sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Ziua Culturii Naționale, ediția 2

Se cuvenea să „produc” un eveniment major: ZCN ediția doi. 

Împlineam un an, mama mă-sii de treabă! Dacă nu aniversez acum, păi când altcândva ar fi potrivit?! N-om cânta, că-i trist momentu’, urlă poporu-n drum și ne-ncing vecinii dacă aud halimai la noi, da’ nici să suflu-n lumânări?! Măcar o lumânare mică, una d-aia ca pastila care se duce la morm... lasă, nu mai zic. O aniversare fără fast, mai sărăcuță. Că-i criză. Aveam gata chiar și motivația, aia de fațadă, aia de ochiu soacrei. Sărăcuț la minte cum m-ați mirosit deja, eram gata s-o dau pe criza economică profundă care a afectat în mod trist producția de prune din Prundul Bârgăului. Numa ce începusem să lămuresc lumea, că mă și scutură fi-miu ăl mare de bun simț și-mi zice, descurajant: hai că ești tata și io pot să trec peste subțirimea argumentului, da’ dacă află lumea că anul ăsta s-or rupt crăcile de rod?! Oare n-ar fi nimerit să știe toți că nea Pătruț din Prund, pe motiv de aniversări normale  și-o sărbătoare majoră, te-a lăsat fără pălincă? Că cică „numa odat îți moare soacra” ș-a băut toată zeama fără socoteală?
Pe cotu-ălălaltu’ mă scutură fi-miu ăl mic și-mi zice că de ce-ar fi bai că ne-om cocoși numa’ cu zeamă dă ploșnițe și vin dă buturugă? „Ce, nu-ți aduci aminte? Greu e numa’ la primele cinci pahare, după aia cântă toți!”
Uite, asta cu cântatu’ nu-mi dădea pace. Nici la o zvârlitură de piatră de asfalt cântau unii-n piață că să plece piratu’ și să iasă javra afară. Ei, ziceți voi, cam cum ar fi fost să treacă de termopane un „mulți ani trăiască, la mulți ani!”? Și d-aia nor-mea aia mică ne-a răcorit. „Ciocu’ mic, zice, că până explicați voi intelectualilor din piață că nu lu’ Băse-i urați voi de bine vă modelează ăștia fizionomiile radical”.
Nor-mea a mare era la bucătărie să pună de-un ceai. Era o atmosferă urâtă rău afară și ne trebuia o acoperire la puștiulică ăla de Jim Beam de 12 ani. Cum dreacu’ să-ți permiți bairam pe sărăcia asta? Așa că toată lumea palma păhărelu de Jim și ținea la vedere cana de ceai.
De mâncat nici vorbă.
Aveam ceva alune din Auchan și o pungă de semințe de bostan de la ultimu meci al lu Sportu’, luată la supra-preț de prin Giulești. Unii știau că am ceva cârnați în garniță, așa că n-am avut încotro și le-am dat câte-un dog la pachet. Să-l ronțăie pe riscul lor acasă, nenică, n-am chef de complicații.
Nici nu cred că era 4 dimineața când au plecat ăștia. După ce s-au tratat părintește cu copilu’ Jim, au lins și damigeana de fetească pe care mi-o adusese soacră-mea de la Drăgășani. Manevra cu „asta nu-i de băut, că-i moștenire de familie” n-a ținut. N-am mai salvat decât vr-un kil, să zic, că a zis soacra că-i trebe la-mpărtășanie. La sfârșit, când nu prea conta ce aveau în pahare, le-am pus ceaiul nor-mii care, între timp, se răcise bine pe balcon. Ca să știți, le-a plăcut și ăla.
„La mulți ani” mi-a cântat, a doua zi, doar nepoată-mea. Unu scurt, urmat de-o sorcovă anniversară. Îi picase fisa că chestia asta cu sorcova e productivă și, la o adică, dacă a mers de Anul Nou, și-a zis că de ce n-ar merge și de ziua mea?!
Pe urmă mi-a împărtășit doar mie, la ureche (nuș’ce boală i-a picat pe Maia) că numa' așa iese țara la liman. O sorcovă la FMI, alta pe la Banca Mondială...

Ștefan,
15.01.2012


7 comentarii:

  1. La aniversarea asta am invatat un lucru fain , Bubule ! Ca sa nu te scoale cineva din somnul bine-meritat de dupa bairam , e bine sa uiti telefonul la serviciu ! Ceea ce nu-i rau . Cum sa-l deranjezi pe Eminescu chiar de ziua lui ? Esti om insemnat , prietene ! Nascut la zi mare ! La multi ani !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ah, ce frumoasă-i viața fără telefon!
    Mi s-a întâmplat și a doua oară, Radule și te asigur că nu mi-a fost deloc rău. Mă gândesc că o fi vreo formă inconștientă de apărare uitatul telefonului.
    Mulțumesc pentru urări! Cât despre ziuă... mă tem că nu-i decât o zi ca oricare alta, numai noi o încărcăm cu semnificații.
    Mulți ani cu sănătate și ție!

    RăspundețiȘtergere
  3. La Multi Ani, Bubu!
    Si iarta-ma pentru intarziere, dar sa stii ca de-acum s-a facut conexiunea cu Eminescu si s-a rezolvat. :)
    Sa fii sanatos, voios si la punga... foarte gros!

    RăspundețiȘtergere
  4. La Mulți Ani, Dănuț! No, da' nu-i nici un bai, că uite și eu am ieșit mai târziu cu povestea de anul ăsta.
    Să te-audă Ăl de sus și să nu fie nici cu voi zgârcit. Să vă deie doar ce-i bun!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Hopa, acum se explica de ce scrii asa frumos :-P

    La multi ani cu sanatate si tot ce te incanta pe tine mai tare, Bubule! Si cel putin la fel de multa inspiratie si pe viitor, ca sa avem si noi ce citi prin blogosfera :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. Am roșit! Și, dac-aș fi avut, aș fi dat din coadă :-))
    Mulțumesc, Ioana! Sănătate și ce-i bun și ție!

    RăspundețiȘtergere
  7. :-)))))))))) Multumesc frumos! :-)

    RăspundețiȘtergere