Amprenta COVID: surprize, confirmări, LUPUS POLITICUS HOMINI

De mai bine de doi ani, masa la care lucrez e la buza geamului. În casă. În casa proprie. Până acum vreo lună, o lună jumate nu mi-a fost greu și nu mă chinuia dorul de ieșit din casă. Însă de la o vreme e acolo, dincolo de geam, o tentație precum mărul din grădina de-nceput. Pot să-l culeg, dacă țin morțiș, dar mărul ăsta vine la pachet cu răsplata știută.

La origini, cum bine știm, doar o singură persoană și-a asumat răsfățul otrăvit și uite că  tuturor urmașilor ni se strepezesc dinții. Așa că vrem, nu vrem, tragem cu toții ponoasele. Știm asta și ne-am împăcat cu ce ne e dat. E soarta.

Din când în când ne scutură câte-o surpriză.

Aici trebuie spus că, individual, surprizele nu sunt relevante.

Ce se poate întâmpla?

Poate Popescu a câștigat la alba-neagra.

Poate vreo barză a adus într-o familie de albi un bebeluș de abanos cu părul creț. Nu vă ofuscați, nu e discriminare. E doar o metaforă, urăsc să fiu nevoit să explic!

Poate că vreun lup și-a păstrat garderoba din anii trecuți și, pocăit, are un țarc într-un petic nedefrișat de pădure unde crește pui de Țurcană românească. Legat de asta, poate că surpriză ar putea fi dacă vreun exemplar mai răsărit de miel ar sări la beregata lupului. Dar mă-ndoiesc că ar crede cineva, precis o știre ca asta ar intra la fake-uri.

Surpriză de-adevăratelea este când pe tine, ditamai populație terestră, te lovește un fenomen care poate fi aplicat (or se aplică singur prin efectele lui însuși) la o masă largă, foarte largă, cea mai largă de indivizi.

Cum e SARS COV 2.

Ei bine, sarsul ăsta ne-a copt ditamai surpriza. A venit cu cer senin deasupra orașelor și cu surplus de povară la păcatul originar. Și dor de ducă la indivizii cu ochii-n geam. Oriunde, doar afară să fie.

Cum ziceam, încă funcționează liberul arbitru, putem ieși dacă ținem morțiș. Dar să fim gata să plătim.

Așa că merită să-ncepem cu a mai mare, ditamai COVID 19. Deși, dac-ar fi să recunoaștem cinstit, n-a venit chiar din neant. Puteam să căscăm ochii și să deschidem larg mintea la multele semne pe care săraca Terra ni le tot relevă. Doar, doar, om înțelege! Unii au înțeles de mult, știe toată lumea că o comunitate (ignorată și, de cele mai multe ori, plătită mizerabil) trage clopote de-a trezire de ani mulți dar cine să-i asculte? Savanți nebuni! Nici între ei nu-și dau deplină importanță, darmite să-i scoată presa-n față, în vremuri liniștite. Mass media serioasă după audiență se măsoară.  Efect firesc, orice politică de stat care presupune alocare de fonduri  o să ignore avertismentele celor ce știu ce e de făcut și în ce trebuie investit.  Investiția în voturi e mai profitabilă.

Eheei, altfel stau lucrurile acum! Ia uitați-vă cum le mai caută reporterii de vorbă celor pe care i-au ignorat cu obstinație și cât de generoși deschid punga politicienii (a noastră, firește).

Altă surpriză. Pare-se că nu, Italia nu avea unul dintre cele mai performante sisteme de sănătate din Europa, cum se vehicula ici-colo. Ori, poate, au un sistem performant dar insuficient orientat pe cazuistica de azi .

La fel și-n Spania.

La fel și-n Franța.

Dar ceva îmi spune că ei vor învăța ce e de învățat. 

Pe la noi, cum să vă spun, e un amestec de surprize și confirmări. Un mix de consternări și stări de fapt neclintite.

Surpriză e că nu-i atât de rău cât ar fi putut fi. Că nu dăm pe-afară la îngrijiri instituționalizate de sănătate e o axiomă. Ei, și, dată fiind starea de fapt, axioma nu produce efecte atât de negre pe măsura premizelor.

Confirmare e că nu ne ajung medicii, asistentele și, în general, suferim la personal medical, inclusiv (ori mai abitir) în laboratoarele de analize. Tot confirmare este că modul în care trăiește spitalul, ca organism specializat ce se află, este învechit și neadecvat, lipsit de coerența și eficența procedurilor generic numite protocoale. Poate dă Domnul și învățăm și noi! Deși, dacă ne gândim la Colectiv și ce-a urmat, n-aș zice că avem motive să fim optimiști.

Surpriză e că adie o boare de solidaritate. Știți cum. Cei care pot donează. Cât și ce pot. Bani, timp, o  masă caldă. Am fost tentat să cred că e un reviriment timid al sentimentului de grup. De roi, de stup, în care tot ce contează e comunitatea și interesele grupului.  Plecăciuni celor care simt și fac, dă, Doamne, să țină!

