Prea puțin...

Doar o viață

Mă-nvăluie tristețea înțelegerii că eternitatea-i  dincolo de gând iar eu nu voi fi putut  petrece cu tine decât o viață

Nu-i ceas de numărat trecut

Sau dor de visul fără rost.

Nu-i  seara plânsului pierdut

Pentru ce e, pentru ce-a  fost.

Nu-i  vremea strigătului mut

Implorând clipele ce curg.

Nu-i aburul  în trup de lut

Ce se topește spre amurg.

Nu-i  viață strânsă într-un vas,

Ori risipită-n nicăieri,

Nu-i  grija pentru ce-a rămas

Oftând după ziua de ieri.

E doar privirea spre-napoi,

Și un reproș către destin:

Ne-ai dat timp de trăit în doi,

Însă  o viață-i prea puțin!

Ștefan,

19.02.2015