Qatar 2022 - FINALA

 

Dar dacă Muani Kolo o băga în ațe în ultima fază a meciului?

Vă spun eu, trubadurii Argentinei, aceiași care au epuizat epitetele aplicate lui Messi, le-ar fi lipit la Mbappe. Iar Franța ar fi fost echipa care luptă eroic până la capăt și, de aceea, merita să câștige. Fiindcă, e știut, cei care cred reușesc întotdeauna.

N-a fost să fie.

Din când în când, zeul fotbalului, de-o fi vreunul la Federația din cer, face dreptate.

Acuma, dacă tot m-am apucat de subiect, să vă spun ce-am văzut eu.

O primă repriză în care Franța a părut a fi doar partener de antrenament. La o adică, așa cum se obișnuiește în situațiile în care meciurile cu miză încep de la 1 zero pentru ăilalți, (nici c-ar putea fi vreun meci cu o miză mai grea decât finala Cupei Mondiale!) orice echipă își pierde reperele, băieții cad într-o mahmureală păcătoasă și doar dacă au norocul să marcheze repede își regăsesc starea normală.

Firește, dacă te lasă ăilalți.

Ei bine, Argentina nu i-a lăsat.

Ba mai mult, în vreme ce Les Bleu bâlbâiau un menuet în care nimeni nu intra în ritm s-a găsit Messi să le-o tragă din nou. Golul doi a fost o lecție de fotbal. După mine, faza aia ar trebui introdusă în orice manual tematic, de predat în toate școlile de profil în oricare dintre etapele procesului de învățare, de la preșcolari la doctorat. Nici nu-l mai descriu, fac prinsoare că tu, cel care încă mai citești scriitura asta, știi cum a arătat desenul impecabil al paselor și finalizarea excepțională a lui Di Maria.

Așadar, 2-0 la pauză.

Mă-ntrebam, oare cum ar reuși Deschamps să trezească o echipă amorțită câtă vreme el însuși părea pierdut, lovit de tramvai? Doamne, ce privire avea!

Repriza a doua începe într-un registru oarecum asemănător. Cu o echipă a Argentinei atât de solidă și cu niște jucători albaștri atât de blambeci încât, iată, primul lor șut spre poarta lui Martinez vine prin minutul 70. Jalnic!

E drept, sud-amercicanii se menajau și lăsau impresia că sunt cât se poate de liniștiți, se vedea de la o poștă că, în mintea lor, meciul e gata. Cam ce credeam și eu, de altfel.

Știți ce? În minutul 79 mă gândeam că finala asta e cam plicticoasă. Mă bătea un gând că Pepe, portughezul care sugera că e pierdere de vreme, din ce-a văzut el cum curg apele mai bine cei din umbră ar da deja trofeul lui Messi & Comp. o fi avut dreptate.

Ei, iar meciul ăla a început să semene cu o finală de Cupă Mondială în minutul 80. Știți bine cum a fost, penalti, Mbappe, 2-1.

M-am oprit din moțăială.

Francezii au trecut din menuet într-un pas-de-deux cu Donatello reînviat iar cel de-al doilea său gol a fost o altă bijuterie a meciului.

Ei, da! E o finală! 2-2 și prelungiri! Albaștrii păreau mai înalți iar Deschamps se uita altfel.

În prelungiri mă gândeam că o să fie alt meci cu eticheta „fotbalul nu e corect”. Argentina demonstrase că, cel puțin în acest meci, singurul care conta, e cu două clase peste Franța. 2-2 era deja un cadou nemeritat pt francezi și, poate, o pedeapsă pentru Argentina că s-au crezut învingători nițel prea devreme și-au dat-o-n tango în repriza a doua. Așa că, oleacă enervați de situație, în prelungiri au reînceput să joace fotbalul pe care îl știau.

3-2 pt Messi! E gata, mi-am zis, lucrurile se așază cum trebuie.

Numa’ că, după cum știți, un cot nelalocul lui, un alt 11 metri marca Mbappe și, iată, trei la trei.

Restul e istorie, vorba aia.

Cea mai frumoasă finală? Hm! Am unele rezerve.

Picantă, e adevărat.

Rezumat:

-         Argentina superioară, cu o echipă mai echipă. Firește, cu avantajul unui jucător de geniu dar și cu alți jucători excepționali. Dacă mă-ntrebați pe mine, dincolo de minunile lui Messi, Rodrigo de Paul a fost fotbalistul argentianian cel mai bun

-         Franța nu face un meci convingător în finală. Nu au relații de joc de echipă campioană mondială. Fără tornadele lui Mbappe cred că aveau șanse bune să plece acasă din optimi. Hai, din sferturi. Apropo de Mbappe, oare cât o să-l mai țină explozia? Trei, patru, cinci ani?

-         În general, după mine, finala risca să nu aibă cine știe ce istoric. A fost frumoasă doar în partea finală, când zeul ăla i-a amăgit pe francezi că ei sunt aleșii. L-o fi ars șefu’ Federației de Sus după ceafă, să-l scoată din eroare „bă, ce faci? vino-ți în fire, unde te trezești?!”

-         Așa că, un meci dres după minutul 80  s-a terminat urât.

Stați, nu pentru că a câștigat Argentina, nu, ci pentru că orice meci decis cu lovituri de departajare de la 11 metri, indiferent cât de frumos a fost până atunci, după mintea mea se termină urât. O să-mi spuneți că și asta face parte din fotbal. Corect, că așa sunt regulile, dar fotbalul, prin definiție, e un sport de echipă. 11 metri este doar o ciocnire între doi oameni, în care echipa nu mai există. Nu putem vorbi decât de tupeu (sânge rece) și mult noroc. Restul, alea care țin de jocul adevărat, contează mai puțin. Prin urmare, să nu-mi spuneți mie că e frumos când o echipă care abia a terminat meciul în picioare câștigă la departajare pentru că a avut noroc.

-         Arbitrajul? Modest. Frățioare, ce cumetrii pe față! Don Colina, Padrino, las-o bre mai moale, că ne vede lumea!

 

Să mai pomenim despre locul inedit în care s-a organizat competiția? Despre perioada din an în care s-a jucat? Ori despre maniera în care a fost desemnat organizatorul? Eh, hai s-o lăsăm în urmă.

A trecut.

 

Ștefan,

20 Decembrie 2022