sâmbătă, 9 martie 2013

La dentist


„Puteți clăti!”, îți zice dentista cea jună rezemându-se de spătarul scaunului. Scormonea de câteva minute bune molarul ăla rebel și dureros ca naiba. O fi simțit că te dor mușchii din jurul buzelor ori, pur și simplu, vroia și ea să-și mai îndrepte coloana.
Nu-ți place nici un pic să te relaxezi pe scaunul ei, altminteri construit futurist, ergonomic  și, ai zice, numa’ bun să ațipești oleacă după ce te-ai așezat în cea mai confortabilă poziție. Preferi relaxarea în fotoliul tău de-acasă. Hehehe, oare de ce?!
 „Să-mi spuneți când doare!”, repetă ea pentru a treia-patra oară.
Nu doare. Sunt, slavă cerului, anestezice așa de eficiente încât habar n-ai dacă jumătatea aia de gură amorțită mai e la locul ei ori atârnă ca bleaga. Tu, pacientul, nici n-o mai simți, poți să nici n-o mai ai.
Simți nevoia să te angajezi în conversație. Juna stomatoloagă e vorbăreață. Școală nouă, de bună seamă. Pe vremuri, pacientul intra la doctor cu căciula-n mână, răspundea la cinci-șase întrebări, temător și cât se poate de confuz, primea o rețetă și mergea acasă să zacă în liniște. Nu știa ce boală l-a lovit și nici rețeta nu făcea lumină. Se uita ca bou’ la rândulețu’ ăla cu „Diagnostic”, grafica lu’ nenea doctoru’ îl punea-n popou și pe Champollion. Acum se poartă modelul ălălalt. Medicul se simte dator să-l lumineze pe pacient de ce-l doare ce-l doare și ce-ar fi de făcut să ostoim necazul. Pare un fel de parteneriat doctor-pacient. Te-ntrebi dacă e mai eficient? Păi, așaaa, intuitiv, n-aș băga mâna-n foc că da, numai că te face pe tine, ăla cu durerea-n oase, să te simți mai important.
Și conversezi.
„În școala de peste drum am învățat cinci ani” zici tu arătând pe geam.
Juna te privește cu oarecare interes și rotunjește ochii a surprindere.
„Curios cum le așează soarta pe toate!”, continui tu, căzut deodată într-o revelație. „Acu’ îmi dau seama că aproape toată viața mea se-nvârte într-o arie foarte restrânsă. Școală aici, serviciu (ăla mai vechi) la unu-doi kilometri, casa la doi pași. Nu-i de mirare că internetul m-a condus către cabinetul dumneavoastră.” Clar că-i o remarcă de complezență. Nu că n-ar fi adevărat, dar îți zici că te puteai lipsi de-o așa replică, ce naiba, nu-i decât o ședință la dentist, nu o întâlnire cu cine știe ce perspective. Și-apoi taci. Poate că ai fi continuat să bați câmpii, noroc că tanti ți-a făcut semn să te-ntinzi și și-a văzut de treaba ei, scormonind în continuare molarul.
Pe urmă deschizi gura mare și închizi ochii.
Peste drum, pe terenul ăla de sport unde-ți drenai testoteronul și-ți etalai talentul, câțiva puști imberbi băteau o minge. I-ai zărit câteva clipe cât ți-ai tras sufletul. Destul ca acum, în dosul pleoapelor, să vezi alți puști înfierbântați alergând o minge. Nae Pompieru’, Gigi, Hans, Țanu’. Sergiu, Șobi și tu. Sunt vii cu toții, inclusiv Gigi. Mai ales Gigi. Lui nu-i mai poți povesti, dar celorlalți le spui tu la vară, pe terasa aia unde berea-i rece și amintirile calde.
Nu-ți place neam să te relaxezi pe scaunul dentistei. Albinuța aia bâzâie ca naiba, juna perforează canalele cu acele alea lungi și, în general, n-ai nici un motiv să te simți confortabil în vreme ce oarecine se zgâiește în gura ta și tot sapă pe-acolo. Dar, uite scaunul ăsta îți diluează reținerile și-ți mângâie părticica aia de suflet în care trăiesc oameni, vise și comori.

Ștefan,
 09.03.2013   

9 comentarii:

  1. Măcar aveai ce să vezi la juna stomatoloagă? Se mai lăsa şi ea pe client, uşor aşa, cât sa simta bolnavul si el o carne, ceva acolo? Ca doar stăteai si tu ca omul bolnav de masele pe scaunul ăla de la dentist.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nțț!! De loc! Slăbuțică rău, urâțică foc... N-am avut noroc! Ba mai purta și sârmă d-aia pă dinți, când zâmbea aveai impresia că o face tematic, să nu uiți unde ești.
    Hehee! Maia trage cu ochiu' și clatină din cap. „Și voi ca băieții, hai?!”.
    ”Săr-mâna, mamă, zic, vezi bine că vorbim cuviincios, n-am zis nici de d-ăla nici de d-alea”.
    ... a plecat spre bucătărie. Mi s-a părut că aud ceva cu „golan bătrân”.

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi tu cine crezi?!
    Pe tine nu te cunoaște...

    RăspundețiȘtergere
  4. Excalibur, nene Bubule, e la Ţeapă, vizavi de balconu' de tristă amintire de la fostu' CSP. Îl găseşti şi pe net la http://www.restaurantexcalibur.ro/index1.html şi mai au o locaţie prin Lipscani, dar cel mai bine e la Castel, adică unde ţi-am zis, cu Ţeapa. Se mănâncă bine, îţi aduc o copaie plină cu diverse cărnuri şi legume, cu denumiri gen Cina cavalerilor, Orgasmul domniţei şi altele, bere nefiltrată la cană sau alte beri şi vinuri şi la desert îţi recomand globul vrăjitoarei. Mănânci cu mîinile, dar mai nou îţi aduc şi tacâmuri, înainte era doar la cerere, dar primeşti oricum o bărdacă de zeamă de lămâie să speli degeţeii. Comentariile mele se născură din faptul că anul ăsta, carnea era cam grasă şi au adăugat nişte aripioare de pui cam schiloade în loc de mai multe pulpe de pui. Teoretic, e bine să faci rezervare, că e destul de plin.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pardon, balconu' lu Ceaşcă, nu CSP să zic şi eu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Aha!
    Bine de știut! Cum îți spusei, aproape că mă-ncearcă o jenă ori de câte ori se fac propuneri și se expun argumente.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bubuleanule , n-am ce sa-ti fac , n-ai avut norocul meu . Eu am avut parte de un decolteu magistral al stomatoloagei mele . Am uitat si de durere si de fereastra deschisa spre lume. Ma vedeam numai inauntru...Offff ...ce magar pot fi !

    RăspundețiȘtergere
  8. Eeh!
    Știu, și nu de-acuma: băieții buni n-are noroc!

    RăspundețiȘtergere