Parlamentul pereților de paie
Până mai acum
câteva ore păreau absolvenți amândoi.
Blatter, nițel provocat de
oarece opozanți, și-a mobilizat
legiunile de sforari și s-a mai îmbătat o dată cu iluzia perenității. Nici nu cerea
prea mult, mama ei de treabă. Doar încă patru ani de mișmașuri, aranjamente și voturi cumpărate în dulcele stil al
protocoalelor binecunoscute. După aia s-o retrage el liniștit pe-o plajă cu
briză blândă și-o să aibă el
grijă ca apa să curgă liniștit pe același curs, printre aceleași pietre,
rotunjind aceleași conturi.
S-a trezit un DNA
de pe la ei să-i răcorească iluziile. A adunat vreo câțiva „oficiali” FIFA dincolo de
un grilaj cu lacăt și lucrurile s-au colorat nițel în cafeniu. N-am dubii că un varan bătrân ca Blatter a simțit cutremurul și-a mai scuturat
odată, disperat, din clopoței. Au mai colcăit
șerpii prin ceața urnelor și au mai scos la iveală,
încă o dată, penibil și la umbra eșecului previzibil,
încă un blat.
Acu’ numa’ câteva
ore, Blat-ter s-a victimizat dându-și demisia. Abia-abia îmi stăpânesc lacrimile!
Dinspre Șova bate vânt amarnic de pușcărie. O știe și el, să nu vă
îndoiți de asta. Doar că
mocnește acolo, în zgura gândurilor sale,
iluzia libertății de după paravan. E doar unul dintre purcelușii din Casa
Popo(r)ului (trei... treizeci și trei, treisute
treizeci și trei... mă rog, fără număr!) bântuiți de lupul cel rău
din Știrbei Vodă. Oare
câți dintre cei
care-l apără disperați pe Șova se vor ghemui,
la rândul lor, în dosul pereților de paie din
Parlament, trăgând nădejde că va fi având grijă purcelul cel mare să aibă
undeva, doar de el știută, casa cea trainică din cărămidă inocentă și mortar
ne-incriminatoriu care să-i ferească de furtună și lupii cei răi. Și că, din adâncul disprețului față de bun simț și față de noi, cei mulți și prea răbdători, se va naște balaurul cel hâd care să pună botniță lupilor, pe de-o parte și ceață veșnică pe cugetul
românilor, pe de alta.
Cine-l apără pe Șova?
Cei de-o seamă cu
el, firește. Cei care tot
promovează clasă după clasă, grad după grad, limită după limită, examenele
incompetenței, tupeului și superlativele
minciunii.
Că nu se tem de
judecata Domnului e destul de limpede.
Că nu se tem de
judecata oamenilor cuminți, e la fel de
clar.
Dar de ce s-or
teme oare?!
Oare câți dintre ei pot măsura cu gândul limita răbdării noastre?
Ștefan,
02.06.2015
