marți, 24 mai 2011

FĂNUȘ


    N-am fost niciodată la Grădiștea-de-sus, colț cu drumul de Brăila. De azi dimineață mă-nvăluie gândul că trebuie să-i calc ulițele cu tălpile goale, vara.

Nu mi-l pot închipui altfel decât ca pe un sat bântuit de duhurile Bărăganului, stârnite de dogoarea verilor cu balsam de mere coapte și de cerbicia iernii, cea cu biciul crivățului plesnind în florile din geam. Cum să fie altfel? Că doar îi frate bun cu locul în care m-am născut.  Bărăgan acolo, Bărăgan aici. Închid ochii și-mi încolțesc sub pleoape casele și ulițele satului meu. Aici e biserica, împungând albastrul cu degetul sumețit al turlei. Peste drum, școala buchilor copilăriei mele. Colo-i Sfatul, alături râpa cu drumul veșnic colbuit, Golgota pe care pălmașii înnegriți de soare o urcă în fiecare dimineață, în drum spre calvarul lor fără de sfârșit: îmbunarea lutului pentru ca patul lor cel veșnic să fie cald și primitor. Trudă, sudoarea care-ngrașă brazda.
Și totuși, trebuie să simt glodul sub tălpi și să miros gutuile din Grădiștea. Să pipăi uluca de la drum și să deschid ochii mari spre ușa casei care l-a crescut pe Fănuș. Să pricep unde a-ncolțit vârtejul cuvântului răsucit precum pleata cea bălaie a codanei, să mă las pătruns de înțelesul cald al metaforei la ea acasă, să-mi las o lacrimă sub durerea streașinei.
Mă voi învrednici să merg la casa lui părintească.  
Căci azi-noapte s-a zburătăcit prin Bărăgan un vânt pustiu, scuturând ciulini, îngălbenind iarba verde și alungând lumina din flori.  Unde-i Fănuș? A întrebat de sufletul lui, bătând în poarta casei unde s-a născut, cutreierând străzile Brăilei și încrețind spuma din valurile Dunării. N-a luat seama la trupul lui martirizat de suferință. Ce să faci cu o mână de lut în lumea spiritelor albe? Știa el, vântul, că trupul putea fi oriunde. Sufletul lui larg cât Bărăganul trebuia cules din colbul câmpului, din ulița Brăilei.
A plecat Fănuș Neagu.
Vrăjitorul cald al vorbei, geniul metaforei românești. Fiul răsfățat al limbii române s-a mutat Dincolo. Ca să îmbogățească lumea cea albă cu încă un spirit alături de prietenii lui Tomozei, Nichita, Băieșu, Puca, Hagiu...
Freamătă a jale frunza-n păduri, Dunărea curge-n lacrimi la Brăila.
Iar sărăcim...

Ștefan,
24.05.2011

16 comentarii:

  1. Buna dimineata, Bubule !
    O frumoasa zi de plina primavara poate fi, iata , trista . Ploaia de aseara sa fi fost parerea lui de rau ca s-a desprins de cele pamantene , pentru a se adauga celor pe care-i vom aprecia mai mult decat in timpul existentei lor terestre ?
    Colbul drumului brailean , colbul drumului ialomitean , ciulinii Braraganului , vantoasele iernii oprite in flori de gheata ...toate adunate vor face frumusetea sufletelor mereu in asteptare . Felicitari , Bubule , pentru omagiul ce i-l aduci acestui inger al carui strigat se va auzi vesnic .

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte sensibil descris sentimentul care ne incearca pe toti cei care l-am apreciat, acum cand a plecat la Cer inca un spirit viu al romanilor. Cred ca face parte si el din suita celor care l-au facut pe Blaga sa spuna: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat"...

