În definitiv, e o noapte ca oricare alta.
Știu, mecanica cerească îl încarcă cu o anume semnificație astronomică iar noi cu un bogat bagaj convențional. Prilej numai bun ca să facem bilanțuri, să dăm foc refulărilor, să îngropăm eșecurile, să facem planuri entuziaste și să luăm decizii ferme care ne vor schimba viața. Să fierbem, tropăind de nerăbdare, la gândul petrecerii dintre ani. Petrecere cu muzică și dans. Curați, eleganți, mirosind bine. Noaptea asta, desigur, nu-i nici un bai dacă înfulecăm cât patru, dacă ne doare-n cot (de fapt, în cap) de chestia aia căreia medicii îi zic „intoxicație etilică”. Ce mama naibii, e Revelionul!
Eh, știți ceva? Ignorați tenta peiorativă a preambulului!
Sigur că e noaptea magică în care un ceva bun, cald și omenesc inundă lumea. Ducă-se ce-a fost rău, bun venit bucurie a împlinirii! Cu toții vrem ca, de mâine, viața să ne-aducă doar ce e bun.
N-aș zice că ziua de 1 ianuarie e una în care funcționez plenar, ca să zic așa. Știți bine de ce. Plata pentru excesele de peste noapte înseamnă un somn prelung după. Numai că, an după an, m-am convins că Revelionul nu-i niciodată întreg fără Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Bomboana de pe tort ori, cum zice francezul „ce-i mai bun la urmă”. Și pentru că nu-mi pot refuza un asemenea festin, la doișpe trecute fix sunt treaz. Nu-mi trebuie mult pentru ca orice urmă de moțăială să dispară.
Anul acesta concertul a fost un triumf al bucuriei. Neîndoielnic, e o frântură de divinitate în muzică. Mi-e ciudă că nu pot explica... nu știu, parcă am trecut de faza de percepție auditivă. Totul se revărsa asupra conștiinței mele stârnind emoție, muzica fiind filonul principal. The main stream. A fost un fel de transă în care absorbeam totul, amețit: polcile și splendoarea sălii, valsurile și măiestria coregrafică (fiecare dans era o poveste, un vis!), marșurile, aranjamentele florale.
Am înghițit, mărturisesc, multe noduri și nu de puține ori mi-am reprimat lacrimile. M-am împlinit, în cele două ore și jumătate de concert, cu partea pozitivă a existenței. Nici o umbră de rău, doar lumină și încântare. Am rezonat, întreg, cu muzica, m-am lăsat purtat în visul balerinei. Mi-am zis, adânc pătruns de o revelație, că ei n-au fost oameni. Strauss (cei mulți :-)), Ceaikovski, Beethoven, Mozart, Rossini, Porumbescu, Liszt, Bach și toți cei ale căror suflete transced anilor și aduc bucurie ființelor comune care suntem noi, au fost, negreșit, îngeri.
Ultimul acord al Radetzki March a închis o fereastră către o altă lume. Ovații, oameni care-și ștergeau lacrimile, minute în șir de aplauze. Îi invidiez! Dacă eu, în fața banalului televizor, m-am topit de atâta emoție, atunci cu siguranță că aerul auriu al sălii vieneze e un portal către iluminare.
Când am fost în stare să gândesc m-am întrebat de ce Concertul de Anul Nou de la Viena a devenit o instituție. Nu mi-a fost prea greu să-mi dau seama. E un cumul de excepții. De la măiestria instrumentiștilor la frumusețea sălii. De la beția florală la armonia dintre muzică și coregrafie. M-a încântat perfecțiunea transmisiei TV. Sunet impecabil, imagine de vis, cadre inspirate, regizor senzațional.
Dar, mai ales anul acesta, m-am lăsat, fără rezerve, pradă vrăjitorului Mariss Jonsons. Bagheta lui e una magică, negreșit! O prelungire a sufletului, o armonie a inimii. Ne-a relevat, prin viziunea atât de optimistă în care a structurat întreg concertul, că n-ar strica să ne amintim cât mai des tot ce este pozitiv în viața noastră. Bucurați-vă! ne-a spus. Fiți veseli, sprințari, șugubeți! Fiți optimiști și buni!
Mi-am dat seama că Mariss Jonsons e asemeni tuturor celor care sunt atinși de inefabil, cei care, uneori, luminează înlăuntrul nostru, alungând umbrele. Că trăiește mult mai intens decât poate suporta anatomia unui om obișnuit. Că, iată, nu-i greu să faci infarct la 53 de ani, în mijlocul unui concert, atunci când ai atâtea de dăruit oamenilor. Sigur că nu putea pleca. Încă nu și-a încheiat menirea.
Mie mi-a relevat deja că binele în stare pură există!
...și, da, am căutat pe internet pentru că țineam neapărat să-ți spun:
LIELS PALDIES, MAESTRE!
Ștefan,
1 ianuarie 2012
La multi ani , Bubule !
RăspundețiȘtergereConcertul de Anul Nou nu poate fi decat unul magistral . Nu l-am urmarit pana la final , la Frumoasa Dunare Albastra am intrat sa fac un dus . Auzeam din baie acele acorduri minunate si apoi Marsul Radeski ... Nu-mi spune ca dirijorul a avut probleme cu inima ...!!! De-a lungul vietii am prins mai multi dirijori ai Filarmonicii Vieneze . Karajan mi s-a parut cel mai tare cu stilul lui -cu ochii inchisi ! Aparuse si un banc pe seama lui . Ti-l spun in particular ! Dar cred ca-l stii .Sa ai un an bun pe Blogger . Eu mi-am schimbat preferintele . De nevoie !
Poate că anul ăsta voi fi fost eu într-o dispoziție mai bună ori „mă încălzesc” eu mai abitir când ascult piesele alese de Maestru. Nu știu... cert e că mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase concerte.
RăspundețiȘtergereDupă concert, curios, am căutat informații despre dirijor. Astfel am aflat că în 1996 a făcut un atac de cord în timp ce dirija, pe scena operei din Oslo, La Boheme de Pucini.
Gata. Îți spun La Mulți Ani și sănătate! A venit prințesa :-)
Liels paldies -multumesc mult si eu Stefan pentru povestea minunata.
RăspundețiȘtergereAm mai auzit ceva ascultand fermecata acordurile unuia dintre valsuri, Mariss Jansons s-a pregatit pentru a dirija Concertul de Craciun ascultand zile intregi cateva sute din compozitiile familei Strauss.
Am fost in sala la un concert al Filarmonicii din Praga , in prima zi din 2009 , concert dirijat de o femeie.Bineinteles ca s-a incheiat cu Marsul Radetzki.A fost incredibil , am plecat de acolo parca zburand.
Cred ca ai dreptate, cei care au compus asemenea muzica sunt ingeri, iar cei care reusesc sa o aduca la urechile noastre ca sa ne ajunga apoi in suflet sunt artisti geniali.
Săr-mâna! :-))
RăspundețiȘtergereO femeie dirijor!! Minunat!
Pe de altă parte, în ce mă privește, a fost cel mai fericit mod de a începe noul an. De-ar ține așa tot anul!...
De vreo doi ani de zile imi tot propun sa ajung la concertul de Anul Nou de la Viena. Sa fiu adica acolo, in sala, sa vad cu ochii mei si sa aud cu urechile mele, mai ceva ca din fotoliul de acasa. M-am trezit mereu prea tarziu, se pare ca rezervarile se fac cu aproape un an inainte. Bine ca mi-ai amintit, poate reusesc sa fac o rezervare pentru 2013, cine stie?! :-)
RăspundețiȘtergereÎți doresc să ai noroc la tragerea la sorți. Sunt atât de multe cereri încât organizatorilor nu le-a rămas decât această soluție. Sala are sub 1800 de locuri și-mi închipui că cereri sunt cu mult, mult mai multe...
RăspundețiȘtergere