Simt nevoia să pun lucrurile la punct. N-aș vrea să-mi iasă vorbe aiurea în bloc că aș scormoni prin gunoaie. Vă jur că a fost o întâmplare, eu nu adun plasticele ori dozele de bere de prin tomberoane, Doamne ferește! (cruce pioasă!)
Nea Mitică, crede-mă bre că scăpasem cheile de la casă odată cu punga de gunoi. Și d-aia…
În sfârșit, nu mă crede, treaba lui!
Vouă pot să vă spun: scormoneam după chei și tot găseam una-alta. Un biberon, un pieptene cu ceva fire de păr creț printre dinți, ba chiar și un d-ăla de te protejează de dureri de cap când nu vrei copii. Ei și, tocma’ când dădusem de chei, ce-mi sare în ochi? O hârtie A4 pe care scria, mare, exact titlul de mai sus: la mulți ani, majestate.
Măi să fie, mi-am zis. Cine-i scrie regelui de la noi din bloc? Și mă pun pe citit. Ie-te colea!!
1) Simpatizantul monarhist
“MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA!”
Nu încetez sa afirm acest lucru de mai bine de 20 de ani. Nimic din peisajul românesc actual nu contrazice acest slogan.
Priviți în jurul vostru, oameni buni: într-o lume în care scala valorilor morale este profund alterată de goana disperată dupa profitul material imediat, într-un mediu în care valoarea banilor se substituie cu obstinație valorilor morale, într-o lume în care la fiecare colț de stradă a răsărit un club în vreme ce puținele biblioteci și-au închis ușile pentru cei care încă mai iubesc cartea, într-o societate care cultivă tupeul sufocând bunul simț, impostura în locul valorilor adevărate, plaga minciunii care ucide încet și sigur dragostea și respectul pentru adevăr, violența verbală în detrimentul argumentului rațional, forța în locul blândeții, decăderea în manele în locul fiorului de suflet al muzicii adevărate, în lumea în care oameni săraci amestecați în cloaca politică actuală se chivernisesc spectaculos în numai câțiva ani, în lumea asta, dragii mei, nu vedeți oare că singurul reper moral nealterat, unicul reazem adevărat pe care se poate reclădi viitorul nostru, al copiilor noștri este Maiestatea Sa si Regalitatea?! Cât de orbi să fim? Cât de refractari la adevăr și cât de subjugați de ticăloșie am devenit de când neamul românesc și-a pierdut busola dreptei căi?! Cât oare vom plăti tribut jocului murdar al istoriei care ne-a otrăvit existența cu blestemata ideologie bolșevică, cu abjecte personaje impuse în fruntea nației, conducători care ne-au murdărit istoria și ne-au trimis la coada națiunilor demne?!
Treziți-vă, oameni buni, istoria nu are sentimente. Nu lăcrimează după Ana lui Manole și nici nu se înfioară la mesajul plin de sensuri al Mioriței. Istoria e cronica existenței fiecărui neam, povestea adevarată a măreției ori decadenței naționale, cea care consemează dreptul la perenitate ori garanția dispariției depline. Istoria, dragii mei, nu iartă si nu are răbdare.
Alegeți calea cea dreaptă, alegeți cinstea, onoarea, demnitatea și credința.
Așa să ne-ajute Dumnezeu!
Nota personală: o fi Viorel de la 7?
Ăsta merge la biserică mai des decât odată pe an, ca toată lumea, de Paști. Acu’ pricep io de ce zicea el că toți ăștia de prin politica de azi trebuie bătuți cu biciu’!
Da’ știi că le zice bine? De ce să nu alegem astea, de le zice el?! Că se vede cu ochiu’ liber cum se tot ticăloșește lumea!
Republicanul anti-regalist
Nu am inventat noi Republica. Istoria însăși a născut aceasta formă superioară de organizare a conducerii unui stat. Nu întelegeți? Istoria pare un organism viu, hrănit de comandamentele, de necesitățile firești, continui, ale progresului omenirii. Mai vreți șefi de trib? Mai vreți feudali atotputernici cărora să vă supuneți și cărora, poate, să le cedați “dreptul primei nopți”? Vă e dor de închinare la o singura voință, ati vrea să renunțați la dretpul vostru de a vă decide singuri soarta? Că vor fi existat și regi luminați?! Fără îndoială. Dar dacă pieptul vi se umflă invocându-l pe Mihai, Ștefan ori Bunul Alexandru, asta înseamnă că trebuie să uităm plaga fanarioților și hoțiile atâtor domnitori nedemni care, în virtutea dreptului lor suveran, și-au rotunjit averile înrobind sărmanul popor român?!
Știu, cei iubitori de trecut apus, cei slabi de înger care preferă să întoarca fața istoriei de azi vor invoca monarhii care au rezistat cu abilitate trecerii timpului. Dar, vă rog, aveti bunătatea și spuneți-mi: oare ce rol mai au ei în viața publică, a destinului propriilor națiuni?! Nu vedem oare că sunt doar vetuste piese ale unui décor care nu mai e deloc actual?
Maniere alese și aere princiare. Ținute solemne și protocoale. Politețuri cu ștaif în dosul cărora sunt reprimate sentimentele adevărate.
Nu cedați amăgirilor meșteșugite, nu vă lăsați amețiți de vorbe frumoase. Nu-i greu să fii dichisit, să privești prostimea de sus, să fii moralist când conturile-ți sunt pline cu roadele poporului ăsta amărât căruia, de-a lungul secolelor, li s-a tot furat dumicatul de la gură și peticul de pământ din câmp pentru a rotunji domeniile regale.
Nu, noi nu mai vrem regalitate și voință unică. De prea multe secole istoria a validat democrația, dreptul oamenilor mici sau mari de a decide pentru ei înșiși.
Nu noi am inventat Republica și dreptul la o existență democratică. Noi doar clamăm acest drept și nu le vom permite să ni-l interzică. Azi lumea e mică. Doar un clic ne desparte de ograda vecinilor din New York, de exemplu. Ori Paris, Roma și Berlin. Popoare demne care au ales calea propriei voințe istorice.
Traiască Poporul, Trăiască voința lui suverană!
Nota personală: Nici vorbă de Viorel! Sigur e Remusică de la 3. Băiat subțire, cu școală. Tac-su’ șef de sindicat pe la Republica, mă-sa bibliotecară. Păi n-are dreptate? Dacă nu ne furau ăștia și cenușa din vatră vă dați seama unde eram noi acu’?!
Republicanul roșu, cu față umană
Regalitatea este o instituție anacronică.
Umanitatea este condamnată să găsească soluții moderne de organizare statală. Veacurile trec și, în marșul său către un viitor luminos omenirea aruncă la coșul istoriei rebuturile, acareturile care ocupă loc degeaba într-o “gospodărie” istorică, piesele care blochează mecanismul inexorabil al progresului. Regi ori mai știu eu ce conducători mesianici, determinanți, decisivi în bunul mers al unei nații? Sa fim seriosi!! Mai degrabă lipitori care sug vlaga poporului muncitor.
UN rege suveran? Nu!
Un partid puternic, serios, exponent al maselor, un mecanisam de stat adevărat, aparat al partidului ca exponent al voinței democrate a poporului muncitor, DA!
Trăim, inevitabil, unul alături de altul. Umăr lângă umăr, puternici doar împreună. Nici o realizare notabilă nu poate fi rodul trudei singuratice. Poporul este o conștiință COLECTIVĂ! Poporul, în numele dreptului său colectiv la demnitate, strâns unit în jurul partidului care-l reprezintă. Partidul acesta există, măi dragilor! Un partid în slujba voastră, care, vă promit, nu va mai trăda idealurile sfinte ale… (neinteligibil, din mulțime se strigă: “nu mai da din mână, nu mai da din mână”!!
Nota personală: Kowalski de la 5!
