...sau paranghelia de
la capul mortului
Ieri,
ca de obicei în astfel de zile, Maia s-a trezit devreme.Când am făcut ochi și
am deschis ușa bucătăriei, ea înșira pachețele
cu de-ale gurii pe masă, aprindea candele pe lângă ele și
dădea rotocoale cu fum
de tămâie pe deasupra. Le „numește”. Îi pomenește
în gând pe cei care au
trecut dincolo, în lumea aia mai bună, plină de verdeață. Cea lipsită de
întristare și suspin. Urmează să le-mpărțim
la cimitir sau oriunde în altă parte, celor în nevoie. Multe sunt cele ce ne
leagă de cei plecați. Amintiri în primul rând. Câte-un
lucrușor ori o poză. Și
dragoste. Care, știți bine, nu trece.
