Nu-mi (mai)place iarna.
E un sentiment personal, dacă veți fi de acord că poți nutri sentimente și pentru chestii neânsuflețite, incorporale.
În primul rând, pentru că vine să consfințească o realitate pe care o accept cu o strângere de inimă. Oricâtă bunăvoință aș avea, oricât de dragi mi-ar fi amintirile din copilărie, mi-e greu să fac abstracție de un adevăr dureros (la propriu), infiltrat insidios în oasele mele: confortul meu de orice fel, fizic si psihic, se raportează, într-o bună măsură, la trăirile articulațiilor mele. Vedeți voi, puseurile reumatismale se răsfață în episoade pasagere vara, când simt ploaia ce va să vină cu vreo doua zile înainte să se producă. Ploile lungi ale toamnei acutizează durerea. Ca să nu mai vorbim despre tristețea pe care o induce mohoreala „zilei ca un amurg continuu”, cu efect demolator asupra zâmbetului, glumei, mă rog, asupra a tot ce e asimilat cu cheful de viață.
Pe urmă, iertați-mă, dar albul imaculat al zăpezii nu mă mai păcălește. Nu pot să uit nici gropile din asfalt și nici grămezile de gunoi de pe la colțuri care, parșive, nu așteaptă decât soarele primăverii pentru a-și reafirma identitatea. Realități pe care covorul iernii, într-o conivența vinovată, se ințelege, cu autoritățile impotente și indolente, incearcă să le disimuleze. Uite-așa îmi explic și tactica nepăsării celor care ar trebui să deszăpezească. De ce-ar face-o? Nora mătură de ochii soacrei. Iată cum coana iarnă îi scutește până și de efortul minim al ascunsului sub covor.
De ieri, ninge într-una. Dacă e să rememorez ce experiență frustrantă însemna o ieșire în București, cu mașina, după două zile de ninsoare continuă (anul trecut), păi asta e o chestie care ma întristează, parol! Aah, pardon, cred că ar fi trebuit să menționez, mai întâi, cele patru ore de dat la lopată grămezile de zăpadă de pe mașină și de la locul în care-o parchez. Uite, iar am treabă astăzi vreo oră-două.
Cum să-mi placă iarna?!
Pe de altă parte...
Iarna parcă marchează un final. N-ați văzut?! Totul începe primăvara. Și viața ce stă să renască de sub zăpadă. Până și proiectele serioase. Parcă toate cele care se petrec pe parcursul unui an își au o finalitate hibernală, operațională si temporală, când vine gerul și ne repliem in casă.
Nu-mi place iarna.
Aștept primăvara și verdele ierbii.
23.11.2011
Ștefan
E, uite ca nu putem fi de acord mereu..:)
RăspundețiȘtergereMie imi place iarna, chiar daca gerul isi mai face de cap. Si asta pentru ca iubesc zapada si pentru ca totul devine alb cand ninge, parca-i mai frumos si-un copac fara frunze daca tine zapada in crengi.
Intr-adevar, iarna are mai mult farmec la sat, unde timpul parca nu curge asa repede ca la oras. Si zapada ramane alba mai mult timp, mai necalcata (netratata) de utilaje de orice fel, cum ii pe la oras. Azi e frumos in Bucuresti, poate si maine, dar de marti..e cum spui tu, cenusiu peste tot.
Apropo, ti-am urmat sfatul, referitor la blog. :)
Poate ai dreptate , Bubule , de la o varsta ne este din ce in ce mai greu la shimbarile vtremii , articulatiile sunt din ce in ce mai sensibile , reuma ne cuprinde si ne face noptile mai lungi , scurtandu-ne "zilele ". Orasul nins este parca mai frumos , gunoaiele razlete nu se mai vad pentru cateva zile ...parca si spiritele trecatorilor sunt mai curate pentru cateva zile .
RăspundețiȘtergereIn copilarie , abia asteptam prima zapada .In vacantele de iarna , pe dealurile Borzestilor copilariei lui Stefan , pe unde si el se juca cu prietenul Mitrut ...eu impreuna cu verii mei si cu liota de prieteni ai lor , Doamne , cat ne bucuram de neaua alba si curata pe care saniutele alunecau voios . Nu simteam oboseala , nu ni se facea foame ...uitam de noi , parca eram atemporali . De-o vreme , timpul trece mai repede , are alte sensuri , zapada este curata azi , murdara maine ...din ce in ce mai murdara ...
Am trecut ieri pasul Prislop din Borşa spre Cârlibaba iar apoi pe un drum forestier am trecut Munţii Rodnei spre Năsăud prin Valea Blaznei. Am coborât din maşina doar pentru a face poze în decoruri de basm. Munţii si brazii încărcaţi de zăpada mă fascinează întotdeauna. Am si eu o vârstă si reuma îmi da târcoale aşa ca am poposit la Complexul Turistic Blazna unde mi-am încălzit oasele cu o baie călduţa (35 de grade) in piscina noua si moderna de care dispun. Se poate spune ca este un complex exclusivist (eram singurii clienţi si complexul funcţiona in exclusivitate pentru noi). Nu este reclama sunt din Maramureş iar daca intervenţia mea a fost inoportuna îmi cer scuze si promit sa nu mai fac.
RăspundețiȘtergereMăi, draghe pretinilor, nu vă intră-n cap că iarna nu-i ca vara?!
RăspundețiȘtergereCum bine ziceți chiar voi, zăpezii îi stă bine la locul ei, pe câmpuri, pe lunci si văi, pe creste si pe brațele copacilor. În oraș însă... să mă iertați, m-aș lipsi fără regrete. În ce mă privește, am două sentimente complet diferite: iarna-i de privit, vara-i de trăit.
Popescu, vezi, domnule, de treabă, cum să fii inoportun? Evident că ești oricând binevenit.
Cât despre Maramureș, n-o să te superi, trag nădejde, dacă o să te caut odată și-odată. Îmi tot promit că într-unul dintre concedii o să fac un circuit al Ardealului. Asa că, BUN VENIT pe la noi!
Şi mie îmi place iarna, în ciuda faptului că încă mai resimt pneumonia cu care m-am pricopsit astă vară (nu iarna, deci) în China. Îmi place probabil şi pentru că încă îmi funcţionează "instalaţia" şi sper să fie la fel de funcţională încă mult timp de aici înainte...
RăspundețiȘtergerePoate că ar fi timpul să o daţi pe vacanţe balneare...hai să nu zicem Buziaş sau Sovata, dar măcar un Karlovy Vary sau Montecatini... :)
Hai s-o zic și p-a dreaptă: mi-e dor de-un pescuit ca di mămuca. Copca nu e pescuit, e surogat.
RăspundețiȘtergerebadge®, ai grijă cu pneumonia aia! Ideea cu sejur balnear s-a desumflat la Anca Hotel, Eforie Nord, în septembrie anul trecut. Poate vei fi citit povestea cu Dl. Goe de pe AFA.
Altminteri, pe Evia sunt niște izvoare termale...mmmm... se topesc în gură...
Mai e doar o zi din februarie, e ora 1 pm și afară e zăpadă și un frig de -4 grade.
RăspundețiȘtergereVă supărați pe mine dacă vă spun că m-apucă o greață decisivă, fără recurs, de iarna asta care nu mai pleacă?