Am zis că tac. Ce
mama naibii aș mai putea spune despre subiectul ăsta atât de gras, atât de greu
și atât de mare încât, sunt convins, Pământul însuși nu-i destul pentru câte se
spun, se arată, se dezbat. Pariez că Universul însuși ciulește urechea și cred
că nu-i galaxie care să nu-și facă griji.
A venit.
Poate că nu e
cel despre care tot vorbesc, de amar de ani, unii cu mintea largă și spirit
previzionar. Ori, mai corect zis, sper că nu e ăla. Despre ăla savanții ne
serveau cel puțin două certitudini: că-ntrebarea
nu e dacă, ci când va veni și că o să mai reducă mulțimea asta de chiriași
umani ai Terrei cu câteva milioane bune. Cel puțin.
De-aia zic, n-o
fi dumnealui. Covidu’ ăsta, dacă chiar o fi „ăla” apăi sfidează și pare destul de timid. Se chinuie
de trei-patru luni să ne rărească și ce-a reușit? Acolo, 4000? 4000 și ceva? În orice caz,
de-ar fi serios și-ar vrea să se pună ca lumea pe treabă, ar trebui să se
grăbească, zic unii că deja e o chestiune de săptămâni, hai luni, până când
niște oameni deștepți i-or veni de hac.
Aș fi putut să
rămân tăcut, așa cum mi-am propus. Prea multă lume, pricepută ori ba,
justificat ori doar ca să fie și ea acolo, își dă cu părerea, emite judecăți și
stoarce cât poate din orice știre șchioapă legată de subiect. Astfel că nu-i
canal media care să nu fie, la rândul lui, infestat cu virusul ăsta. Că-i
televizor, că-i radio, că-i scris ori vorbit, că-i rețea de (non)socializare, toate-s
contaminate. Mi-e frică să mai pornesc și aragazul! Ca pe vremea...
Inevitabil, pe
subiectul ăsta unii bat câmpii cu entuziasm. Alții înghit nemestecat
gogomăniile entuziaste. Mulți și unii și alții. Așa că, tu, om cu mintea clară
nici nu știi în ce parte să te uiți, ce să crezi, cât să crezi. De-aia
socoteam că deștept rămâneam dacă tăceam, ori, dacă nu deștept de-a binelea,
măcar lăsam impresia c-aș fi.
M-am băgat în
horă pentru că oarece stropi de fapte și de vorbe mi-au clopoțit atenția. Și,
după mine, unele d-astea chiar se pun rău cu bunul simț.
Bunăoară, mai
deunăzi am aflat că există o explicație pentru care Covidu’ nu se lipește de
copii. Ei, copiii, au un sistem imunitar insuficient dezvoltat. Și d-aia.
În mintea mea,
imediat, s-a aprins o luminiță favorabilă perfidului: iote, nene, ăsta joacă
fair! Nu-și pune mintea cu pruncii fără apărare.
P-ormă la noi pe
scară s-a lansat o teorie că e mână statului. Trebuie să fie, altminteri nu se
explică cum de virusul ăsta trimite dincolo cât mai mulți seniori, categoria
„bine fezandați”. Fondul de pensii e și-așa sighinaș iar d-ăștia care au tupeul
să sfideze statisticile trecând de 65, de 70, ba chiar de 80 de ani ar face
bine să renunțe la pensie ori, dacă nu! Covidu’!
Eu mă mai gândesc
o zi-două și, dacă văd că-i groasă, bag cererea de renunțare online. Că la
ghișeele alea din Vitan e lume ca la demonstrație și fac prinsoare că e taman
plaiul de vânătoare pe care hălăduiește agentu’ guvernului.
Apoi am văzut cu
bucurie că se-ntorc românași acasă ca de Crăciun. Puhoi, zic unii. Încercând să
intre în țară fie cu voia fie fără voia organelor. Vorba glumiței de azi de pe
la prânz: unde ești tu, nea Nicule, să vezi români care intră fraudulos în
țară!
Obosiți,
speriați, furioși. Nici nu-mi vine să mai glumesc, mă-ncearcă gând de
compătimire, că oameni sunt. Numai că speriați sunt și cei de-aici, fir-ar ea
de viață! Și spaima ăstora de-acasă se leagă strâns de ăi ce vin, pentru că cei
din urmă vin de-acolo unde zburdă răul. Și dacă vin cu el pe tălpi? Pe țoale,
mâini ori ziceri?
Și de-aia carantină.
Poate ajută.
Tot acolo, la
frontieră, i-am văzut pe dânșii, cei care țin la dreapta „Siguranța” și de-a
stângă „Încrederea”. Mai acu’ vreo doi ani, în piață, siguranța era din plastic
gros, transparent, iar încrederea dintr-un material consistent, negru, format lunguieț
și contondent corespunzător. Mă rog, pe-atunci mai aveau niște accesorii
conforme cu „Lege” (mici butelii la purtător) și „Onoare” (gogoloaie
prietenoase, impropriu denumite grenade).
Dar... ce-a fost,
a fost! Ducă-se! Acum organele încercau să țină piept, dincolo de aceleași binecunoscute
garduri, invaziei. Cei veniți vroiau acasă. Carantina nu intra-n discuție. Cu toate
că, ai fi zis, veneau de unde veneau și ar fi trebuit să știe că măsura are
rostul ei. Eei, mă gândeam, organele vor fi venit pregătite cu un discurs, cu
o vorbă, cu o explicație care să-i potolească, să-i umple de înțelegere și
atitudine cooperantă. Că doară și gâștele știau cum o să fie, nu?
Ori poate că
discursul o fi fost (la Tv nu s-a văzut neam) dar ai cu cine te-nțelege?!
Revin. Și uite
că n-am putut să tac. Da’ termin îndată.
Savanții cei
ageri în gândire ne-au spus de mult. Stați pe-aproape c-o să vină! Mai
gândiți-vă la asta din când în când, să nu vă prindă fără știre, precum iarna-n
București. Și-atunci poate nu v-apucă spaimele și isteria. Că-n definitiv e
lucru știut, oricum suntem prea mulți iar bucata asta de sub tălpi are din ce
în ce mai puțin de oferit. N-ajunge la toți și, de-ar fi să recunoaștem, trăim d emult pe datorie.
Și, pe de altă
parte, vorba scriitorului, „moartea e un fenomen firesc în natură, numai
oamenii îl fac înspăimântător.”
Ștefan,
11.03.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu