impus de la sine.
Tentacule eficiente, cu roluri
complementare, ba apărându-se, ba atacând.
După cum știți, când și când
câmpul mai mult sau mai puțin amorf generează câte-o undă de șoc. Se ivește,
greu, îndârjit, câte-o revoltă care nu cedează. Sfera se apără cât poate, trage
cu cele din dotare dar, mama lor, niște oameni cu adevărat frumoși și buni nu
se lasă! Se zbat, ocolesc, se apără la rândul lor și, complet nepotrivit pentru
imaginea Sferei, strădania lor clădește ba o clinică, ba un spital, ba alte
cele din care Sfera nu poate. Ori nu vrea. Ori nu știe. Pentru că, am uitat să
vă spun, Statul Sferă nu mai e de mult locul oamenilor competenți ci cuibul
netoților, impostorilor, hoților dintre care, desigur, se aleg cei mai buni,
Doctorii. Că doară vor ce merită, nu? „ vreau ceea
ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi...”
Săracu’
nenea Iancu, oare de câte ori s-o fi tot răsucit de pe-o parte pe alta?
Acuma,
faceți o sforțare și gândiți niște Sfere mai Mici în burta Sferei cele Mari.
Hai că nu-i greu! Cam cum ar fi Sfera Voluntari lângă Sfera București. Și
multe, multe alte Sfere.
Oare v-am
spus? Sferele, în cvasitotalitatea lor, se hrănesc cu bugete, terenuri și, în
alt plan, cu noi înșine. Cu sufletul, viața și răbdarea noastră. Din ăstea din
urmă Ei mizează pe primele două și, de vreo 30 și ceva de ani, le iese.
Sug și sug și sug până ce se termină vlaga, și sufletul, și viețile noastre.
Atât de mult s-au învățat cu procesul încât nici nu se mai gândesc cum ar putea
fi dacă, doar dacă, ni s-ar termina răbdarea înaintea vieții.
…………………………………………
Cum vă imaginați Sfera Voluntari?
Nimic original, dacă mă-ntrebați
pe mine. Un element central, definitoriu (ghici cine-o fi?) și niște tentacule
cu rol executiv. Deasupra, firește, Partidul. Nu fiți naivi, e
încă valabil, Partidul e-n toate. Sfera Voluntari, Mica Stea a Morții,
trage acum cu tot ce are. Chiar și cu petarde, mai penibile decât penibilul.
Despre zbaterile și vehemența
Micii Sirene Blonde cred că ar trebui dezvoltat un capitol separat. Desi nu am
nici un dubiu că apărarea Pandele-Firea, disperata lor apărare, ascunde spaima
că lucrurile ar putea merge mai departe decât sunt în momentul de față.
Nici nu mă întreb câte „schelete”
or avea ci, mai degrabă, unde le-or fi îngropat.
Altminteri, dacă mă siliți s-o spun, tare mă tem că toate anchetele se vor
încheia cu o urecheală părintească și, cel mult, cu o scatoalcă educativă după
ceafă: „de data asta te iertăm da’ promite că altă dată nu mai faci!”.
Că doară să nu uităm cine face anchetele. Ăia care până mai ieri sufereau
de cataractă și blândețe maximă.
Ștefan,
12 iulie 2023