Sigur e el! Nu degeaba zicea nea Avram, Domnu’ să-l țină de-a dreapta lui, că nu Kowalski îl chema pe tac-su ci Ilici Ilievici Kovalinin. Ehee, lumea-l lua în râs pe săracu’ nea Avram!!
Păi, dacă stau să mă gândesc, nici nu bate câmpii Kovaliu ăsta. Adică ce?! E de rău ce zice?! N-a fost bine că partidu’ ne dădea case, loc de muncă și bilete de sindicat la Sovata?
Democratul liberal
Fostul regele a trădat.
Știu din sursă sigură că îi stătea la îndemână să oprească ofensiva hoardei roșii, însă a preferat un trai călduț în Elveția. Și pe unde-o mai fi fost.
Vorbim de demnitate? De ce ar fi „demnitatea” atributul exclusiv al regelui și regalității?
De ce? Uitați, oare că, de-a lungul milenarei noastre existențe pe acest pământ, pe acest teritoriu în formă de inimă, poporul a fost cel care N-A DEZAMĂGIT NICIODATĂ? Atunci când un rege, domnitor ori voievod bicisnic, a trădat cauza neamului ori, în cel mai bun caz, nu s-a ridicat la înălțimea chemării sale, ați uitat că cei care au dăinuit au fost cei neștiuți, meniți să țină trează flacăra existenței neamului?! Onorați poporului român, el este demn și curat acolo, în vatra sufletului său pe care nici o încercare nu l-a alterat. Demn e doar poporul, în esența lui.
Apropo de rege și de menirea lui: cum credeți că s-a simțit săracul popor român părăsit de cel care trebuia să stea pavăză în calea vitregiilor?
Ori, poate, trenul cel plin cu valori care-l aștepta cu cărbunii sfârâind în locomotivă, trenul care urma să-l ducă, bine mersi, în raiul financiar din Elveția, o fi fost o perspectivă mai frumoasă decât crucea grea a demnității de fruntaș al românilor?
Pe de altă parte, dați-mi voie să răspund celor care ne acuză de lipsa de respect pentru valorile neamului, pentru trecutul istoric căruia toți trebuie să-i aducem cinstire.
Nimeni nu respectă trecutul mai abitir ca mine. Dar, vă rog, nu denaturați sensul simplu, direct al cuvantului. Ce înseamnă “trecut” în accepțiunea domniilor voastre? Poate că vă este indiferent, însă eu voi refuza cu demnitate să amestec moștenirea zilelor acelea glorioase în care națiunea noastră era respectată sub principi, domnitori luminoși în gândire, în vorbă, în fapte, cu prezentul lipsit de măreție, ba chiar insignifiant al celor care se pretind a fi exponenții direcți ai acelor vremuri. Nu amestecați lucrurile, domnilor! La urma urmei, știți prea bine, poporul a dat dovadă de atât de mult respect încât iată, „casa regală” se lăfăie acum în averi la care, în urmă cu 25-30 de ani, nici nu visa. N-ar strica, la o adică, să se bucure în liniște și discreție totală de condițiile pe care prea îngăduitorul popor român i le-a creat. De ce mă blamați că n-am căscat gura la discursul unui personaj pe care istoria l-a scos în afara rândului? De ce ar fi fost de preferat să-mi irosesc timpul ascultând spusele unui domn nonagenar pe care istoricii doar din deferență îl menționează? Nu știu ce a spus, nu mă interesează dar, dacă a fost în nota celor care se perindă zilnic pe la tribuna aia, sigur n-am pierdut nimic.
Cum oare să-mi permit să uit grija pentru poporul pe care-l conduc EU în zilele noastre ?! Cine oare ar mai purta lupta neobosită pentru împrumuturile deja făcute și cele neapărat necesare mâine-poimâine? Pentru că uite, e necesar să înțelegem că vremurile de azi nu mai sunt ca cele de ieri. Toată lumea știe, iarna nu-i ca vara.
Să-ți fie rușine, Pat…..(microfonul se întrerupe, o doamnă blondă din alaiul oratorului a călcat cablul cu tocul cui). Țig… împuți…
(Cineva de încredere, din spate, îi dă o portavoce și-i șoptește: “intră-n sediu”!!)
La portavoce: „ Nu uitați, ROȘIA MONTANA GOLD CORPORATION”!!, și intră-n sediu.
Nota personală: N-o fi Lemonel?! Ori Limonel, dracu’ să-l pieptene! Parcă așa-l porecliseră alde fi-miu pe ciudatu’ ăla care umbla numai în portocaliu și care a fost dat afară luna trecută de la primărie. L-au prins, zic vecinii la ședințele de bloc, când lua șpagă ca să-i lase pe unii să vândă tricouri cu o portocală pe piept și cu o săgeată galbenă pe spate. Pervers rău, nenicăă!
Epilog
Mulțimea e în delir.
De fapt, corect ar fi să vorbim de mai multe mulțimi.
Una dintre ele a reușit, contrar uzanței, să stea trează în băncile unei instituții în care condiția șezătorului obișnuit este moțăiala. Întreruptă doar din când în când de obligația de a vota la patru mâini și, cu alte ocazii, de a se solidariza la câte un boicot. Poate știți, poate nu știți, boicotul e arma politică glorioasă și eficientă cu care mulțimea de care vorbim eutanasiază poporul pe care-l reprezintă. Nu-i singura armă, desigur. Ar mai fi incompetența, minciuna, furtul din buzunarul cetățeanului , arătatul colților și mârâitul permanent la adresa celor care fie nu vor să cedeze ciolanul, pe de o parte, fie salivează poftind la același ciolan, pe partea ailaltă.
Toți indivizii din mulțimea asta trează a înțeles că e de bonton să se afle acolo și, dacă ar da Domnul ca vreun pițigoi de reporter să le pună microfonul sub nas să emită vreo două propoziții repetate conștiincios acasă, în vreme ce-și legau cravata. Chestii despre respect și demnitate, istorie vie, mă rog, aiureli de vorbe care, credeau ei, nici nu mai sunt în lexiconul limbii romane.
În vremea asta, o altă mulțime, nu din cale afară de numeroasă, îl ovaționa pe rege și alaiul regal. Decent, zâmbind cu toți dinții la cameră și exprimându-și, cu morga unei clase de care mai toată lumea a aflat doar de la memorialul ăla de la televizor, poziția față de un asemenea eveniment istoric. Aclamații deferente, aprecieri elogioase, încântare fără de margini față de fețele regale de prin toate cele patru zări, fracuri, cape, rochii impecabile și protocol adevărat. Pe imaginea de la Tv, trece, cu distincție, în planul doi (de la dreapta la stânga), o potaie maidaneză mioritică. Neam de neamul ei regalistă, cum haita mă-sii să rateze un așa eveniment?!
Pe scurt, un fel de “Regele și Patria”.
O a treia mulțime tropăia proletar și-și exprima adeziunea totală la programul inovator al partidului, chezășia propășirii membrilor de partid și a neamurilor lor. Mama lui de rege! Anacronicu’ naibii!
A patra mulțime se încinsese progresiv la flacăra discursului de la Cotroceni. La final, câteva caschete au fost aruncate peste-un gard, frânturi de cuvinte neinteligibile (cum ar fi: ieș… ară, ja… …nară!!, ori “nu vrem Kent, nu vrem valută”… oh, pardon, asta era din alt film!!!) sugera nemulțumirea oamenilor că, în discursul iubitului conducător, fuseseră evitate cu grijă cuvinte simple ca”salariu” și “pensie”.
Epilog final (sic!)
Până la urmă, consecvenți în inconsecvența lor patologică, membrii celor patru mulțimi au eșuat care pe unde le-a fost mai cald:
Vreo 322 de membrii ai caracatiței… scuze, parlamentului s-au reunit la o șuetă la subsol unde și-au reafirmat dragostea pentru adevăr, motiv pentru care au decis să susțină cu toții un proiect de lege care să reglementeze o realitate palpabilă dar lăsată de izbeliște: independența deplină a actului de justiție. Legea în cauză ar trebui să menționeze, într-un prim articol, că justiția nu mai e deloc oarbă ci doar facultativă. Un al doilea articol ar trebui să bată-n cuie o chestiune care le stătea de mult pe suflet: un om politic care se mai adapă și el, ca orice om, la țâța generoasă a bugetului nu se cheamă că fură, ci doar drenează un organism bolnav. Că doar toată lumea știe, de exemplu, că, în vechime, bolnavului i se lua sânge…
Opt șefi de cabinet au trecut pe la secretarele lor să le coasă un nasture la prohab;
vreo două doamne din lumea subțire acasă, la mansardă, își spânzurau pe umeraș ținuta de ceremonie, într-un melanj de visare și satisfacție, căci tare flămânzitu-le-a sufletul lor de regaliste resemnate;
niscai instalatori și maiștri fochiști, după ce și-au pus deoparte banii de pâine, au tras la bodega din colț unde Dorel și nea Gogu deja mătrășiseră câte opt coniace de Vrancea;
câțiva băieți în uniformă (fără cascheta) s-au adăpostit de reducerile salariale la câte-o cotitură unde nu curge șuvoi da’ tot mai scapă ceva picături
În general, a fost o chestie faină, mama ei de viață!!
Semnat: Voayeur-ul de la pagina 69
26.10.2011, mai pe seară
Nota personală: dracu’ să-l ia de subversiv, că m-a amețit de tot la cap!!
Duminică ies și eu la bârfa din fața blocului, fac cinste cu două pungi de semințe și patru beri la PET și nu mă las până nu-l aflu, mama lui de parșiv!!
Buna seara , Stefane !
RăspundețiȘtergereMi te imginez pe tronul majestatii sale , in postura unui regizor de film ...unul bun , romanesc , asa cum mi-as dori sa vad . Un film ca cel pe care l-am avut in fata ochilor , pe care l-am savurat scena cu scena , daruit noua de tine aici . N-am banuit ca ai un talent atat de izbitor in manuirea ironiei la adresa unei societati atat de divizata , ipocrita , ajunsa intr-un asemenea hal de decadere morala incat , iata nu mai devreme dar nici mai tarziu decat azi , mai auzii o traznaie . A celor de pe Valea Jiului ce s-au declarat la recensamantul mult discutat in ultimele zile , DACI ! Da , fraticule , DACI ! Poate alteta sa ar avea in vedere o intoarcere in istorie , dar eu sunt convins ca NU ! Luciditatea cu care ni s-a adresat este una de bun simt . Nu mi se pare ca ar dori sa revina la putere , nu cred ca se gandeste la reinstaurarea monarhiei la noi , cu atat mai mult cu cat domnul Duda a candidat la pres'dentie mai deunazi si a avut aprobarea ilustrului sau socru . Cat despre delirul unora care viseaza la o revenire a unor vremuri demult fumate , eu il consider oarecum un simptom al crizei pe care o traversam cu totii . Oricum , te felicit Fanele , pentru minunata trecere in revista , atat de inspirat , a principalelor momente ale istoriei noastre recente .
Să trăiești, Răducule!
RăspundețiȘtergerePăi, frațicule, asta cu regizorul s-ar aplica amicului tău John, Domnul să-i dea scene largi, critici bune și săli pline zi de zi!!
La mintea mea, mai degrabă, s-ar aplica ce-mi zicea soacră-mea mai alaltăieri, când s-a-ntors de la biserică: singurul lucru serios din viața asta e să ai grijă când te-ncalți, să nu-ți pui șosetele invers! Tot ea zicea că i se fâlfâie pe cine-njură seara, la culcare, când își spune rugăciunea, fie el președinte ori ditamai regele. Cică nu crede că-o să-i umple vreunu' frigiderul ori o să-i facă cinste cu o ieșire la Sovata.
