joi, 19 ianuarie 2012

TORONI - septembrie 2011 / 2

 continuare de aici
Partea doi, acolo


S-o luăm pe rând. Știți, nu-i așa, că Halkidiki este acea zonă din nordul Greciei formată din trei falange de pământ care-și înmoaie  unghiile în marea Egee: Kassandra, la vest, la mijloc Sithonia și Athos la est. A fost să fie Sithonia și, cum vă spuneam, Toroni.

Odată pătrunși pe Sithonia, oboseala drumului s-a atenuat simțitor. Suntem pe ceea ce se cheamă Perimetriki Sithonias, vă e clar ce-i aia.  Senzorii, speciali creați de mama natură la cei atinși de febra drumului lung, s-au activat cu entuziasm. Când și când, în dreapta drumului se întrezăreau porțiuni de plajă. Salivăm. Peste tot hoteluri, vile și vilișoare. Trecem de Metamorfosi, Nikiti, lăsăm în urmă și Neo Marmara. „Uite ce frumusețe aici! Ți-am zis eu să luăm la Neo Marmara”! Mă uit pe hartă. Urmează Porto Caras, locul unde armatorul ăla bogat și-a amenajat un mic stat în stat. Port propriu, un resort impresionant, teren de golf, casino. Garduri de jur împrejur și acces cu legitimație. Depășim și Porto Caras. Nu mai e mult.

puțină istorie
Localitatea își trage numele din mitologia grecească, Torone fiind sotia lui Proteus, fiul lui Poseidon.  Este un orășel (internetul nu se pune de acord, unii zic că ar fi un sat mai răsărit) cu vreo 4000 de locuitori care lenevește, tolănit (hehe… toronit?!) la soare de-a lungul mării, prin voia Domnului cel darnic, în sud-vestul Sithoniei, aproape de cel mai sudic punct al „degetului”. Plaja lungă și, pe alocuri, largă e un amănunt exploatat asiduu de site-urile și agențiile de turism care nu obosesc să o laude. Dar, despre asta, puțin mai târziu. Pare-se că așezarea datează de hăăăt! multe secole înainte de Christos și că, grație poziției sale geografice, a devenit un important centru maritim, un punct comercial și militar de primă mărime. Premise pentru propășire dar și motiv ca hapsânilor să le plouă-n gură după așa o trufanda. Așa că, prin natura situației, locuitorii din Toroni au înfruntat vremurile cum au putut mai bine. „Comersând”, luptând, făcându-și aliați dar și neprieteni.  N-o să vă vină să credeți dar, în vremurile de demult, pe când Perșii aveau un ditamai imperiul iar cetățile grecești le tot căutau râcă, Toroni s-a aliat, la un moment dat, cu cei dintâi! Să vă mai zic că au mai fost călcați ba de Filip, regele Macedoniei, ba de romani și vă las în pace cu datele istorice. Fie la ei acolo!

am ajuns 
Intrarea în Toroni vine ca o eliberare.  
Drum destul de îngust, cu mașini parcate din loc în loc. Totul, în Toroni, ca peste tot în Grecia turistică, e construit în jurul ideii de turism. Mă-ndoiesc că există măcar o familie aici care să nu aibă ceva de vândut. Dacă nu camere de închiriat, măcar miere de albine,  gumă de mestecat ori smochine.