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc pentru acest omagiu.
    Îţi mulţumesc pentru că m-am născut în Brăila şi deşi nu am crescut "la ţară" , ci m-am numărat printre "frumoşii nebuni ai marilor oraşe", maestrul Fănuş e o piatră de referinţă măcar pt cei din Bărăgan.
    Pentru că decenţa vorbelor tale a răspuns decenţei în care el a ales să se stingă.
    Pentru că el nu-ţi mai poate mulţumi acum prin fermecături de cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa speram ca Dumnezeu il odihneste in pace, fara chinurile fizice din final. Am pierdut probabil cel mai frumos nebun al cuvintelor noastre de dupa Nichita. Ce ma deranjeaza este ca ieri nu s-au oprit asupra stirii toti neavenitii astia si au continuat cu aceeasi nesimtire si indecenta planul lor de imbecilizare...
    Bine scris. Bine ca ai scris

    RăspundețiȘtergere
  5. Seară bună, Răducule!
    Mai pierdem un reper, din păcate. Mă gândeam că trece viața prin noi, pe lângă noi și de prea puține ori cheltuim timpul nostru pe ceea ce contează cu adevărat.
    Nu sunt un cititor asiduu. Nu mai sunt. Paradoxul vieții libere într-o societate deschisă. Pe vremuri, când regimul cel detestat încerca să ne ucidă conștiințele îngrădindu-ne opțiunile munceam puțin și citeam mult. Azi muncesc.
    Nu prea am habar de literatura românească a zilelor noastre. Poate că aș greși minimizând aportul actualei generații de scriitori. Poate că generațiile de mâine vor deplânge dispariția celor care creează azi.
    Dar, ia privește: Preda, Nichita, Sorescu, Păunescu, Barbu, Băieșu... îmi țin respirația! Ce bucurie, nu-i așa, că le-am fost contemporani?!

    RăspundețiȘtergere
  6. Bună seara, Dan!
    Dincolo de imaginea idilică a satului și a țăranului român înfrățit cu natura și veșnicia este o mare de suferință și, din când în când, câte-o rază de soare. Câte-un zâmbet.
    Oh! Lasă... altă discuție...
    Uneori mai ies cu prietenii, vara, la un pescuit de azi pe mâine. Dincolo de sate, de garduri, ulițe și case, dincolo zgomotele gospodăriilor și lătratul câinilor, tolăniți pe spate, cufundați în adâncul cerului... acolo simt eu veșnicia. Ai dreptate, la o adică. E mai aproape de sat decât de stresul metropolelor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bună seara, Laurențiu!
    Nu ai de ce să-mi mulțumești! ȘTIU sigur că aceleași gânduri, poate în altă formă, te-au încercat și pe tine. Și pe mulți, mulți alții.
    Eheeii! Brăila!
    Brăila are un suflet aparte. O fi Dunărea, oare?!

    RăspundețiȘtergere
  8. Bună seara, Cătălin!
    Cred că sufletul nu doare. Doar trupul.
    Cred cu adevărat că acolo nu e tristețe ori păreri de rău. Pentru că acolo unde a mers Fănuș trebuie să fie locul luminos. Altfel de ce Domnul i-ar fi hărăzit harul îmblânzirii vorbelor în imagini atât de frumoase?

    RăspundețiȘtergere
  9. Mulțumesc tuturor că v-ați alăturat aici gândului meu.
    Știu, suntem triști că tot mai mulți dintre cei buni se mută Dincolo.
    Rămânem săraci de ei, dar îmbogățiți de comorile pe care le-au lăsat în urmă.

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bubu,

    Nu stiu cum sa il descriu pe Fanus

    Frumosul nostru nebun, cel care s-a retras in sine disociindu-se de tot putregaiul societatii romanesti. Prozatorul care ma linistea atunci cand mai citeam ceva scris de el, cand apucam. Nebunul nostru care ne facea sa citim pe nerasuflate ceva iesit din gandurile sale. Nebunul fara scoala au spus multi, invidiosi pe talentul sau. Frumosul nostru dat la o parte de o socitetate culturala romaneasca, geloasa pe ce transimteau scrierile sale. Cuvintele lui Fanus, daca ar fi trait in timpul miscarii legionare, sigur ar fi facut parte din aceasta, atat de mult a iubit Romania , ca de altfel toti marii scriitori. Despre cei care l-au dat la o parte, nu stiu nimic despre de acestia, cine sunt, ce au scris, nici nu ma interseaza daca mai traiesc.
    De Fanus imi voi aduce aminte mereu, cu placere, cu emotiei.

    De ce ne mor nebunii Bubule?

    Poate ar fi mai bine sa ne fie lasati in pace, sa fie nemuritori.

    RăspundețiȘtergere
  12. Bună seara, Laure!
    Frumoasă pledoaria ta.
    Frumos gândul care-l scoate din lumea celor care mor.
    Cum ziceam și nițel mai sus, Fănuș n-a murit, crede-mă.
    A plecat doar un ghem de humă în care Domnul a binevoit să pună harul gândului sprințar, al bucuriei de a trăi și al văzului cel ascuns celor care cred că văd dar se înșală.
    Ai mâncat (și, poate, o mai faci și acum) fotbal pe pâine. Dincolo de operele sale spumoase și originale, imaginile din publicistica sa sportivă sunt inegalabile. Ca un foc de artificii în curtea bisericii.
    Fănuș a scris cronică sportivă până când nici lămâile și nici Emetiralul nu mai aveau efect. Prea mare era greața.
    Am căutat în bălăceala asta virtuală numit google un interviu cu Fănuș. Floare la ureche pentru oricine ar vrea s-o facă. Îmi permit să citez două-trei pasaje dintr-un interviu realizat de Justin Gafiuc cu mai puțin de 3 ani în urmă, într-o rezervă de spital. Pe după cotitura uliței, se vedea coasa urâtă a cancerului.
    Ia uite aici esențe de om inteligent și spumos ca un vin bun băut cu prietenii la ceas de seară:
    „Rapidul de azi arată ca un mărfar plin de grohotiş. Nu opreşte nici în gările mari, nici în gările mici. Se duce direct în prăpastie. Hai să-ţi citesc un pasaj din ce am scris cînd s-au împlinit 50 de ani de la înfiinţarea clubului: Rapidul e o taină cu ochii de fum, o gîlceavă veselă, zîmbetul ce-ţi răsare în colţul buzelor cînd mergi cu familia la fotograf.
    Rapidul de care vorbesc eu însemna acea lume care tînjea să iasă din mahala la oraş o dată pe săptămînă, sîmbăta sau duminica. Era vremea romanţei şi a lăutarului de taină. Acum e vremea manelelor.”
    Îți mai spun odată, Laure: pentru cei care au inimă să simtă și cuget curat, Fănuș n-a plecat.
    S-a retras, discret, în dosul cortinei, fără să aștepte aplauzele nimuricilor, reafirmându-și crezul:
    „ "Îmi place seara asta în declin / Un măr, o carte, un pahar de vin".

    RăspundețiȘtergere
  13. Imi permit sa scriu si eu cateva randuri. Desi nu l-am citit pe Fanus Neagu, desi nu am citit si nu citesc ziare sportive iar in ultima vreme citesc doar cataloage de produse( of , of ). Si muncesc, ca si tine Stefan, ca si voi toti.
    Spun doar atat: Odihneste-te in pace Fanus Neagu!
    Si sa stii, presupunand prin absurd ca doar prietenii mei de mai sus au scris atat de frumos despre tine , cu atata sensibilitate pe care greu mi-am inchipuit-o caracterizand barbati care stau pe stadioane, viata si opera ta au insemnat ceva.
    Pentru ei , cu certitudine!

    RăspundețiȘtergere
  14. Bubu,
    acum iti spun pentru prima oara , eu tin cu Rapid de camd aveam 10 ani. Sa il parafrazez pe Fanus;
    De acum inainte de cate ori am sa merg pe Giluesti am sa " mă opresc să fac o plecăciune în faţa lui"a locului unde stiam ca sta si unde il vedeam mai mereu.

    RăspundețiȘtergere
  15. Trebuia, desigur, o adiere caldă şi un parfum de femeie.
    Mulţumesc, Teo Dora, pentru graţia rândurilor tale.
    Nu te lua după preocupările lor macho, te asigur că mai varsă şi ei câte-o lacrimă când emoţiile dau pe-afară...

    RăspundețiȘtergere
  16. Laure, suferinţa suporterilor rapidişti este emblematică.
    Cei care ţin cu Rapid îşi testează necontenit limitele răbdării şi al frustrărilor perpetue. O victorie e cât o nuntă, o înfrângere e ca o fractură a sufletului.
    Pe de altă parte, mi-e greu să înţeleg înverşunarea cu care un suporter face dintr-o echipă de fotbal icoana la care se închină, subordonându-i oricare alt plan al existenţei personale.
    Cum să-ţi iei viaţa pentru că a căzut Craiova în B!

    RăspundețiȘtergere