Praguri
De cele mai multe ori, omu' habar n-are că l-a sărit.
Abia a scăpat cu bine
dintr-o operație, a evitat un accident în traffic.
Un prag. Odată trecut,
omu-și aduce aminte o vreme și, uneori,
când vine vorba, o să dea detalii în discuții la temă . Apoi o să uite cu
totul. Fie că îi va fi dat să trăiască un
alt prag, mai greu decât cel depășit, fie pentru că timpul șterge amintirile. Uneori pe toate, mama ei de
viață! Oare ce e omul fără amintiri?!
A mai plecat un om drag.
A trecut ultimul prag.
Singur.
Puiu a știut că
întâmplările frumoase, fericite, trebuie să le trăiască cu cei care-I sunt
dragi. Cei dragi, că veni vorba, își au locul în sufletul fiecăruia. Unii dintre
noi deschid cămăruțe speciale pentru iubiri speciale. Din câte înțeleg, Puiu
avea cel puțin un apartament cu două camere.
În camera din față,
temporal vorbind, a găzduit amintiri cu copii aduși de soartă cu care a împărtășit o felie de viață de doar 5 ani. Un
fleac, veți zice.
În ailaltă, acolo unde
și-a depănat restul vieții, vor fi fost rudele, nevasta, părinții și copiii. Poate
prieteni.
Nu mă îndoiesc că i-a
iubit pe toți. Indifferent unde i-o fi cazat. Avea omul ăsta, la vedere, atâta
dragoste cât să deie la toată lumea.
Mai deunăzi Puiu a trecut
ultimul prag.
În camera din față, unde
noi, ăștia din V AMA, am adăstat mai bine de 50 de ani, am rămas în urmă-i jelind.
Surprinși că pragul pe care-l vom trece cu toții l-a provocat și pe el, ca și
pe alții înaintea lui, prea devreme. Nouă ni se pare că firesc este ca cei buni
să treacă la urmă. Lumea, nu-i așa, e atât de plină de rău încât nu e de înțeles de ce pleacă întâi cei buni.
Puiu n-a vrut să
împărtășească suferința. De zeci de ani a tot împărțit mereu cu noi bucuria că
ne revedem, că ne reauzim, că împărtășim. Vedeți bine câtă dragoste a adunat
omul ăsta aici, în camera din față, în numai 5 ani de viață!
Suferința de la urmă a trăit-o
singur.
Aș vrea să cred că a simțit
toate gândurile noastre bune atunci când a făcut pasul dincolo. Numai că mă
copleșește iară convingerea că vorbele bune nu vindecă trupul. Deie Domnul să
ostoiască sufletul!
A trecut singur ultimul
prag. La fel ca toți care au trecut, la fel ca toți care ne așteptăm rândul.
Deloc egoist, doar
generos. N-a spus ce-l doare, unde-l doare. A murit sărac de vorbe, lăsându-ne mai
puțini și mai săraci.
Domnul să-ți ierte
păcatele omenești, Puiule!
Nădejdea noastră este că dincolo,
după ultimul prag, El o să cântărească sufletul tău cu dreaptă măsură și o să-l
așeze de-a dreapta. În primele rânduri.
Ștefan, 14.01.2014
