Musai că este un plan mare în spatele vieții tale. Se întretaie drumuri știute, căi nebănuite și destinul tău se întregește cu celelalte în propria-i predestinare. Nesingulară. Te împletești în viața celor de-alături, mozaic pestriț care te cuprinde și pe tine. Margini care se întrepătrund, colțoșenia ta agresivă topită în blândețea cavității celui de-alături.
Și dacă îndoieli te-ncearcă deseori, dacă zboară ici-colo gânduri greu dospite ori vârtej zburătăcit de praf de cuget, știu sigur că te-ai întrebat măcar odată cu ce treabă te-ai născut pe-aici. Vei fi remarcat, poate, că ai un loc anume în imensul puzzle pe care-l desenăm cu toții. Ăi de-alături, vecini, dar și mulți pe care nu-i știm, nu-i bănuim. Cine sunt eu? ți-oi zice, preocupat să-ți definești rolul. O fi, gândești, o organizare superioară a destinelor noastre, o oarecare punere la punct a întâmplărilor mari și a detaliilor mărunte. Așa încât nașterea ta n-o fi fost deloc aleatoare. Complicate arabescuri genealogice s-or fi înrămurit de la facerea lumii doar ca să te creeze pe tine. Cu locul și rostul tău ca rostul unei picături în trupul valului. Te-ntrebi: sunt becul din farul care călăuzește ori doar o piesă cenușie, banală, aidoma altora care desenează întunericul impersonal al nopții? Te doare, oare, că nu tu ești definitoriu în întreg ci doar decorul cel banal? Ți-ai fi dorit să fii diamantul ci nu catifeaua?
Ori poate că nu te-ntrebi. Poate că zidirea ta dinăuntru e una relaxată. Cărămizile tale sunt numa’ bine aranjate ca să nu te lase pradă gândurilor complicate. Vei fi remarcat că năravul unora de a cugeta adânc le sapă cute adânci între ochi, șanțuri inutile pe frunte și tristețe în priviri. Poate că ești exact genul care nu-și pune întrebări doar ca să se-audă gândind. La ce bun să pui o întrebare al cărei răspuns nu ține de cald?! Ori, mai rău, ce să faci cu un răspuns care-ți deranjează grav confortul psihic? Și-atunci, convenabil, dacă răspunsul e indezirabil, dă-o-n pustii de întrebare!
Nu tu întorci destinul lumii, îți zici, și-ți poate trece viața fără ca numele să-ți fie evocat în veacul veacurilor care vin. Dar sigur e că prin șirul zilelor tale anoste trece acel strop de nemurire, acel fragment de drum care duce mai departe o picătură neștiută de viitor destin al unui viitor semen care, odată, va deschide un drum, va stinge de-a pururi dușmănii ori va aduce leacul cel visat dintotdeauna.
Ori, cine știe, rostul tău va fi fost să ștergi o lacrimă, să aduci un zâmbet și să-i săruți fruntea celui drag ca să-i alungi durerea.
Ștefan,
29.03.2012
Sunt convins ca fiecare un rost pe pamant, Stefan. Poate nu-l constientizeaza fiecare, poate nu fiecare realizeaza care este acesta, dar cu siguranta el exista si este sortit fiecarei fiinte vii. Admir cum desenezi lumea si, mai ales, simtul fin cu care analizezi tot ceea ce ne inconjoara, insufletit sau mai putin.
RăspundețiȘtergereNici nu știu dacă e neapărat necesar să te-ntrebi, Dane. De regulă, chiar imboldul de a-ți pune ție însuți întrebarea e păgubos. Se naște, după mintea mea, nu atât dintr-o curiozitate spra-excitată cât dintr-o nesiguranță analitică. Că nu degeaba o fi scriind în carte că cei săraci cu duhul vor moșteni împărăția.
RăspundețiȘtergereProbabil că rostul fiecăruia se împlinește indiferent dacă individul își amărăște ziele interogându-se ori trăgându-și senin jugul prin viață.
Frumoasa postare , Bubuleanule !
RăspundețiȘtergereAi tu asaaaa...un fel particular de a privi lumea . Nu m-am gandit vreodata ca fiinta-mi "minuscula" in acest Univers maret ,ar putea avea vreun rol in planul Celui de Sus ori al celui de jos . E posibil ca vreo gena aruncata de mine in devalmasia celor ce ne inconjoara , sa fie la temelia vreunei mici "catalepsii" ce ar putea schimba ceva in mersul lucrurilor ? As vrea sa fie cava de bine , oricum ! Judecand dupa felul cum gandesti tu , nu pot sa cred decat ca gena aruncata de tine va avea un viitor fericit ! Ori va aduce fericire in sufletele altora . :)
Păi, știi cum e.
RăspundețiȘtergereUneori, cum ar fi pe o baltă, par ezampl, când stai cu bățu-n mână și mintea personală deversează tot stresul de pe circumvoluțiuni, se mai întâmplă să-ți mai derapeze gândurile de la cele griji și să-ți imaginezi lucruri și întâmplări. Și, da, desigur, sunt o grămadă de șanse ca un viitor purtător de genă raduliană să iasă oarecum din rând.
Uite, ți-aș propune un exercițiu d-ăsta de drenaj psihic chiar mâine.
Sa vedem cum evolueaza vremea , Bubule ! Mi-e teama sa nu mai asist la aterizari ratate ...
RăspundețiȘtergere"Musai că este un plan mare în spatele vieții tale". Mi-am spus şi eu lucrul ăsta, ca o încurajare în momentele grele ale vieţii, dar ştii ce....ai dreptate.."e păgubos". Dacă fiecare om are rostul lui pe pământ, atunci eu sunt omul fără rost, ca în Pădurea fără rost din filmuleţul de animaţie Oblio sau c-am aşa ceva..Aşa că am renunţat să îmi mai pun astfel de întebări, pur şi simplu încerc să trăiesc frumos fiecare zi, să mă bucur de ceea ce îmi este dat.:)
RăspundețiȘtergereAm descoperit întâmplător acest blog... îmi place modul tău de a privi lumea, cu fină ironie, citesc cu plăcere şi de fiecare dată cu un zâmbet în colţul gurii. Pentru acest zâmbet..mulţumesc.
Seară bună, Doris!
RăspundețiȘtergere„Complicate arabescuri genealogice s-or fi înrămurit de la facerea lumii doar ca să te creeze pe tine.” Păi de ce n-ar trebui să crezi acest lucru?
N-o fi prea elegant să-mi citez emanațiile, dar, în contextul tocmai stârnit, mi se pare un argument de bun simț.
Știi ceva? Îți urez din tot sufletul să rămâi pozitivă („pur şi simplu încerc să trăiesc frumos fiecare zi, să mă bucur de ceea ce îmi este dat”) și să ai puterea de a-ți reaminti acest enunț când te bat ploile, vânturile.
Mulțumesc și eu și să-ți fie bine, Doris!