De asta cu dacii acum aflu, drept să-ți spun.
Mă duc să-i zic și soacră-mii, precis o să-mi scoată ochii că n-o luam în serios. Îmi tot zicea, cam de când se zvonise că o să ne calce recensământul zilele-astea, că visează noaptea un barosan cu fustă, sandale d-alea, coif cu panaș și sabie scurtă. Și cică mai vede o piață largă, largă și mulțime de cetățeni urlând „Marcus Aurelius!! Marcus Aurelius!!”.
Gata, m-am întors! Credeam că soacră-mea bate câmpii. Nu, nenică, e pe bune, nevastă-mea are strămoși romani, e clar!
Era mai ieri o emisiune pe Discovery, unde cineva afirma ca diferenta intre oameni si roboti este mai mica decit ne putem imagina. Altfel spus, 99% dintre oameni transmit in 99% din cazuri numai ce spun altii, fara nici o gindire originala. Cam asa si cu cele patru multimi... Oamenii se uita in gura altora care le vintura idei iar ei, in loc sa gindeasca pentru ei, baga in gusa de-a gata pe nemestecate, se declara fitosi regalisti sau republicani, il injura pe rege sau il aclama, depinde de cum au dormit in noaptea de dinainte si cum le zice la televizor cine trebuie. O galeata si un kil de cartofi sau un caltabos la colt de strada le va schimba oricum parerea dupa cum va bate Vintu... Si ma intreb: cit de corecta este egalitatea in dreptul urnei de vot?
RăspundețiȘtergereȘtii, Cătălin, e o emisiune pe TVR2 cu un individ îmbârligăcios, unu' mustăcios chitit pe intrigi care macină relațiile dintre vecini, dintre neamuri, în special pe la țară. Habar n-am cum îl cheamă. În una dintre emisiunile lui, am văzut o familie de țărani ardeleni care răspundeau la... era să zic întrebările lui, dar, de regulă, nici nu sunt întrebări, sunt stimuli. Și să te ții reacții la cei doi, nenică, soț și soție. De fapt, doar din partea ei, el doar râdea ca proasta-n târg și emitea câte-un „Îdaaa!!”. Ea, în schimb, turuia non stop și țin minte că mi-am zis, privindu-l pe nătâng, că nu-i de mirare c-a uitat să vorbească, săracu' de el! Ea era stăpâna vorbelor, el avea dreptul deplin să dea din cap.
RăspundețiȘtergereAșaa... și ne povestea șefa cum a devenit cazul cu păpucii de la Băsescu. Adică, vezi bine, nu se poa' ca să treacă scrutin de alegeri fără o pungă cu ceva electoral acolo. Fie ea galbenă, portocalie ori albastră, nu se cade să refuzi ce ți se dă din toată inima, nu?! Păi cum?! N-o credem? Numa stați oleacă și v-arăt păpucii de la Băsescu! ne zice tanti și dă o fugă undeva prin spate de unde se-ntoarce cu o pereche de ghete.
- Ei, uite, zice stimulantul cu microfonul. Și l-ați votat?
- Ei l-am votat pe dracu'!! răspunde țața cu aplomb, mirată de-așa-ntrebare. Păi ce-s proastă?! Io zic ca ei și fac ca mine, că nu-s tută!
Parcă-l și văd pe Pristanda în monologul din casa lui Tipătescu, când ne povestea de sfatul nevestii:„Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând!”
...la întrebarea din final: este.
N-ai ce face, nu te poți întoarce în timp.
Se presupune că masa de oameni semi-tembeli s-ar tot reduce pe măsură ce atâtea și atâtea mijloace de educație înfloresc în jurul nostru. Și că d-aia omul de azi e mai deștept decât cel de ieri, ca să nu mai vorbim de cât de dezghețat o să fie ăla de mâine!
Numa' că la noi parcă-i pe dos, mama ei de treabă!