2016
Ce mai faceți?
Am avut ceva
treburi de rezolvat și n-am mai trecut
de multișor pe-aici.
Dar, așa cum bine știți, când anul de azi stă să se stingă cel de mâine pâlpâie
promițător după colț. Că de-aia-i
vacanța de final de an,
să-ți tragi sufletul și să te uiți nițel în urmă ca să ai o bună perspectivă asupra drumului
care ți se deschide.
Ce-a fost?
Cam ca la voi.
Câteva zile care mijeau
de-a lungul apei, nițel
purpuriu, nițel galben de soare. Bucurie în colțul
ochiului că sunt, că ești
martor, speranță că ziua se va întregi în bucurii pentru mine, pentru tine dar și pentru prietenii tăi.
Câteva zile care-și isprăveau timpul
în apusuri vineții, dincolo de
dealuri, la adăpost de nori desenați în fiori sângerii.
Alte, multe, zile
cenușii, fără viață, doar din cele care risipesc timpul fără rost.
Și noi, trecând prin
toate, împlinindu-ne viața, trăindu-ne destinul.
Gândesc toate astea pe când mă bărbieresc, uitându-mă
la cel din oglindă. Mă gătesc pentru noaptea dintre ani. Stau acolo, în fața oglinzii, și-mi dau
seama că cel care mă privește suferă de o dualitate inevitabilă. E el, cel care
trăiește odată cu timpul, sunt eu, adică el și încă ceva, un abur care nu piere...
Eh... gânduri de
om care-și rade barba!
A mai trecut un
an, prieteni!
În ce mă privește, sper să am
mereu înțelepciunea să accept ce-am trăit ca pe un dat.
Ce mi-o fi dat să
mai trăiesc? Sper să fiu la fel de înțelept și să primesc zilele care
vin ca pe un dar.
Același gând bun și pentru voi! Trăiți bucuriile din plin și lăsați tristețile să treacă.
Ștefan, 31.12.2015
