Vecinu'

 

E ca o rudă.

Nu-l alegi, ți-e trimis de soartă. Nici că te-ntreabă, soarta asta, cam ce ți-ar plăcea. Și de-aia e plină lumea de lângă noi de relații inter-umane mustind de draci, priviri urâte ori măcar gânduri tandre precum „rupeți-ai gâtu’!”

Vecinu’ poate fi vechi sau nou. Mă rog, poate fi în multe feluri dar unul dintre cele mai apăsătoare criterii e perspectiva vechimii vecinătății. Că nu-I totuna. 

Cu vecinu’ăl vechi, la o adică, ți-ai diluat pornirile, ai netezit asperitățile ori măcar ai intrat în rutina modului de abordare  cel mai puțin nașpa dintre alea rele. 

Cu ăsta nou, însă, e belea!

„Dă-mi și mie ceva! Îmi dai?”

 

Cu ceva ani în urmă, când uațapu’ încă se juca-n țărână iar purecele țopăia zglobiu, cum bine știți, cu 99 de ocale agățate de opinci, chestiuțele amuzante circulau pe mail. Trudea omu’ din zori și până-n seară, cu ochii-n monitor,  pentru știe naiba câți mărunței și, dacă erai curios și aveai vreme să-l privești, puteai vedea cum între ochi se sapă un șănțuleț iar fruntea se încrețea a concentrare și griji. Ei și, ca din senin, odată se-nfiripa un zâmbet. Te-ai fi putut gândi că-i ieșise combinația la loto ori aflase că-i născuse vaca.