cazare la FLORA

Sunt două locații FLORA în Toroni. Botezate după numele soaței. Cel puțin așa era la Flora „noastră”. Hotel Flora, identificată, spre a se deosebi de cealaltă, drept Pizza Flora. O recunoaștem din poze. Clădire cu un nivel la stradă, cu restaurant-pizzerie și o terasă umbroasă la stradă. O mică alee în lateral, lată cât de o mașină conduce la un amărât de loc de parcare pentru nu mai mult de cinci mașini. Asta e ceea ce ei promovează pe site ca fiind „parcarea proprie”. Mai târziu aveam să înțelegem că „propriu” nu era folosit deloc aiurea. Adică, pe când noi hălăduiam pe ici-colo, ca tot turistul dornic să mai vadă și alte locuri, drăguții de proprietari ocupaseră toate cele cinci locuri cu mașinile lor și ale unor rude venite-n vizită. Halal!!
Căutăm pe cineva care să ne lumineze unde ar fi camerele noastre. Ne lămurim că am picat într-un moment prost, proprietarii erau la somnicul de după-amiază. Mai pricepem, de la un puști punk-ist de vreo 15-16 ani (băiatul cel mic al gazdelor, aveam să aflăm) că el nu ne poate ajuta, dar stați oleacă să-l chem pe frate-miu. Și frate-su sosește după o vreme frecându-se la ochi. „Nene, se pare că-i cam deranjăm, comentăm noi amuzați. Măi sor-meo, puteai să-ntrebi și tu ce tabieturi au oamenii, ce naiba!”. Ne conduce către zona din spatele restaurantului, unde hotelul înseamnă o clădire lunguiață cu un nivel, cam ca la un han de-al nostru de pe vremuri. Camere la parter și la nivelul superior. Noi deasupra. Jos preponderent bulgari, dar și vreo două familii de sârbi. Ca să ajungem la camerele noastre trebuie să depășim zona tomberoanelor, amenajată într-un fel de curticică interioară. Nu  miroase, au grijă să spele temeinic, dar numai faptul că le vedem acolo ne irită. În sfârșit. Rezervasem două duble, fratele mai mare ne-a dat câte-un apartament. Fără extracosturi. Camere mici, zona cu ustensile de bucătărit în una din ele. Balcon. Curat, fără mirosuri grele. Televizor cocoțat într-un colț, în apropierea tavanului numa bine plasat să-ți rupi gâtul privindu-l. În dormitor strictul necesar: două paturi, o noptieră între ele și-un dulap pentru haine. Baie cu duș. După ce cărăm bagajele, firește, intrăm la duș.  Eu primul, soața după. Maia iese bombănind. „Miroase urât apa asta, tu n-ai simțit?!” Ba da, simțisem eu ceva, un fel de iz de sondă. Numai că n-am fost atât de afectat ca ea. Cu timpul, mirosul avea să se impregneze în piele. Ei, uite, asta n-o s-o aflați de pe site-ul lor, mama lor de micinoși. Ca să nu mă enervez prea tare, o să vă mai zic doar două vorbe despre frecvența cu care se face curățenie în camere, adică o singură dată-n șapte zile, și alte vreo două  despre mic dejun și cină, adică o tristețe. Nici nu vreau să mai intr-un detalii.
 „Pur și simplu superb”?!
Pur și simplu hai sictir, coană Floareo!



10 comentarii:

  1. Deh, e criză, n-or avea bani să plătească personal... Dar atunci, de ce nu fac ei asta, ca nişte buni hotelieri ? Plictiseală, lipsă de interes balcanic, lene ? În Valencia am ales un B and B, îmi place mie conceptul, e ceva mai intim, mai independent si uneori mai ieftin faţă de hoteluri. Ei bine, erau de fapt 3 apartamente cu câte 4 camere într-un bloculete cu 5 niveluri, amenajate ca fiecare cameră să aibă baia ei, bucătăria fiind comună, dar patronul si sotia lui plus o femeie de serviciu erau ca niste Speedy Gonzales. Curăţenia era impecabilă, micul dejun era în funcţie de naţionalitate (nouă, francezilor, ne serveau croissant cald) cafeaua si sucul de portocale la discretie. Patronul era un argentinian care stătea câte trei ani în fiecare ţară, lucrând astfel în B and B-uri, pe urmă vindea apartamentele şi se muta în alta. Înainte de Spania fusese în Mexic. In Amsterdam, a fost un B and B într-o vilă cu regim de mic hotel, avea 10 camere, 2 cameriste şi un cuplu la recepţie, dar din nou, sclipea totul, însă oamenii ăia erau peste tot. Cred că de aceea era o anumită oră la recepţie, specificată pe Internet, ca să nu saluţi uşa închisă... Poate că grecii, care trăiesc în special din turism, s-au mai lenevit, cine ştie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ulterior, ne-am mai conversat cu soțul Florichii (nu mai știu cum îl cheamă dar, la o adică, e tot atât de relevant precum o reclamație la protecția consumatorului de pe la noi). De vreo două ori trei ori. În rest, au fost zâmbete în jurul feței și saluturi de la distanță. Până când am constatat că nu avem acces la „parcarea proprie”. După aia nu le-am mai zâmbit de loc. La chestia cu apa împuțită de la baie ne-a zis să avem grijă să n-o bem. Între noi fie vorba, Maia nu numai că n-o bea, ba chiar deversa când făcea duș, scuzați...
      Știi, acum vreo doi ani, am mers în Platamonas. La Nikos Bozas. Are o agenție în București. Bozas nu știu cum. Am stat o săptămâna la el și ne-a scărpinat în coarne de nu-ți vine să crezi. Mâncam micul dejun și cina la hotelul lui. N-am lăsat o avere la el, poți să-ți dai seama. Dar omu' ne ura „noapte bună” când mergeam, destul de târziu, la culcare și ne aștepta la cafea dimineața când ne trezeam. Am mers în mai multe excursii organizate de el: Skiathos, Meteore, Olimp. Olimp, 20 € de căciulă. E drept, nu până în vârf, era prea mult atât pentru rezervele noastre de energie cât și pentru limitele obișnuite ale traseului turistic consacrat. Am băut o cafea la o cabană la poalele muntelui (inclusă în preț, aranjament între greci...), ne-am întors, am mers într-un sat vechi, vechi (Paleos Panteleimonas, spectaculos!) unde Nikos a făcut cinste cu prânzul, sub un platan bătrân de vreo 500 de ani. Alt aranjament între greci. Povestea e mai lungă, poate altă dată...
      Când s-a terminat sejurul și am plecat acasă, am ținut să-i spunem „săr-mâna pentru găzduire, ne-ați răsfățat”. Ne-a zis că nici vorbă, el ne mulțumește că i-am călcat pragul, ne-a condus până la ieșirea din Platamonas și ne-a pupat pe amândoi obrajii.
      Croissant cald la micul dejun!
      Parcă ar fi Nikos.

      Ștergere
  2. Heheheee ...vag imi amintesc de povestea asta . Cred ca mi-ai spus-o cand eram in drum spre marea noastra placere -BALTA ! Atunci am comentat intr-un fel . Acum as vrea sa fiu consecvent . Am inteles ca alegerea a fost a unei rude apropiate . Daca nu a cantarit si apreciat corect , sa fie iertata . Si eu am facut o alegere gresita pentru mine si ai mei ortaci . Eram vreo noua insi ...gata sa explodam cand am vazut ca iluziile de-acasa erau pierdute la fata locului . Cunosc sentimentul de vinovatie al primului responsabil de esec . Asta e viata ! Nu intotdeauna socoteala de-acasa se potriveste cu ...mandretea din targ ! Asa si cu "astia" . Ce au vrut...si UNDE AU AJUNS ?
    Vezi tu , Bubule...cum faci cum dregi ...tot acolo ma gasesti : in Piata Universitatii !

    RăspundețiȘtergere
  3. Ți-am spus-o, desigur!
    Acum ar fi momentul să fac un comentariu despre vârsta ta, despre rezervele de memorie și despre grămada de transformări fizice, fiziologice și de de conjunctură cărora tu și cei de leatul tău le cad victimă.
    Chiar nu știu ce mă reține s-o fac. Poate doar enunțul ăla care zice că persoanele excluse sunt de față...
    Piața Univesității? Alt subiect. Îți povestesc eu zilele astea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, da, mi-e clar ce e Perimetriki Sithonias, dar pe principiul asta ma intreb, oare, ce inseamna Porto CARAS? :-D

    RăspundețiȘtergere
  5. Off! nu mai răsuci și tu cuțitu!! Ai văzut (auzit) ce vreme-i la noi? Nici să visez la un pescuit nu-mi arde (știi, visam plute zbânțuindu-se). Gu toate că nu-mi place la copcă, cred că n-o să mă lase microbul și-o să rebegesc câteva ore pe gheață duminica viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  6. Grija mare pe unde te bagi si, mai ales, haine groase cat cuprinde! Sa dea Domnul sa mai slabeasca gerul (eu ma plang ca mi-e frig la 18-19 grade in Doha) :-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Săr-mâna pt grijă suport!
    Off! Cred că nici de copcă n-am parte. Umblă deja zvonuri rele despre un alt prăpăd de ninsoare care vine mai spre weekend. Nici nu vreau să mă gândesc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte frumos motto-ul tau de sus!
    Si pescarusul care tot falfaie din aripi:)
    Am ajuns pe pagina ta cautand pe Google informatii despre Toroni, pentru ca vom ajunge si noi saptamana viitoare. Ma ingrijoreaza problema cu mirosul apei de la dus. Era doar acolo, sau in toata statiunea aceasta problema?

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce bine sună „vacanță reușită”!!
    Din câte am înțeles, mulți alți proprietari de hoteluri/pensiuni au rezolvat într-un fel problema asta. Au niște rezervoare, filtre ori mai știu eu ce tehnici care atenuează ori chiar elimină mirosul.

    RăspundețiȘtergere