Părul și oglinda

Individul care mă privește zilnic din oglinda de la baie este, progresiv, nemulțumit. E o bună bucată de vreme de când tot are impresia că vechitura asta de pe perete trebuie aruncată, e plină de umbre,  ambiguități ba uneori chiar de tupeu. Pare să ascundă intenționat rozul sănătos, să scoată la iveală zonele obosite de sub ochi și să falsifice raportul firelor de păr.

Revoltător!

Ar trebui să funcționeze o oarecare discreție. Un filtru, o reținere. Nu te apuci tu, oglindă personală, din baia personală, să scoți în evidență ceea ce, de bun simț, ar trebui să rămână în casă! Ok, știm cu toții ceea ce nesimțita habar n-are, acum hăt, niște ani, mă uitam insistent în ciob sperând ca puful de deasupra buzei să se fi înnegrit oleacă, semn că azi-mâine, oi fi pui de bărbat. Nici nu vreau să pomenesc de secvența ailaltă, acum hăt… niște ani, har Domnului că ‘mneai nu e martor, când mă uitam la puful de sub… lasă, nu e important.

Trebuie făcut ceva!

E de văzut comportamentul oglinzilor din galeria ălora care te îmbie cu fel de fel de mobilier. Fie ele mai scumpe, nu mă uit la bani, numai să aibă oleacă de bunăvoință. La urma urmei, m-aș mulțumi cu o oglindă ignorantă. Deșteapta asta din baia mea pare să știe că suma firelor personale de păr e întotdeauna aceeași. Ca să fie clar, nu mă interesează chiar deloc să aflu că amărâtele care o iau razna din freză cresc viguros în urechi. Ori în nas. Mârâi din ce în ce mai iritat, „nu te iert, mâine-poimâine o să te trezești la ghenă”!

Credeți că am parte de vreo corecție, o oarecare recunoștință că a ocupat ani buni un onorabil colț  din baia personală?! Nici vorbă! Eu mă enervez progresiv, ea mă sfidează reflexiv, azi cu un smoc din urechea dreaptă, mâine cu o freză rebelă răsărind din nări.

De-ale părului.

Mă aștept să mai treacă vreun an, doi, cinșpe, poate reușesc să accept niște lucruri. La frizer, de exemplu.  Mă gândesc că  de-aia o fi  mai scump pe măsură ce trec anii. E simplu să te cioplească frumos când ai o claie, greu e să scoată ceva arătos când ești cam sărăcuț pe țeastă. În plus, să zicem mersi că nu ne taxează pentru nas, urechi și sprâncene.

În ce privește oglinda, mi-a trecut.

N-a fost ușor, credeți-mă. Dar a meritat un cucui. După cum știți, nu-I deloc simplu să-ți pui chiloți curați, dimineața, la baie. Nu e tocmai momentul în care te bucuri de cel mai stabil echilibru și, din păcate, deși la stângul a fost relativ ok, la dreptul a fost mult mai greu. Cum ziceam, cucui, eu râzând la ea, ea râzând la mine.

Și-atunci mi-am dat seama că, la drept vorbind, n-o să am niciodată un prieten mai cinstit decât oglinda.

Ca-n viață.

Poți fi un idiot satisfăcut, aburit de minciuni. Ori, de-ai avea puțină minte…

Ștefan,

27.09.2019