Șengenu, vedere din Colentina

 

Vă spun drept, în cartier pe la noi lumea se străduie să priceapă care-I deranjul cu Șenghenu’ și de ce oamenii l-au luat la ochi pe nenea ăla dichisit de la Viena. Că, din ce spun niște conaționali de-ai noștri care ginesc lacurile prin Viena, cică săracu’ om nu-și mai revine din sughiț de vreo 5-6 zile. Nu-I chip să scape, bietu’ de el, zi de zi, ceas de ceas, hâc! și iar hâc! L-au tot speriat ba nevasta, ba soacra, neam să scape de belea. Ba, din ce zic ziarele, îl mai bântuie și-o sperietură cu tribunalul ăla mare, European, manevră de-a băieților noștri care-o huzuresc binișor pe la Brusel, știți voi.

Păi și cum să nu sughițe, bre, când potop de binecuvântări și gânduri alese curg necontenit spre mnealui de peste tot?! Vreau să spun, de prin tot locul unde cântă grai de românaș, măiestru în colinde și urări de bine, d-alea cu pompieri pe casă și salvare la poartă.

Ah, și nu-I singur în sughițu’ ăsta păcătos! Mai are un tovarăș, da’ ăla suferă mai subțire, e mai la umbră. S-a văzut mai la-nceput, a mâncat olecuță de … mă rog, l-a mâncat, să-I fie de bine! P-ormă s-a tras la fereală și l-a lăsat pe șef să înfulece cu polonicu’ d-ăla, mă rog, ce-au mâncat ei acolo, și să-și tragă beneficii și acatiste, fie la ei acolo! 

La noi la bloc, ca-n cartier. Lumea nu posedă bagaje de politici de dincolo de piață și hipermarchetu’ de după bloc. Nu e prea clar ce atâta halimai cu Șenghenu’ ăla și de ce nu ni l-au dat și nouă, că cică stăm cu mâna-ntinsă de mai bine de-un deceniu. Da’ asta ne-a provocat să cugetăm. Poate că nu știm să cerem. Știu eu? Poate că ne-om fi molipsit de la „dă-mi și mie un ban!” Adică, nu noi, ăștia care căscăm gura la televizor și punem botu’ la abureli de tot felu’, ăștia care ne târâim plasele și sărăcia prin Obor, nu, ăia pe care îi tot împingem cu votu’ prin parlament, guvern, organe și organisme Europene. Că noi nu cerem, doar stăm cuminți în cuib cu ciocu’ căscat, doar om mai căpăta o râmă, un vierme, ori o mărire la pensie măcar de 3 pâini pe săptămână.

Da’ tare mă tem că nici noi nu cerem cum trebe.

În fine, altă temă.

Ziceam, păi mă nene, nu știu cum se vede prin Cotroceni, Balta Albă ori chiar Brașov, Cluj ori Fălticeni, dar de la noi din Colentina, dacă-ți pui în minte să tragi o analiză a clasei politice de pe la noi, de când era ea mică (hai să zicem de-acum vreo 30 de ani) și până-n zilele noastre, greu să nu bagi de seamă că ea, clasa asta, e din zi în zi mai toantă. Tot crește, că altă treabă n-are, se umflă-n gușă (prin televiziuni) se-ngrașă-n conturi, naște doctori mai abitir ca mamele eroine de pe vremuri. Noi, ăștia cu bilețelele la urne, tot tragem nădejdi că om nimeri vreodată niște băieți deștepți, harnici și taman potriviți pentru foncțiile de stat, adică dacă-i ungem în capu’ trebilor apăi să știe și să poată face ce ne trebuie.

Numa’ că tot iese pe dos. Ce era ieri prost, azi e taman ca-n legea lu’ domnu’ Marfi.

Ei, și d-aia nu știm noi să cerem. Adică ei, ăia trimiși de noi la boierie. Tot vorbind noi acilea, în fața blocului, ne-a trecut prin cap că ăia de la care cerem, s-or uita la ai noștri care cer, și-or zice că așa suntem toți, aspiranți îndreptățiți la împărăția de pe aialaltă lume (adică, dacă n-oți fi priceput, mai sărăcuți cu mintea) și ne mai lasă nițel cu mâna-ntinsă și ochii plânși. Și-or zice că dacă niște ditamai doctorii în de toate dau în gropi cu atâta inocență apăi noi, ăștilalți nelicențiați trebuie să fim tute rău! Ce să le dăm astora? O fi destul câte-o oglinjoară și ceva mărgele.

Că-mi vine iar pe Fon Gigel ăla de la Viena.

Ăla, dacă stau să mă gândesc, o fi neam de po... în fine, de luat, nu de dat. Că, la un timp, cândva, niște doctori de la noi i-au dat oarece bunuri de pe-aici, ce-avem și noi. Acolo niște energie, oarece păduri, l-am ajutat să-și facă oarece cuiburi cu arginți. Nu i-am dat degeaba, se-nțelege, ne-a dat și el cât să tragem un chiolhan cu niște tovarăși (de-ai doctorilor). Că, dacă nu știți, nici n-aveam ce face cu bunurile alea, energia aia se ducea de râpă (că așa e când o călărește Statul)  iar pădurile oricum se uscau.

Și-acuma, Fon Scârț ăsta nici n-a socotit deștept, fraieru’. S-o fi gândit că, dacă tot mai avem de dat oarece energie de la poarta mării, poate-și trage mai mult dacă ne strânge nițel de ouțe. Ori poate nu. Poate doar ne socotește niște iobagi cu izmene rupte-n dos. Dară cum ar fi altfel dacă doctorii-s doar nițel mai isteți decât clanța ușii?

Și de-aia ni s-a pus nouă pata pe mnealui, ca să știți. Izmenele le-am cârpit de mult, ba chiar ne-am tras niște Armani (second hand) pe deasupra. Ne-or fi lipsit oarece doctori de verdeață și ozon sănătos, de control pe vâna noastră de sub glie, ne-or suge de bănuți (că dacă nu alții, de ce nu ei?) dar nu ne lăsăm. Trăim, nene Scârț, știm să trecem prin vremi grele și nu  uităm să ne veselim, știm cânta doine dar nu ne e străin nici Mozart, deschidem casa și sufletul străinului care vine cu gând bun dar, dacă mă-ntrebi pe mine, nu uităm cine ne e ne-prieten.

Cel puțin nu noi, cei din Colentina.

 

P.S.

n-aș băga în seamă trompetele care îndeamnă să fim oi bânde și să-i scutim pe știți voi cine de reacții. Ba aș îndemna pe oricine să identifice alte și alte mijloace și manifestări de presiune. Altminteri când oare o fi destul și pentru noi?

P.S. nou

Aș ignora deștepții care ne cer să întoarcem spatele vecinilor de la sud. Interes național? Oare chiar nu suntem în stare să rămânem un aliat ferm fără să ne îndoim după un interes conjunctural? Mai ales într-o situație ca acum. Cu sau fără noi, Bulgaria va intra cu siguranță în Schengen  la un moment dat. Ce câștigăm dacă ne rupem? Un an? Doi?

Ce pierdem? Un prieten.

 

Ștefan,

15 Decembrie 2022