Deunăzi mă uitam pe geam. E un fel de automatism care se repetă, invariabil, de câte ori mă trezesc. Îmi întind oasele, evaluez cam ce stare de spirit mă animă în dimineaţa asta, cobor din pat şi trag draperia groasă care mă ajută să prelungesc, în mijlocul zilei, iluzia nopţii. Deschid geamul, fie numai pentru cele cinci minute necesare unei vizite la baie. şi, inevitabil, mă uit afară. Dincolo de diferenţele făcute de vreme, mă „desfăt” cu acelaşi peisaj de peste treizeci de ani.
Oh, ba nu, greşesc!
Doar perspectiva e aceeaşi, elementele care compun decorul s-au tot schimbat de-a lungul timpului. De-o parte şi de alta a ferestrei.
Pe dinăuntru, personajul evoluează. Sau, dacă vreți, crește. Sau se maturizează. Oof, mă rog, poate îmbătrâneşte...
Pe dinafară, puii de castan pe care-i sădeam acum mulți ani au crescut. Pe stradă sunt din ce în ce mai multe maşini. Agresiunea decibelilor e din ce în ce mai stresantă. Până şi vecinii s-au schimbat. Cei cu care săpam gropile pentru rădăcinile pomilor au albit. Şi au nepoţi, ca şi mine.
Dar nu despre ei vreau să vorbesc.
Ci despre ce avem şi ce pierdem de-a lungul timpului.
Ooh, iar greşesc. Nu „ce pierdem” ci „pe cine pierdem”.
Mă gândeam la cei de care ne legăm de-a lungul vieţii, pe care-i simţim aproape, îi apreciem, îi iubim şi cărora le ducem dorul. Pentru că au plecat de lângă noi prematur.
Cei care s-au stins înainte de vreme.
Ori, poate, au plecat conform „programului”. Cine poate şti?
Am fost tentat să înşir numele lor, al celor care au ocupat un loc în existenşa şi inima mea Şi care au plecat, trag nădejde, în acel loc binecuvântat, fără întristare şi suspin.
N-am s-o fac.
Pentru că ei sunt ai mei.
Şi pentru că am convingerea că şi tu, cititorule, ai propriile tale nume şi propriile tale amintiri cu persoane dragi pentru care să verşi o lacrimă şi cărora să le închini un gând bun.
Domnul să-i ierte pe toţi şi să-i ţină de-a dreapta sa!
Ştefan,
30.05.2011
Un gând bun şi din partea mea, Ştefan, pentru toţi cei care ţi-au fost aproape şi acum nu mai sunt. Sunt convins că îţi lipsesc mult, chiar dacă n-ai spus-o răspicat.
RăspundețiȘtergereBuna seara , Bubule !
RăspundețiȘtergereNu îmbătrînim , prietene ci numai tindem asimptotic catre infinit . Totul se schimba in jurul nostru si este normal sa fie aşa . Binele este înlocuit de mai-bine ,blocurile noastre sunt izolate preferenţial , intersecţiile devin sensuri giratorii, fabricile si uzinele iau drumul topitoriilor , minţile luminate îşi iau viteză , banii împrumutati se capitalizeaza în bănci elveţiene şi aşteaptă să fie platiţi în următoarele decenii de urmaşii lui Păcală , pensionarii se roaga sa nu-i mai apuce apocalipsa de la anul din chiar perioada alegerilor . Cei care s-au dus , au facut-o conform programului prestabilit . Faptul ca ne gîndim la ei cu părere de rău si că suntem tentaţi să vărsam o lacrimă pentru ei este o dovadă că ni se leagă si nouă funia la par . Ne vine rîndul , fiecăruia din noi să trecem de-acea vamă . N-ar trebui să ne preocupe momentul ăsta , el este mai sigur decît orice altceva . Este legea firii . Tristă lege .
Eu cred că este de-aia care n-a trecut prin legislativ ...este adoptata prin asumarea raspunderii cuiva .
Mulțumesc, dragă Dan!
RăspundețiȘtergereCum spuneam și mai sus, am convingerea că pe fiecare dintre noi i-a încercat durerea de a pierde, înainte de vreme, un prieten sau o rudă. Cei care pleacă devreme, înaintea părinților...
Dă-mi voie să-ți întorc gândul cel bun.
Dragă Răducule, din nou, fii binevenit pe pajiștea mea!
RăspundețiȘtergereAltminteri, musai să recunosc că nu încetez să-ți admir determinarea.
Eu încercam doar să închin un gând pios câtorva dintre cei care mi-au fost aproape de suflet și care s-au stins de tineri.
Pe de altă parte, mi-ai dat o idee: de vreo doi ani mi-a ieșit un neg pe nas. Gândindu-mă eu bine, de vină trebuie să fie ăștia de la mediu și, cu siguranță, ministrul Cseke.
Draga Bubule-Fanele !
RăspundețiȘtergereImi cer scuze pentru glumele mele nepotrivite pentru un astfel de articol plin de sensibilitate , dar as fi vrut sa te scot un pic din tragismul de dupa pierderea lui Fanus . Prea mult negru pentru o singura saptamana , nu ?
Sunt alaturi de tine cu ganduri frumoase pentru cei petrecuti din viata , inainte de vreme . Am si eu cativa in panoplia mea de cunostinte si rude dar ...nu pot decat sa ma resemnez neputincios in fata soartei .
Nu-ți face griji, Răducule! Nu-i nici o supărare.
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru intenție, acuma să nu crezi că sunt în depresie, doar că a fost un prilej să-mi mai aduc aminte de ei... Nu știu dacă ajută (zice-se că da) dar nici nu strică să nu-i uităm de tot.