Surpriză și bucurie este că putem și noi. Putem face, dacă trebuie, aparate de respirat și măști, izolete și combinezoane.

Confirmare este că încă ne lipsesc o droaie. Ne-om descurca cu cele materiale. Chiar peste noapte, cum bine-am văzut. Greu e cu ce se află în oameni. Să explic? N-are sens, știți bine.

Vedeți voi, surprize sunt destule cât să te provoace. Că doar au de unde răsări, la o adică. Nu în fiecare zi ne luăm în piept cu tragedii pandemice. Dar, fie cum or fi, surprizelor le facem față. Dureroase, pentru mine, sunt unele confirmări. N-aș zice prea multe despre indivizii care se îngrașă din suferință. Criza o să treacă și, îmi place să cred, agoniseala de azi o să se risipească. Ba, aș paria, unora o să le aducă suferință pentru că întotdeauna e o cumpănă între lucruri.

Mă oripilează confirmările grele. Lupii noștri nu grijesc de oi.

Chiar dacă unii schimbă Armani cu Dolce&Gabbana și Rolex cu Longin, ticăloșia rămâne. Că, vorba aia, fie criza cât de mare și morții cât de mulți, e păcat să nu tragă ceva spuză electorală pe turta partidului. Dacă stau să mă gândesc, metafora cu lupii nici nu-i întrutotul nimerită. Lupu-i lup și se poartă cum i-i firea. Nu-i ticălos, e doar lup. Atâta doar că, dacă omitem ticăloșia, multe alte trăsături sunt comune la cele două categorii așa că rămân la idee.

Lupus Politicus Homini.

Nu văd de ce n-am putea plasa viețuitoarele din aceste haite într-o clasă distinctă.

Am putea contura arhetipul comportamental și de gândire al vietății. Nefiind nici pe departe calificat enumăr doar ce-mi sare-n ochi, vor fi fiind nuanțe discrete care, nu mă îndoiesc, pot fi adăugate de cei avizați.

-          Preocupat de binele propriu. Disimulat în individ chinuit de grija marii societăți.

Deși este profund egoist, se poate reliefa o trăsătură care-i potențează evoluția și crește rezistența la factori nefavorabili, aderă natural la grupuri de indivizi cu caracteristici similare. Evident, se creează astfel un avantaj clar, acela al unui grup organizat, cu obiective clare față de o masă amorfă de indivizi dezorientați, ușor manevrabili

-          Duplicitar. E întotdeauna indicat să iei cu rezervă declarațiile lui.

-          Arivist. O minimă analiză asupra raportului venituri declarate – nivel de trai face suficientă lumină, presupunând că ar fi cineva interesat s-o facă

-          Oportunist. E simplu, o situație generală  pozitivă este exploatabilă prin sine însăși, o criză, indiferent de magnitudine și efecte asupra maselor, este mai abitir o oportunitate.

-          Mincinos. Nu e de explicat

-          Cameleonic. Deși constant ca linie comportamentală de fond, este capabil să afișeze aparențe diferite în situații diferite. Exemplu: perfect aliniat liniei impuse de un mascul Alfa, odată dispărută dominația acestuia individul afișează altă ținută

-          Imoral. Morala nu există ori, la rigoare, e doar un boț de plastilină. În situațiile de excepție în care unii dintre membrii haitelor sunt nevoiți să-l abordeze, conceptul de moralitate este profund distorsionat.

-          Cinic. Asociat primei trăsături, aceea a interesului propriu. Gloata ori individul neasociat haitei nu contează.

-          Tupeist. Nu ezită niciodată să nege realitatea evidentă dacă aceasta nu servește interesului propriu. Chiar dacă argumentele lui sfidează evident bunul simț.

Exagerez?

Poate faceți o listă cu cele de mai sus și întrebați, vorba aia, o sută de români. Respectați un singur criteriu, vă rog, să nu fie membri de partid.

Pentru mine sunt confirmări. Triste.

Până una alta mă uit pe geam și aștept Paștele. În casă. Mi se pare de un bun simț elementar să dau crezare celor care spun că încă nu e momentul să socializez și că singurul remediu cât de cât sigur, acum, este prevenția izolării conștiente și asumate.

Corul lupilor?

Doar o mizerie ticăloasă cu substrat electoral. Cinism, oportunism, și toată suma celor enumerate mai sus.

Ah, să nu uit! Tare mă tem că trăsăturile de mai sus nu sunt neapărat specifice doar unei singure haite. Fiindcă, vorba celui care-a fost Dinu Patriciu, fie-i țărâna ușoară! Dumnezeu, în deplina lui înțelepciune, a distribuit ticăloșii cât se poate de democratic.

Ștefan,

Aprilie 2020