TORONI - septembrie 2011 / 1

Partea unu, preambul

Mai zilele trecute ne-am strâns la un „LA MULȚI ANI”. Ai noștri. Cum a fost? Păi, ca de obicei. De bine. Și ne-am amintit, din una-n alta, de ieșirea la Toroni. Am pus filmul, am comentat pe ici pe colo, ce ne mai venea în minte. Iar tânjim după o plecare...

Să fie un drum de făcut dintr-o singură bucată, ne-am zis, analizând iar și iar  variantele destinațiilor pentru o săptămână de trândăveală, undeva, la o margine de mare. După calendar, vara  stătea să plece. In fapt, după cum bine știți, nici n-am avut toamnă. Vara s-a întins, răsfățându-se, până în pragul iernii.

Am sesizat, în comportamentul celor contaminați de virusul plecărilor, că sfârșitul calendaristic al verii declanșează ceea ce eu definesc a fi „febra de septembrie”.  Simptome: o accentuată stare de blegeală, reverie accentuată combinată cu nevoia de a revedea pozele făcute în ieșirea din iunie, intensificarea gradului de receptivitate   al informațiilor parvenite de la agențiile de turism. Noi, adică eu și Maia, suferim, de obicei, de o formă ușoară a maladiei, sor-mea și cumnatu’ (tradiționalii companioni) sunt atinși rău…

Și-am început căutările.

Hotel FLORA din Toroni (mă rog, inconsecvența fiind la ea acasă veți găsi fie Studios, fie Hotel, fie categoria 3* fie 2*) a fost declarat câștigător, după tatonări, căutări pe Google Earth (cumnatu’), schimburi de mail-uri cu vreo juma’ de duzină de proprietari de hoteluri și pensiuni (sora). Internetul ne dezvăluia numai lucruri bune. ”Pur și simplu superb”, era rezoluția entuziastă a unei pagini unde tanti Flora (proprietara&hotelul) ne dezvăluia atributele sale de excepție. Interioare frumoase, curate, liniște, parcare proprie, treij’de metri de plajă. „Una dintre cele mai frumoase plaje de pe Sithonia”.  Greu să reziști! Pe lângă toate astea, tanti Flora ne îmbia cu un preț atrăgător și, ca să ne înmoaie orice rezervă, ne mai oferea și două mese, dimineața și seara. Adjudecat!

Am decis că o mașină e destul pentru patru persoane. Cumnatu’, deja presetat ca șofer de serviciu, mașina lui egal alegerea firească. Rezist cu greu tentației de a comenta apetența soațelor pentru cât mai multe bagaje. Mă trec fiori la gândul că, proporțional vorbind, bagajul e mai important decât personajele și că, nenică, la ce cărăm cu noi de-acasă se vor adăuga cele cumpărate de pe unde mergem. Mi-e rău!!

Drumul prin Bulgaria a fost ca întotdeauna. Înghesuit pe alocuri, cu nesfârșite restricții aberante, cu teama că haiducii ministerului lor de interne,  strategic plasați în dosul tufișurilor, își vor reclama dreptul la șpagă. Eh, de data asta am scăpat. Mă gândesc că, septembrie fiind, s-o fi terminat sezonul de vânătoare și la ei.

Cam la vreo 12 ore după plecarea de-acasă am ajuns în Toroni.

Prietena Ioana de pe GPS, pe de o parte, dar și harta bogată în detalii, pe de alta, ne-au ajutat să evităm bâlbele. Oh, și să nu uit preocuparea grecilor de a semnaliza cât mai explicit drumurile, direcțiile, astfel încât să-ți lumineze ție, călător pe acel drum, opțiunea cea corectă. Prilej să oftez adânc la gândul drumurilor autohtone.

va urma, chiar aici

Ștefan,

12.oct. 2011