În holul de la
intrarea personalului apar, de peste tot, cei care-am făcut noapte albă. Nici
unul dintre noi nu mai are gânduri limpezi, nu putem trece senini peste cele pe
care le-am văzut și
auzit noaptea trecută, cățărați pe casă.
Nimeni nu știe
cu adevărat ce-o fi fost acolo, la adăpostul beznei care acoperă de-a rândul
cele bune dar și mârșăviile
iadului. Putem doar intui, putem chiar să ne asumăm certitudini, de-ar fi să
judecăm prin prisma celor petrecute la Timișoara unde, nu mai e un secret
pentru nimeni, ticăloși lipsiți de Dumnezeu au asasinat oameni
lipsiți
de apărare doar pentru că îndrăzneau
să ceară un drept elementar, acela de a fi liberi și de a spune, neîngrădiți, ce gândesc.
Nimeni nu are dubii, precis azi-noapte au murit oameni acolo, undeva, în
centru.