Despre
Marin, cocoșul jumulit și prețul coincidențelor
Marin de la 3 ar fi zis că „în viață, ca
să ai noroc, îți trebuie și nițică șansă!”
Ar fi putut fi una dintre cugetările lui monumentale cu care ne delecta
acolo, în spatele blocului nostru, la una dintre cele 3 mese de piatră. Remi,
șah, table și dezbateri. Viață socială trainică, relații de buni vecini și,
rareori, mici ciocniri. Nesemnificative. Eram împreună în acel timp. Acum e
altfel. Vremuri stinse de lumea cea nouă de după ’89. Interesant cum noua
societate, plină de libertăți, a diluat sentimentul de solidaritate cu vecinul
și a consolidat pornirile egocentrice din noi.
N-am devenit mai buni.
Un mega-eveniment precum Euro 2016 ar fi
fost subiectul cel gras pe care l-am fi devorat cu desfătare mult și bine.
Marin era un personaj remarcabil.
Mare, corpolent și rapidist. Tăvălit nemilos
de soartă pe chestia asta, suferind amarnic și neputând fi decât vehement,
constant și neînfricat combatant împotriva dictaturii murdare stelisto-dinamoviste
din fotbalul mioritic. Ca să-l „vedeți”: îmi aduc aminte că vedeam împreună, în
groapă, un meci Dinamo-Petrolul, meci pe care Dinamo era musai să-l câștige. Joc
modest, cu Dinamo chinuindu-se jalnic fără să reușească să marcheze. Ei, după
cum știți, situațiile disperate cer măsuri disperate așa că fluierașii au validat
un gol al lui Oneață Augustin dintr-un offside de câțiva metri. Bucurie așa
și-așa în tribune, să fie primit, că mult ne-am chinuit! Singur Marin, în
mijlocul alb-roșilor, răcnea, gesticulând furios, doar d-alea bune împotriva
hoților din Ștefan cel Mare și a arbitrilor vânduți. Nu l-am putut potoli și mă
mir cum am scăpat nesmotociți.
Despre Euro 2016 Marin ar fi spus că a
fost unul dintre cele mai slabe de când vede el turnee finale europene. Poate
pentru că turneul, din perspectiva noastră, a început în umbra falimentului mascat
al TVR, fapt care ne-a văduvit de o bună parte dintre meciuri, poate pentru că
aparenta deschidere către verii de la țară (turneu cu 24 de echipe! în ’72 turneul
final era cu 8 echipe, fir-ați voi de unguri să fiți J!) diluează competiția de dragul succesului financiar,
ori pur și simplu pentru că fotbalul evoluează într-o direcție care ucide fiorul
și poezia. Una peste alta, îndrăznesc să spun că e greu să pui în aceeași oală
o sumă de transfer de o sută douăzeci de milioane de euro, un salariu de trei
sute de mii de euro pe săptămână, interese economice uriașe, mișmașuri grele pe
dedesupt și să te aștepți ca ciorba asta să aibă parfum de flori de camp. Să fim
serioși!
Așa că, ar fi zis el, dacă un meci
precum Germania-Ucraina poate fi socotit ca unul dintre cele mai frumoase ale
turneului, detronând un meci de deschidere care, să recunoaștem, a fost doar
nițel peste satisfăcător (știți voi care) apăi ce alt argument mai vreți? Sau,
în definitiv, cât de atractiv poate rămâne un turneu final în care, într-un
meci cocoșat de așteptări, cele două echipe se screm 90 de minute să pună un un
șut pe poartă și nu reușesc?! Într-o fază eliminatorie, băgați de seamă! Iar
una dintre ele s-a și încoronat. Haide, băăă!! Și-atunci e așa de greu să-ți imaginezi că,
într-un asemena context, valoarea adevărată fie nu există fie e-ngropată de
circumstanțe. Ori coincidențe.
Aici Marin s-ar fi ridicat din nou în
picioare și, cu cei doi ochi puțin ieșiți către co-vorbitor ar fi spus: „coincidențe?
stai să-ți zic io, pă rând: întâi, nu-mi dau seama cum e cu bilele alea din
borcane dar acolo, dincolo de aparenta transparență, e o ceață din care Franța
s-a extras deja ieșită din grupe. Ia uitați-vă la ălelalte grupe și spuneți-mi dacă
mai vedeți cumva o favorită atât de detașată. Doi, dacă io aș fi fost franțuz
și mi-ar fi fost permis sa visez, mi-aș fi dorit ca, după ce m-aș fi distrat în
grupe, să nu-mi fie chiar greu în eliminatorii. O coincidență fermecată care să
îngrămădească toți greii pe poteca ailaltă mi-ar fi mănușă. Și, ce bucurie,
chiar se-ntâmplă!”
