Mi-a fost dat să aflu enunțul acela simplu și deplin în
înțelesul său la ceva vreme după ’90. Așa cum am descoperit multe alte lucruri
în firescul lor abia după ce ele căpătau sens. Enunțul despre care vorbesc se
referă la libertate și, dacă-mi este permis, libertăți. Pe vremea „de dinainte”
vorba asta nu însemna mare lucru. Dacă ați trăit vâltoarea, beția și traumele
lui Decembrie ’89 cu siguranță veți fi gustat din plin bucuria libertății. Eu
unul am plutit de-a dreptul atunci. Încet, încet, lucurile s-au mai potolit
iar perspectiva asupra multor factori
noi în viața noastră s-a așezat în diverse forme, unele firești, altele în
moduri inedite. Descopeream că mi-a fost dat să trăiesc o altă viață, cu alte
coordonate. Fundamental mi s-a părut, dincolo de multele aspecte noi,
libertatea. După beție aflam că „libertatea mea se termină acolo unde începe
libertatea altuia”. Nimic mai simplu,
nimic mai natural. Principiul firesc al coexistenței cu acel „altul”. Similar,
se aplică perfect și la ceea ce se cheamă drepturile individului.
Astăzi încerc să mă dumiresc cum funcționează acest
principiu de facto. Strict raportat la situația momentului, pandemia. Nu sunt
dintre cei care neagă existența virusului, nici nu cred că cineva, persoane sau
grupuri interesate în vreun fel, exagerează proporțiile fenomenului. Ba dimpotrivă, mă tem că ce e mai rău abia
începe.
Astăzi Curtea Constituțională a României s-a pronunțat
asupra dreturilor persoanelor care, nefericit, s-au infectat cu acest virus.
Știți despre ce e vorba, asimptomatici, purtători ai virusului și, ce e mai
grav, surse cu potențial major de infectare pentru alte persoane. Curtea a
stabilit că internarea acestor pacienți fără asentimentul lor nu este
constituțională. Prin urmare, dacă nu vor tratament și internare, sunt liberi
să plece. Pot prezuma că sunt șanse destule ca, dacă nu toți, atunci o bună
parte dintre ei să infecteze alte persoane. O discuție despre rata de
contaminare este inutilă, nu-i așa?
Sigur că pot admite temeinicia deciziei Curții.
Mărturisesc că, neavâd habar despre drept de oricare fel ar fi, am tendința să
asimilez noțiunea cu bunul simț. Tocmai de-aia am credința că o lege care
sfidează bunul simț este o lege proastă. Indiferent de argumentele care par,
conjunctural, să o justifice, legea care contravine bunului simț va genera
efecte negative și va conduce la decizii injuste.
Decizia de azi a Curții m-a debusolat. O dată în plus,
fie vorba între noi.
Tot privind din poziția mea de individ din stradă încerc
să înțeleg ce mama naibii e Curtea asta! Garantul cui? După nume, ar fi al
Constituției. După sens și bunul simț, ar fi al drepturilor individului. Ori,
mai degrabă, a unei comunități de indivizi. Să nu-mi spuneți că astea două,
Constituția și drepturile comunităților, în sensul larg, sunt același lucru dar în altă formă, că nu
vă cred.
Din perspectiva deschisă de hotărârea Curții m-aș putea
întreba care ar fi poziția cetățeanului Popescu, un om de pe stradă. Popescu ar
putea avea 50, 65 sau 80 de ani și, deie-i Domnul sănătate, nu-i de tot
zdravăn. Ar putea avea, cum ziceau doctorii, co-morbidități. Vorbă nefericită,
dacă mă-ntrebați pe mine. Altfel spus, dacă Popescu are ghinionul să capete
virusul șansele de a depăși boala nu sunt grozave. Pot să garantez că în calea
oricărui pacient asimptomatic „eliberat” din spital (ghilimelele sunt doar ca să
marchez absurdul conceptului, altminteri judecătorii curții exact asta
sugerează prin decizia lor, o detenție) se vor găsi destui cetățeni Popescu.
Oameni cărora decizia Curții le-a creat o gravă nedreptate, practic a generat
un atentat la fundamentalul drept de a trăi al cetățenilor Popescu.
Poate Curtea are dreptate. Poate, de fapt, apără un
principiu. Acela care spune că dreptul celor mulți nu poate anula dreptul celor
puțini. Poate că ar trebui nuanțat principiul, în acest caz. Pentru că, iată, e posibil ca un principiu sănătos
în vremuri normale să devină nerelevant și dăunător în situații de excepție.
Dar, mai ales, pentru că dreptul fiecărui pacient
asimptomatic eliberat din spital încalcă dreptul la sănătate și la viață al
fiecărui cetățean Popescu.
Poate că majoritatea din Parlament va avea destulă minte
și bun simț încât să nască o lege, acea lege invocată în decizia Curții.
Ștefan,
Iunie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu