M-au încercat, deodată, mai
multe simțăminte.
Întâi am făcut ochi
rotunzi a surprindere. Ascultam și nu-mi venea să cred.
Apoi m-am oprit din
mestecat, știrea de la televizor a depășit în importanță prânzul și mi-a
temperat pofta de mâncare. De fapt, am realizat că, brusc, cotletul își schimbă gustul. Știrea asta schimbase
perspectiva. Am mai ronțăit un boț de brânză și-o felie de roșie, îmi trecuse
de carne.
Nu-i a bună.
N-am avut niciodată
vreo rezervă în privința aderării la Uniunea Europeană. Firește, integrarea,
pasul următor, mi s-a părut un demers firesc și necesar. Atunci când chiar se
va petrece.
După știrea aia în
mintea mea începe să se contureze o primă concluzie de caz: porcul e un fel de
entitate deosebită în conștiința legislativului european. A fost întâi omorârea
porcului în mod blajin. La noi, în mijlocul Bărăganului, chestia cu asomarea a
stârnit, unanim, zâmbete. La vremea aia, nea Vasile, vecinul de peste drum la
poarta căruia se mai adună bărbații seara, după ce liniștesc animalele-n
bătătură, a dat din cap cu ochii-n pământ, semn că are un gând. Au tăcut toți,
nea Vasile nu vorbea în dodii, știau că ce are el de spus are și miez, nu-s
numai vorbe ca să fie.
„Cum dreacu’ le arde
ăstora de binele porcilor da’ nici că le pasă câți oameni mor pe șoselele
noastre?!”
Azi, ascultând știrea
de la televizor, îl fac din ochi pe nea Vasile și tare-aș vrea să văd ce-o mai
zice diseară, la ședința de la poartă.
Cică e cât pe ce să
apară legea că hrănirea porcului cu lături e păcat de moarte. Poate că „lături”
sună rău dar să știți că e un amestec din ce rămâne în străchini după ce-au
terminat oamenii masa, restul de pe pereții ceaunului în care s-a gătit tocana,
ori iahnia, ori borșul, un boț ori două
de pâine și puțină apă cât să înmulțească amestecul. De când mă știu
porcul a primit cu entuziasm felul ăsta de mâncare. Să ne-nțelegem, nu este
singura lui hrană, după cum cred că toată lumea știe.
Ba încă nu-i tot.
Legea o să ne impună o
anume garderobă când merge omu’ să servească masa porcului.
Ne-am dat dracu’!
Am oprit televizoru’.
În vreme ce mestecam
fără chef ultimii dumicați am tras unele concluzii.
a) E o știre falsă.
b) Legislativul UE este
un club exclusivist de vegetarieni sau de absolvenți la Litere ori Belle Arte
c) Unde naiba ne-om situa
noi, românii, ca nivel de civilizație, dacă lor necesitatea unei astfel de legi li se
pare normală?
d) Noi vom fi având
reprezentanți acolo, la aceste discuții? Vor fi având vreun cuvânt de spus?
e) Dacă chiar o să iasă o
astfel de lege, sunt oare conștienți de inutilitatea ei?
f) Pe de altă parte, vor
fi fiind ei, legiuitorii UE, conștienți
de efectul profund negativ al unei astfel de legi? Cum dau ei apă la
moară contestatarilor UE, în general, dar și impresiei că se urmărește
desființarea creșterii animalelor în curțile oamenilor, ceea ce este nu numai o
hrană de subzistență, este de mult timp o tradiție?!
g) Hai să presupunem că
nu este o știre falsă, deși mie tare îmi place să cred asta, după mine dacă
doar s-ar fi gândit la o astfel de lege devine o serioasă problemă de
credibilitate.
Parcă-l văd pe nea
Vasile dând din cap. Până la urmă, e dreptul unei babe să se pieptene când arde
satul dar un grup de babe bătând câmpii sfidează ridicolul. Întâi pentru că de
bun simț e să nu te-amesteci în treburile din bătătura omului (apropo, n-o fi
și acolo un CCR care să-i tempereze?) apoi că or fi treburi mai importante să
le ocupe vremea când satul arde-n pandemie.
Ștefan,
Iulie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu