Ziua de mâine va fi atât de bună pe cât
vei vrea tu să fie.
Poate vei
deschide ochii fără tragere de inimă. Vei fi dormit numai 4 ceasuri sau, norocos ori disperat, 18. Nici
nu contează, întotdeauna primul contact cu lumea pe care-o conștientizezi e
nașpa.
Rău, adică, pentru academicienii
neacomodați.
Mie, unul, în unele dimineți când trag de mine să părăsesc scutecele, două lucruri îmi colorează viața în
roz (culoarea pițipoancelor și a sentimentului că ai noroc în viață): guguștiucii și lumina mierie care se
insinuează printre faldurile perdelei groase de pluș. Guguștiucii pentru că au
chef de-o tăvăleală chiar înainte de a da colțul ierbii, nu așteaptă ghioceii
ca să-și trâmbițeze chemarea și,
risipind visele, nuanța ștrengară a soarelui alungând umbrele din odaie. Zvon de primăvară, chef de viață nouă.
Nu-mi place neam să mă agreseze dimineața,
la prima oră, un soare amendat de nori. Deși, de-ar fi să fim raționali, nu-i
greu să-nțelegem că o nesfârșită succesiune de zile însorite și călduroase, așa
cum suntem tentați să ne dorim, ar
însemna un final incandescent precum infernul.
De fel, ating extazul matinal când se
combină două componente: tonalități de pescăruși cântând ei știu ce (jur că i-am
auzit aici, la marginea Bucureștiului, de nenumărate ori!) și lumina caldă a
soarelui mângâindu-mi ochii când deschid fereastra. De-aicea pornind, știu când
vine primăvara. Și-atunci am trufia să înțeleg ce e aia reînviere. Simt cum
lepăd, zi de zi, o piele șerpească hibernală, lipsită de viață și mă las îmbătat de bucuria că
reînvierea din primăvara asta o să-mi croiască o piele nouă, brodată cu vise și
bucurii neîncepute.
Și de-aia deschid bine urechile odată cu
fereastra matinală. Ca să-mi acordez cântul renașterii cu trilurile primăverii.
Aferim! Să vă fie bine și primăvara asta!
Ștefan,
18.03.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu