sâmbătă, 13 decembrie 2014

Decembrie – despre istorie


Într-o stare normală, de om normal, ăla care trăiește zilele normal, una după alta, fără dileme teoretice, fără, Doamne ferește, nopți bântuite de gânduri ba din dreapta, ba din stânga, într-o astfel de stare, zic,  gândul că un firicel de praf din  mersul istoriei are gravat pe el numele tău  nici nu există. Pentru că istoria e doar statistică și cifre. Nici vorbă de trăiri, nici vorbă de simțiri. Ca un fel de film fără de sfârșit din care doar viața în sine lipsește.
Istoria, nu-i așa, e numa’ un șuvoi abstract de condiții și întâmplări, de cauze și efecte. Epoci legate inerent de numele câtorva indivizi, merituoși ori bicisnici. Ici-colo, un aprod Purice ori un moș Ion Roată. Anonimi, dacă stai să te gândești. Istoria nu-i pomenește ba, dacă te-mbățoșezi și-o iei la-ntrebări, vei vedea că  habar n-are de cei care au fost Ion, Jean sau Ivan, de Iohan, Ianoș ori John care s-au stins pentru ca dumneaei să capete substanță în manuale. Că, frunzărindu-i filele, n-o să afli in veci urme ale neștiutelor destine frânte, talpa lumii, temelia vieților viitoare. Ironic, dacă realizezi că istoria e doar aburul expirat de cei vii, cei mulți care clădesc realitatea  prin tot ce fac, spontan și inconștient.
Dacă vreți să știți, am o oarecare răfuială personală cu istoria. M-am cam luminat, de la o vreme, că ea stă cuminte prin cine știe ce sertare călduțe și doar așteaptă ca eu, tu ori alți neștiuți de nimeni să îngrașe, cu sacrificii ori lașități, cu viețile proprii uneori, pagini dolofane în arhive. Concluzii pentru viitor din care s-ar cuveni ca cei care vin să afle ce a fost, cum a fost, de ce a fost. Și să învețe din asta. Pentru mai binele lor și al celor care vor veni după ei.   
De vreo 25 de ani mă tot apucă, an de an, nevoia de înțelegere în decembrie. Reflex al zilelor de foc din Decembrie 1989. Cu D mare, firește. Pentru că nu trăisem, până atunci, vreun moment în care să simt, cu toată ființa, istoria. Atunci mi-am dat seama că trăiam, zi de zi, istoria fără să știu. O adiere molcomă dinspre ziua când am venit către cea în care voi pleca. Și, iată, dintr-o dată s-a iscat un vârtej nestăpânit, s-a deschis o ușă către neștiut, fără ca cineva să fi avut grijă să închidă ușa din spate. Vânturi nebune, ape tulburi. Și multe gunoaie. E știut, de altfel, în apele tulburi deasupra ies gunoaiele. Și de-aia ziceam, aș fi vrut ca madam Istoria să nu mai tărăgăneze, să nu mai invoce necesara perspectivă temporală ci să pună în paginile negre pe cei care, prin ce sunt și ce fac, își merită întunecatul loc în istorie. Azi. Pentru că mâine va fi olecuță prea târziu și, între timp, multe lucruri nu se vor mai putea îndrepta. Aș fi vrut ca madam Istoria să aibă grijă ca cei împovărați de păcatele trecutului să rămână dincolo de ușa din spate. Să nu închidă ochii când vreun fost secretar de partid plin de bube-n cap amețește prostimea fluturând nădragi noi în vreme ce izmenele vechi încă put pe dedesupt, să nu ignore miasmele stătute ale dosarelor murdare, trecutul securist și sursa averilor unor personaje pe care-i promovează în paginile sale de azi.
Când și când mă luminează câte-o revelație. Mai deunăzi, de pildă, m-a bătut gândul că-s nițel cam nătâng, istoria nici nu există, la urma urmei. E numai o adunătură de consemnări care au relevanță doar în măsura în care eu, tu și ceilalți trăim propriile vieți ca pe un dat personal dar și ca pe un mănunchi viu de trăiri îngemănate. Ale mele, ale tale și ale lui.
Și, mai ales, că Istoria este numele dat unui concept abstract de către  unii care consemnează, așa cum înțeleg ei, viețile noastre de ieri, de azi și de mâine.

Ștefan,
13.12.2014


6 comentarii:

  1. Câtă relativitate... În fond, istoria e o consemnare, la scări diferite, ale aceloraşi trăiri şi doar relativitatea le desparte de adevărul absolut.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred că n-ar fi deloc rău dacă în confortul nostru psihic, avid după certitudini, adevăruri și puncte solide de sprijin, și-ar face loc convingerea că ne-am face viața mai lejeră dacă dibuim, măcar în mare, cât de relative sunt toate cele care ne mobilează viața...
    Săr-mâna și bine-ai revenit! Tare am o simțire că te-au potopit, de-o prea lungă bucată de vreme, niște zile reci și nopți cu gânduri triste. Dacă ajută, să știi că aici găsești întotdeauna un gând bun...

    RăspundețiȘtergere
  3. Istoria are multe pacate, Fanele !
    Ea este traita de unii, povestita de altii, scrisa de altii, cercetata de altii si judecata de cu totul altii. Si cu cat evenimentul este mai indepartat, cu atat este el mai afundat in legenda si mai diluat si edulcorat si mai putin credibil. Daca cineva o sa-mi spuna ca noua istorie, cea mai noua si cercetata pe bune de echipa lui Boia, este cea care trebuie sa-mi inlocuiasca istoria pe care eu am invatat-o de mic ...eu n-o sa-l contrazic. Are si el dreptul la o parere, are si el dreptul la adevarul lui, cum si eu am dreptul la adevarul meu. Si toate adevarurile astea ....fac istoria mai bogata, mai legenda. Si legenda are voie sa fie cum vrea ea, nu va fi niciodata o stiinta exacta. Va fi o poveste de adormit copiii...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă, din capul locului, acceptăm ideea că nu suntem roboți atunci musai să fim de acord că lumea pe care o populăm se definește, întâi și-ntâi, prin diversitate. Ne identificăm diferit, trăim altfel, gândim altfel. Punctual, pe un moment istoric anume, opinia contemporanilor nu are relevanță. Strict științific, este evident că doar perspectiva timpului și analiza pertinentă, detașată și, pe cât posibil, exhaustivă a împrejurărilor creează premiza adevărului istoric. Conceptul de adevăr (că tot încerc să mă dau deștept vorbind despre un ceva din care sunt departe de a fi parte, să-mi ierți jocul de cuvinte...) trebuie să depășească opoziția subiectivului, a individului care trăiește chiar zilele momentului istoric descris. Habar n-am cine-i Boia, m-ai stârnit suficient cât să dau o căutare pe-aici și mi-a luat o bună bucată din viață numai citind titlurile cărților publicate de domnul în cauză. Urmare a acestei lecturi am putut trage o concluzie personală despre dumnealui: spirit neliniștit, par să-l traverseze gânduri multe pe care nu ezită să ni le împărtășească în diferite scrieri. N-am citit un rând din ce a scris, dar titlurile nu mă împing spre concluzia că ar fi un istoric.
    În ce mă privește, gâlceava personală cu istoria este, de bună seamă, la fel de îndreptățită ca și a ta. Dar, în aceeași măsură, la fel de nerelevantă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lucian Boia
      De la Wikipedia, enciclopedia liberă
      Lucian Boia
      Lucian boia.jpg
      Născut(ă) 1 februarie 1944 (70 de ani)
      Naționalitate română
      Ocupație istoric
      modifică Consultați documentația formatului

      Lucian Boia (n. 1 februarie 1944, București) este un istoric român care a publicat extensiv în domeniul istoriei ideilor și a imaginarului. Cartea sa Istorie și mit în conștiința românească s-a impus ca reper în istoriografia română, oferind o gamă de interpretări noi și stârnind numeroase dezbateri. Boia publică atât în română, cât și în franceză.

      Ștergere
    2. Mulțumesc, Răducule da' n-am zis nicăieri că m-ar interesa.
      Numa ce scriam mai sus: „Habar n-am cine-i Boia, m-ai stârnit suficient cât să dau o căutare pe-aici și mi-a luat o bună bucată din viață numai citind titlurile cărților publicate de domnul în cauză.”

      Ștergere