Ies cu prietenul meu la „mișcare”. Ori „tropăit”, cum îi mai zic eu ca să aibă o rezonanță mai dinamică. Avem motive să perseverăm în acest demers, măcar oarece plimbări dacă la o miuță ori un tenis cu amicii nu ne mai sunt accesibile. De altfel, azi, ca și în multe alte zile când ocolim terenurile de sport din parc, n-am scăpat ocazia să evocăm întâmplările când, pe vremea aia, am fost geniali.
Ehee, ce vremuri! Drept să spui, ne cam repetăm. Mizăm pe faptul că ținerea minte nu e partea celuilalt cea mai tare. Și, de-o fi să știe că i-am mai spus-o și-n alte dăți, să dea dovadă că suntem prieteni.
Multă lume-n parc zilele astea. Esagerat de multă, cum ar zice un personaj din bancul ăla cu Ion a doua zi după nuntă.
Cum nu-l știți? Gheorghe îl întreabă, curios peste poate: „și, ia zi mă Ioane, o fo' fată mare?” „D-apăi cum? zice Ion, ba chiar, zice, o fo' esagerat dă mare!”
Lume buluc în parc, cum ziceam. E de bine și nu prea.
De bine e că omu’ lasă acolo surplusul de stress. Poate unii se hrănesc cu iluzia că scapă și de oarece calorii dar, după cum ne asigură cei care știu, o plimbare în parc are efectul benefic asupra excesului de calorii cam cât o frecție cu carmol la un picior de fag. Ca să nu mai vorbesc despre foamea de după aer curat.
Nu-i de bine pentru că e pandemie și, încet, încet, deprindem cum s-o înțelegem. Buluceala nu ajută, ba din contră. Unii vrem să știm cu adevărat, ne pasă și trăim cu ochii larg deschiși și minte întreagă, alții își trag peste sine o carapace opace, cântăresc fapte în măsură strâmbă și împrăștie otravă în vorbe.
„Nu pricep, zice prietenul. Apare știre că o sărmană asistentă de la nu știu ce spital, care abia s-a vaccinat anti-covid, s-a infectat și a murit. A doua zi iese la televizor cineva de la spitalul ăla și spune că la ei încă nu s-a vaccinat nimeni.”
„... și nici vorbă despre vreo asistentă, vaccinată ori ba, care să fi murit de Covid la spitalul ăla”, zic.
„Nu știu, zice amicul, da’ mă tot întreb de ce tot varsă unii cu atâta venin! Ce câștigă? ”
Ne călcăm pe bătături pe aleile largi. Știm bine că lumea a intrat în perioada post-răsfăț al festinului de An Nou, suntem și noi acolo, îi zic, nu știu ce-a fost în capul nostru să venim în parc. „Hai printre blocuri”.
E mai liniște, ici colo mai trece o mașină, câte-un locatar din zonă plimbându-și cățelul. Ocolim multe mașini parcate unde-o fi, dar nu asta e grija cea mai mare, bine e să căscăm ochii unde pășim, mama natură nu-i destul de harnică să descompună căcățeii în ritmul în care se produc ăia noi, de zi cu zi.
Reluăm.
„Știi, zice, ce mă-sa urmărește ăla care minte în halul ăsta? Ce câștigă”
Mă-ndoiesc că dialogul nostru dintre blocuri poate fi un etalon de interpretări deștepte ale pandemiei, reacției individuale, colective, pertinente ori ba ale fenomenului. Dar în sinea mea sunt convins că în linia discuției vor fi fiind mulți alții care ar putea suferi de bun simț.
„Te-ar surprinde să afli că există indivizi care cred că n-ar fi nici o pagubă dacă întreaga specie umană ar pieri?” zic. Întoarce capul spre mine și-mi dau seama că ar fi putut primi destul de liniștit un alt fel de replică de la mine, dar sigur nu asta.
„Da, zic, există. Indivizi care, probabil, au căzut dintr-o depresie în alta, dintr-o nefericire în alta. Îmi închipui că vor fi avut unele satisfacții episodice, poate exacerbate, iar decepțiile ulterioare au adâncit revolta lor împotriva celor care i-au produs decepțiile. Neînțeleși, neadaptați, străini de tot în lumea lor, în lume în general”
„păi mor și ei”, zice.
„În mintea lor socotesc că n-au nimic de pierdut. Doar că pentru ei, în sărăcia gândurilor bune, e o deplină satisfacție în a otrăvi lumea, așa cum e, a celorlalți”.
Întoarce iar capul, ghinionul lui. Mă pregăteam să-l avertizez dar n-am apucat. Nu-i bai, nu trece de pingele.
„Și să-ți mai zic ceva, apropo de cârcotași anti-vaccin. După cum știi principalul lor argument era intervalul de timp în care a apărut. Argumentele specialiștilor, altminteri destul de tardiv expuse, au limpezit suficient de mult încât cei sceptici să priceapă și să accepte explicațiile. Probabil mare parte dintre ei. Normal că răspândacii scormonesc după alte nenorociri, probabile și posibile în argumetnația lor. Ca de obiei, vor strecura un strop de adevăr într-un noian de speculații. ”
„Să fim noi sănătoși câți oameni, aparent sănătoși la cap, pun botu’, zice.”
„Cei mai mulți, zic, sunt doar speriați. Dacă mă-ntrebi, speriați sunt și savanții. Ăi din domeniu, vreau să zic. Ba, dacă mă gândesc mai bine, par să aibă mai multe motive decât noi să fie speriați, măcar noi nu știm, ei știu ceva și nu pare destul.”
Întorc eu capul, vine o mașină din spate. Prietenul râde, eu îmi curăț ciubota într-un smoc de iarbă.
„Păi da, reiau, mizeria asta de virus pare că a atacat numai cu avangarda. Deie Domnul ca vaccinul, care-o fi el din cele câteva, să ne pună la adăpost. Altfel, trebuie să ne împăcăm cu ceea ce am fost avertizați cu multă vreme în urmă. O să ne cam rărim...”
Nu mai insist, o să se mai ia pe drum spre casă, noroc că a burnițat o vreme și-i umezeală pe trotuar.
„O să vezi, pe măsură ce aberațiile lor sunt demontate vor ieși cu altele. Poate ai aflat cum arăta schema cipului microscopic din vaccin”. Nu știe despre ce e vorba. „Ca să fie veridic, răspândacii au dat și schema dispozitivului destinat să ne monitorizeze, zic. Era schema electronică folosită la un preamplificator de chitară bas”.
Râde. „Cum ai noroc, zice, dacă-ți cade unu’ anume vei rezona în re minor”.
Râd și eu, aș fi preferat în do.
„Păi, în mintea lor, orice zvon nașpa ar putea fi bun, zice. De exemplu că vaccinul e de culoare roz și ar fi trebuit să fie mov!”
Nu mai râdem. Știm că pare absurd, ba nu, chiar e absurd. Dar nici unul dintre noi n-am fi surprinși să aflăm că există oameni care, puși să aleagă între ce e de bun simț și împotriva firii, aleg strâmb.
„Poate că sunt doar tâmpiți, zice. În fond, câtă minte are idiotul care sună la pompieri să anunțe un incendiu inexistent ori un altul care sună la salvare doar din amuzament?”
Ștefan,
03.01.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu