duminică, 3 iulie 2016

EURO 2016

Italia – Germania

Ori perisibilitatea tradițiilor

Poate că vă veți fi întrebat și voi, de ce n-ar merge ulciorul de multe ori la apă?! Cu toții ne lăsăm pătrunși de înțelepciunea populară și clătinăm pozitiv din cap când zicerile proverbelor se tot confirmă.

Rivera zice că „nemții o tot iau pe coajă de la noi pentru că nu ne înțeleg”. Citatul e aproximativ. La mine asta cu înțelegerea nu se prinde. Dacă nici nemții nu sunt în stare să înțeleagă un fenomen care poate fi cuantificat înseamnă că avem o problemă. Eu am îmbătrânit cu axioma că singurul lucru corect și bine făcut e cel pe care-l execuți în manieră nemțească. Greu de asimilat în ce fel ar putea fi altfel. Poate  o  fi vreo legătură mistico-istorică cu marele Imperiu Roman crăpat, după ce și-a trăit traiul, în cel Bizantin și cel de Apus. Ori poate nu. În ce mă privește, vreau să rămân la nivelul în care fotbalul nu e nici teoria relativității nici un raport între lungime și lățime. Vreau tare mult să rămână doar o feliuță din ceea ce se cheamă „haos”. Ori poezie.
Că tot vorbeam de Rivera, poate n-ați aflat încă ori nu vă mai amintiți, Giani Rivera punea punct unui meci epic prin 1970. În Mexic. Nici nu putea fi altundeva decât pe un pământ unde legendele sunt întotdeauna vii. Acolo Italia lui Mazzola, Boninsegna, Riva și Domenghini reușea să scoată din cursă ditamai echipa Germaniei de Vest cu Vogts, Grabowski, Gerd Muller și prințul Beckenbauer. E acolo o poveste cu Kaizer Franz jucând o bună parte din meci cu o mână legată de gât. Eroic! Dar nu întotdeauna eroii sunt învingători. Partida secolului 20!
Statisticile vorbesc de opt meciuri în care nemții și-au luat-o-n freză de la italieni. Și de-aia zicerea lui Rivera poate căpăta greutate de argument.
După aia eu îmi amintesc de cel din ’82.
În Spania povestea fotbalului s-a scris cu majuscule, în ce mă privește. Rezist tentației să consult arhivele.
Îmi amintesc că Iugoslavia pierdea un meci cu Spania după ce un arbitru (nordic, dacă nu greșesc) muta un fault din afara careului în zona fierbinte. Juanito a ratat execuția dar arbitrul și-a făcut treaba până la capăt, a dictat repetarea loviturii.
Italia trecea de grupe fără să câștige nici un meci.
Germania făcea un meci de salon cu Austria într-un ultim meci care le califica pe amândouă. 1-0 pentru nemți.
Rainea îl elimina pe Maradona.
Italia trecea de Brazilia și Argentina în cea de-a doua fază a competiției. În zilele noastre mă gândeam că  Nea Piți are ceva din Signor Bearzot. Oare câte perechi de boașe o fi avut cel din urmă ca să-l ia în lot pe Paolo Rossi după o suspendare de fix de 2 ani? Poate cei mai fezandați de vreme își amintesc câte „croșeuri jurnalistice” și-a luat antrenorul Bearzot la acea vreme pentru a-l fi selecționat pe Rossi întru asemena circumstanțe. Nu mai vorbim de aspectul moral.
La final, oaia neagră Paolo Rossi devenise „Il nostro bambino d’oro” și tare aș fi curios dacă băiatul ăsta de aur se mai încalță gratis de la fabrica aia de încălțăminte care i-a promis botoșei pentru câte zile o avea.
Franța juca cel mai frumos fotabal cu cea mai frumoasă echipă europeană pe care eu mi-o amintesc, concurând cu slăbiciunea mea eternă, Brazilia. În clasamentul personal, acolo unde suveran este propriul arbitru, Franța reușise să detroneze Olanda anilor ’70. Poate pentru că Olanda e prea aproape de pământul socotelilor exacte și  nu are graniță nici cu Franța nici cu Brazilia. Alt ADN.
L-am urât sincer pe Schumacher, Domnu’ să mă ierte! După ce l-a rupt pe Battiston și o grămadă de oameni se agitau pe lângă trupul inert al celui din urmă, el punea liniștit mingea pe 6 metri și se pregătea să reia jocul. Părea exact genul de personaj pe care propaganda anti-nazistă îl zugrăvea ca fiind emblematic pentru anii cei negri ai holocaustului. Nu-mi mai amintesc o altă semifinală cu un impact atât de mare ca cea de atunci. După cele 90 de minute preungirile începeau după sufletul meu, Tresor și Giresse ducând scorul acolo unde-i era locul, 3-1 pentru Franța.
Dar, cum bine se știe, nu-i sigur că i-ai bătut pe nemți decât după ce s-au urcat în avion. Au egalat, iar loviturile de la 11 metri i-au trimis în finală. Acolo, după cum lumea știe, Italia a făcut dreptate.
Ieri ulciorul s-a spart. Nemții păreau stăpânii jocului dar nu știu ce l-o fi apucat pe cel mai bun om al lor din apărare să-și fluture aiurea brațele în careu. Bănuiesc că omu' n-a văzut niciodată cum juca Kaizer Franz cu o mână legată de gât. Eh!
Și a fost neliniște, emoții și atâtea penaltiuri ratate că era cât pe ce să cred că văd alt meci.
Cum spuneam, nu mi-e clar de ce un ulcior de care ai grijă n-ar merge la râu generații și generații de-a rândul. E simplu, îl duci în mîna dreaptă, îl umpli și ai grijă să nu te-mpiedici în drumul către casă. Ei bine, am mai învățat un lucru: nici o tradiție nu se perpetuează până la capătul vremii.
Că de-aia Germania trece de Italia într-o fază eliminatorie iar Albania se obrăznicește.

Ștefan,
03.07.2016

6 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit cu placere povestea fotbalului. Mi-ai trezit amintiri cand vedeam meciurile in alb si negru. Sa ai o seara frumoasa si sa ne incanti si peste cativa ani cu amintirile tale.

    RăspundețiȘtergere
  3. Să trăiești, Laure!
    Ce vremuri!!
    Mare noroc cu arhivele moderne pe care le accesezi cu un click, două! Am revăzut secvențe din meciuri pe care istoria fotbalului le pune-n ramă ca pe tablourile lui Van Gogh. Oare de ce meciurile de atunci au parfum de tango si vals vienez?
    Apropo, nu sunt rapidist dar vestea că Rapidul n-o să mai existe m-a durut. Tare păcat! Cum o să mai vorbim despre Năsturescu și Greavu? Despre Rică, „frații” Dumitriu și Ionescu? La ce o săi mai raportăm?

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut, Bubu!
    Trist,Rapidul meu este batjocorit, umilit, furat...va ramane acolo, in sufletul meu de copil. In suflet va sta odata cu bunicul meu care ma ducea pe Republici si pe Giulesti de pe la 6-7 ani. Vor ramane in amintirea celor care stiu cum miroase Giulestiul, a fum de locomotiva amestecat cu catranul de pe terasamentul de lemn si cu iarba tunsa proaspat de pe gazonul Rapidului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Salut, Bubulene !
    Ai reușit să-mi răscolești amintirile din adolescență, cele legate de acel CM de la Guadalajara din groapa cu lei în care am nimerit alături de Brazilia și Anglia , acolo unde i-am învins pe cehi, unde le-am facut momente grele englezilor și unde cariocanii lui Pele ne-au cunoscut valoarea de netăgăduit. Și acum regret faptul că Dobrin și Rică Raducanu au fost sancționați de Angelo Niculescu și nu au jucat din motive disciplinare. Poate că ar fi fost altceva, am fi avut motive de mândrie acum, ceva mai mult decât în momentul de față când ne dăm naționala pe mâna unui neamț în speranța că din niște talente individuale vom putea avea vreodată o echipă adevărată care să pună mai presus de orice ...interesul colectiv, ca să nu zic politic - interesul național. Dacă Cristoph Daum va reuși să califice România eu cred că vom avea motive suficiente să organizam un referendum și să votăm ca și Parlamentul și Guvernul să fie formate din nemți. Dar asta-i altă discuție. Scuze. Fac ce fac și ajung tot la subiectul meu preferat. Cât despre fotbal ...eu cred că Portugalia nu merita să ajungă acolo, în vârful ierarhiei europene. Dar... mingea e rotundă iar cărările Domnului sunt numai de el știute. Toate au un rost pe acest Pământ.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eheeei! Ce vremuri! Ce gol marca Sandu Neagu cehilor, Domnu' să-l așeze de-a dreapta lui! Și cum reușea Mopsul să se-nșurubeze între doi brazilieni și să-nțepe beșica către halăul brazilienilor! Mi-aduc aminte, apropo de Mopsu', cum le-a înnodat picioarele la doi englezi (mi se pare că unul dintre ei era chiar marele Bobby Moore) iar mexicanii au dat faza asta de zeci de ori la televiziunea lor.
    Da, mare păcat, mai ales pentru Gâscan.
    Naționala?! Aș risca un pariu: Herr Daum (pentru care am o oarecare considerație) n-o să serbeze un an în România. Pentru că „n-ai cu cine, bă, n-ai cu cine!”. Nu-l văd eu făcând bici, darmite să și pocnească.
    Portugalia?
    Stai pe-aproape, coc acum un articol cu niște gânduri care nu-mi dau pace...

    RăspundețiȘtergere