Desenând lumea

N-oi fi crezând că te-ai născut degeaba.

Ci lasă-mă, iarnă!

Poate nu știți, încă mai e zăpadă pe câmpuri. Și nu s-au potolit de tot frisoanele iernii înăuntrul meu. 

La frizerie

În sat, nimeni nu trece pe lângă cineva fără să spună „bună ziua”. Cum altfel?  Ăsta e unul dintre învățurile de căpătâi care fundamentează cei șapte ani de-acasă. Doar Tinica mai umblă câteodată așaa, absentă, ca și cum ar umbla în somn. Mai trece uneori pe drum privindu-te-n ochi și alunecând pe lângă tine de parcă nu te-ar fi văzut. Lumea o știe și nu-i poartă pică, asta-i Tinica, altfel decât ăilalți, da-i fată bună și o frizeriță a-ntâia.

Neagră ca zăpada și cei șapte edili

Să nu vă mai aud preamărind frumusețile iernii.

Cocoș

Așa, în plan real, e orătania aia trufașă care nu lipsește din nici o gospodărie. În ălălalt plan, nici nu știu de ce i-a fost hărăzit să-și depășească efemerele limite biologice și să dea atâta greutate  unui simbol.