Nimeni nu se-așteaptă să se ridice vreo
voce care să-l conteste. Întâi pentru că ar fi greu să găsești contra-argumente
și p-ormă pentru că, atunci când îi ies ochii, noi ăștia, amicii lui, ne-am
hotărât să-l protejăm. „Ai dreptate!”
„Păi normal că am! Sigur, s-au socotit
ei, nu putem defila numai cu alde Islanda și Irlanda până la finală dar putem
ajunge acolo jucând un singur meci adevărat. Mama ei de coincidență! Iar au
avut baftă! Au prins Germania într-o zi de joi și, se știe, joia Neuer are
amețeli. Apoi ia mai vedeți cam cum i-au fluierat arbitrii. O serie de mici
coincidențe ici, o oarecare larghețe colo. Clattenburg?! Păi, după ce-o comite
în finala Champions League, oare cine-l premiază și cu cealaltă mare finală a
anului? Așa că, după tot acest menuet de coincidențe, finala cu Portugalia vine
firesc, precum asocierea bielă-manivelă, nut și pană, La bohème și Charles Aznavour. Dacă mai pui la socoteală și
suprema coincidență din meciul final, accidentarea, cu totul întâmplătoare și
categoric auto-provocată (altminteri nu se explică de ce Mr. Clattenburg n-a
văzut nimic în neregulă la faza respectivă) a celui mai bun om din echipa adversă,
apăi să-mi ziceți voi dacă ați mai văzut o așa echipă băftoasă pe care coincidențele
s-o răsfețe zi după zi. La noi e o vorbă, gazdele au 5% de la arbitri și cât
pot pe parte-ailaltă, oricare ar fi aia.”
Poate că aici Marin și-ar fi tras sufletul
câteva secunde cât să scoată efect maxim din concluzie. Deși, dacă mă-ntrebați
pe mine, nici nu are mare nevoie de lumină specială, toate cele desenate până
acum mi se par grele ca plumbul.
-De-aia, deși mă jur
uneori că nu mă mai uit în veci, îmi tot iau seama și mă amețesc, iar și iar,
cu drogul ăsta care se cheamă fotbal. „Ai sictir!” O fi zis somnolentul zeu al
fotbalului, căzut într-un somn adânc de mai bine de o lună. S-o fi-ncruntat
și-o fi continuat, văzând lacrimile de pe obrajii lui Ronaldo, cu un citat
de-al nu știu cărui om politic de prin consiliul European. „Știu că nu-i tocmai
neobișnuit ca unii să mai urineze în piscină da’ chiar să te piși de pe
trambulină e prea de tot!”
-Și le-a tras-o!!
Acum Marin ar fi
scăpat și o perlă din bogatul nostru tezaur folcloric neoficial. Ceva care s-ar
terminat în „… de franțuji!” În ce mă privește, aș fi privit în jos sfios,
mi-ar fi revenit în minte încântarea cu care-i priveam pe albaștrii anilor 80,
imensa simpatie pe care mi-o inspira Franța lui Platini, Giresse și Tigana și
dezamăgirea din ’94. La vremea aia, în USA, noi risipeam visul unei aspirante
la titlul mondial (Columbia, după spusele regelui Pelé) și dezbrăcam de ifose Argentina în vreme ce cocoșul hexagonez
ratase ocazia să cânte pe gardul american din cauză de Kostadinov, ca să zic
așa. Și de-aia s-a găsit un gazetar de pe la ei să constate că Hagi și țiganii
lui fac senzație la World Cup. De-atunci, să mă ierte Domnul, apropo de fotbal,
mi-a căzut plăcerea-n scârbă și mă râcâie ceva pe suflet când e vorba de
dumnealor. Motiv pentru care, atunci când Eder presăra tristețe din Lille până
spre Andorra și de la Canalul Mânecii până la Lyon am exultat mai ceva ca
atunci când Ilie deschidea balul cu Argentina.
Poate eu aș fi
cutezat să spun că, tocmai din perspectiva justă a lucrurilor, Portugalia este
exact echipa care merita să câștige titlul mai mult ca oricare alta. Trebuia,
nu-i așa, să facă uitate acum, la al treilea meci la un Euro, cele două
semifinale pierdute în fața cocoșilor în ’84 și 2000. Dacă nu după valoare măcar
după modelul din curtea școlii, „ la trei cornere un careu”. Dar, mai
ales, pentru că prea multele coincidențe trebuiau plătite cumva. Și, chiar dacă
nu mereu, se mai trezește o instanță oarecare să facă un anume fel de justiție.
Altminteri, dacă
chiar cârcotiți și bombăniți că vor fi fiind pe continent alte „n” echipe mult
mai bune decât Portugalia, m-aș vedea nevoit să vă dau dreptate. La urma urmei,
n-aveți decât s-o puneți lângă Danemarca ’92 și Grecia 2004.
Așa-i că fotbalul e
frumos?!
Ștefan,
13.07.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu