Repere de ieri, repere de mâine

Am avut grijă să pun în coș hanțele specifice. Anul ăsta am apucat să le port pe baltă de vreo două ori, înainte să vină valul. Oricine știe,  de la a doua ieșire pe bălți împătimitul intră în rutina mulților ani de viață pescărească, aia cu tradiții, ticuri și superstiții. Și chiar când era să scap de zgura iernii și să-mi ostoiesc dorul de ducă a venit spaima, izolarea și statisticile negre. Știți voi, tabloul ăla de zi cu zi cu evoluția nenorocirilor. Tablou cu numere, apropo, nu cu cifre.

Paranteză de câteva vorbe, ca să știe lumea: cifrele reprezintă exact seria valorică de la 0 (zero), apoi 1 (unu)  până la 9. Numerele sunt taman o combinație oarecare între două ori mai multe cifre. Ca să fie mai simplu, e oarecum similar cu literele și cuvintele.

Gata paranteza.

Revin la hanțe.

Eu le pun la spălat iar nevasta, când prinde ocazia,  mai aruncă din ele. Nu-i de bine, dacă mă-ntrebați pe mine. Tricoul ăla, nădragii ăia pătați și cârpiți, canadiana aia bătrână și vesta cea veche cu enșpe buzunărașe sunt exact componente ale unei „ieșiri  echipat așa cum trebuie”. Schimbări pot fi admise, dar numai după analize și necesități, oportunități și renunțări. Și, cum știe toată lumea, renunțările lasă cicatrici pe cuget.

Ori, cum ziceam, de două luni, fix  de când inițiasem ieșirile de anul ăsta la zburdat, în traiul meu s-a insinuat beleaua de pandemie. Și iată cum a trebuit să schimb frumusețe de mediu ambiant cu verdeață, brize și aer nepoluat cu vederile cadru fix de pe fereastra  din sufragerie. Sub presiunea mizeriei ăsta de virus. Nu că ar fi fost pedeapsă individuală, cum bine se știe. Nuu! Ba din contra, sinistrul s-a așternut peste toți, nici că s-a mai pomenit un așa consens în restricții, frustrări și speranță că răul trece. Nu-i de ici de colo ca un eveniment, o situație anume să aibă ecou în toate colțurile lumii și să afecteze în așa măsură tot ce presupune societatea umană a momentului. Cu implicații adânci ori superficiale, cu modificări de înțelegere, de adaptare, de comportament,  de raportare la  un eveniment perturbator. Ici – colo lumea își mai dă cu părerea  că unele stări de fapt care păreau beton vor suferi mutații. Eu aș zice că schimbările de mâine (mâinele figurativ, firește) vor depăși cu mult orice previziuni. Vor dispărea sisteme relaționale comode, se vor remodela șabloanele de comportament și tipare de gândire. Cu siguranță, ne vom așeza existența în tipare noi și o vreme o să fim nițel confuzi.

Și nu peste multă vreme vom recunoaște cu toții un ditamai adevărul: virusul ăsta micronic va bate la cur asteroidul dinozaurilor.

Am fost cuminte.

Mi-am asumat restricțiile și modelul recomandat de comportament, afară și la revenirea în casă. M-am spălat pe mâini, m-am dezinfectat, mi-am reprimat dorul și pornirile afective. N-am pupat, îmbrățișat ori strâns mâna nimănui, chiar dacă ardeam s-o fac de nenumărate ori.  Cu spălatul și dezinfecția a fost simplu, cu celelalte să nu credeți c-a fost ușor! De fapt, ce zic eu, știți bine ce spun!

Azi, de ziua relaxări naționale, cum era firesc, m-am bucurat de „ieșire”. Ocazie cu care  nevasta mi-a pus la-ndemână tricou, pantaloni și vestă  cu totul noi. La  o adică, treacă de la mine nădragii și sărăcia de tricou. Dar vesta, nenișorule, vesta e însăși piesa de referință a rătăcitului pe bălți. Cum să-i spui femeii cât de important e să găsești gută în buzunarul stâng interior, cârlige în buzunărașul drept de la piept și toate cele dosite judicios în cele 12 adăposturi și coclauri?! Ce știe ea?! Am fost stingher toată ziua, am căutat plumbii și am dat de cârlige iar în locul unde țineam șervețele e un buzunar fals.  Telefonul e undeva în stânga jos iar buzunar secret pentru  „tezaurul” personal nu mai există. Bulversat, vă dați seama. Colac peste pupăză, de parcă n-ar fi fost destul, nici vorbă de capturi. Am tot stat cu bățu-n mână, așteptând dansul plutei. N-a fost chip, peștii fie dormeau fie în cele două luni de huzur în care au zburdat fără frică din stuf în mal și din mal spre aiurea s-au școlit și ignoră bunătate de momeală.

Vă spun eu, prea multe schimbări în unitate de timp. Trag nădejde să rămân întreg, destule-s motivele de bolunzit, musai să muncesc la croit trai cu repere noi.

Ștefan,

15 Mai 2020